Producătorul de băuturi răcoritoare Coca-Cola a lansat o reclamă ”gay-friendly”, în care un frate și o soră concurează pentru simpatia unui tânăr aflat pe marginea unei piscine, în cadrul unei campanii globale care se adresează tuturor genurilor și generațiilor și care a fost lăudată pentru faptul că sprijină diversitatea și sentimentul de includere în societate a membrilor comunității LGBT, informează Reuters.
Nestle și Coca-Cola își vor dizolva parteneriatul de peste 15 ani din domeniul ceaiului gata preparat la începutul anului viitor. Cei doi mari giganți comercializează împreună ceaiurile Nestea în peste 52 de țări din America, Asia și Europa, inclusiv în România.
Vânzările Coca-Cola HBC, al doilea mare îmbuteliator al grupului american Coca Cola, au crescut cu 9% anul trecut, la 167,4 milioane de navete, ultimul trimestru din 2016 reprezentând al optulea consecutiv în care volumele vândute pe plan local au avansat, se arată în raportul financiar al companiei.
Nicoleta Eftimiu, director de marketing, a fost promovată în poziția de Franchise Country Manager al Coca-Cola pentru România și Moldova, aceasta fiind cea mai înaltă poziție în structura organizatorică a companiei pentru țările din Europa de Sud-Est. În plus, conform companiei, ea este prima femeie desemnată să conducă operațiunile Coca-Cola din cele două regiuni.
Compania Coca-Cola anunță că acest an va marca 2017 cea mai mare schimbare de strategie din istoria brand-ului, produsele Coca-Cola, Coca-Cola Zero și Coca-Cola Lime fiind reunite sub brand-ul iconic Coca-Cola și urmând să aibă în comun design-ul ambalajului și aceeași strategie de promovare.
Coca-Cola a convenit preluarea participației de 54,5% deținută de producătorul de bere AB InBev la Coca-Cola Beverages Africa, pentru 3,15 miliarde de dolari, într-un acord care ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului 2017, transmite MarketWatch.
După un mandat de 3 ani în funcția de director de operațiuni Coca-Cola România și Moldova, Petre Șandru a fost promovat, urmând să preia începând cu luna ianuarie 2017 funcția de country manager al Coca-Cola din Irlanda.
Vânzările Coca-Cola HBC, al doilea mare îmbuteliator al grupului american Coca Cola, au scăzut cu 1% în trimestrul al treilea, comparativ cu perioada echivalentă din 2015, la 571,6 milioane de navete. Totuși, în România, vânzările Coca-Cola HBC au crescut pentru al șaptelea trimestru consecutiv, se arată în raportul financiar al companiei.
Coca-Cola a obținut profit și venituri în scădere, dar peste așteptările analiștilor în trimestrul al treilea, susținute de prețurile mai mari ale băuturilor răcoritoare și de cererea ridicată pentru apă și băuturi consumate de sportivi în America de Nord, transmite Reuters.
Vânzările Coca-Cola HBC în România au crescut pentru al șaselea trimestru consecutiv, în perioada aprilie-iulie, susținute de evoluții pozitive pe toate segmentele, în timp ce avansul după prima jumătate a anului a depășit 10%, se arată în raportul financiar al grupului.
Bursa de Valori București organizează un concurs de tranzacționare cu bani reali,în perioada septembrie 2016 – februarie 2017, în care marele premiu este un autoturism marca Dacia Duster. Operatorul de piață mizează pe activarea unui număr de 5.000 de investitori care să facă achiziții mai mari de 30.000 de lei.
Tradeville retrage de la tranzacționarea pe Bursa București acțiunile americane aduse în 2012. Decizia survine în contextul reglementării noi care impune decontarea în T+2, explică pentru Profit.ro reprezentanții casei de brokeraj. "Cerere mai exista. Ne pare rău că a fost nevoie să luăm decizia asta". Ce se întâmplă cu investitorii care au acțiuni.
Compania Coca-Cola HBC România a anunțat că își extinde oferta de produse energizante, distribuind pe piața locală și Monster Energy, pe lângă marca Burn pe care o avea deja în portofoliu.
Grupul american Coca-Cola Co și cel mai mare îmbuteliator al său, compania mexicană Coca-Cola Femsa, au anunțat, miercuri, că au ajuns la un acord pentru preluarea diviziei de băuturi de soia a grupului anglo-olandez Unilever, pentru aproximativ 575 de milioane de dolari, în condițiile în care cel mai mare producător de băuturi răcoritoare își extinde portofoliul de băuturi sănătoase și non-acidulate, transmite Reuters.
Compania Dorna Apemin, producătorul apei minerale Dorna, a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 1,68 milioane de lei, ceea ce face ca, în perioada 2013-2015, pierderile totale ale companiei să se ridice la 6,44 milioane de lei.
Coca-Cola a anunțat că a decis să oprească producția la unitățile sale de îmbuteliere din Venezuela ca urmare a penuriei de zahăr generate de criza economică gravă traversată de țara latino-americană.
Coca-Cola HBC, al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, a raportat vineri o scădere de 2,7% a veniturilor din vânzări, până la 1,32 miliarde de euro, în primul trimestru din acest an, din cauza deprecierii monedelor emergente și a aprecierii monedei euro, informează un comunicat de presă al companiei.
Stocurile de suc natural de portocale s-au redus la minimul ultimilor ani, însă prețul stagnează de 3 ani. Reprezentanții industriei observă că cererea s-a redus și că există o schimbare a comportamentului consumatorilor tot mai preocupați de reducerea consumului de zahăr.
Veniturile nete din operațiuni ale Coca-Cola au scăzut cu 4% în primul trimestru, la 10,28 miliarde de dolari, din cauza dolarului puternic care a erodat valoarea vânzărilor pe piețele din afara Statelor Unite, relatează Reuters.
Ministerul Transporturilor, care controlează CFR Marfă, cel mai mare transportator feroviar de mărfuri din România, a decis, prin reprezentanții săi în Adunarea Generală a Acționarilor, numirea unui nou Consiliu de Administrație și a unui nou director general al societății, Mihuț Constantin Crăciun, care are experiență în companii specializate în băuturi precum Coca Cola și Red Bull.
Eforturile Coca-Cola de a obține statut de marcă înregistrată pentru sticlele folosite de companie au eșuat, un tribunal european respingând o reclamație făcută de producătorul american de băuturi răcoritoare împotriva autorității UE pentru mărci, relatează DPA.
Vânzările Coca-Cola HBC în România au urcat cu aproximativ 11% anul trecut, la 153,9 milioane de navete de băuturi răcoritoare și apă, a doua cea mai mare creștere înregistrată la nivelul grupului, după Ucraina, se arată în raportul financiar al companiei.
Parlamentul European va audia săptămâna viitoare 11 companii, printre care Facebook, McDonald’s, Coca-Cola și Amazon, cu privire la facilitățile fiscale de care au beneficiat în unele state din Uniunea Europeană, potrivit Bloomberg.
Coca-Cola Enterprises și alți trei îmbuteliatori din Europa ai băuturilor produse de compania americană Coca-Cola au obținut luni aprobarea Comisiei Europene (CE) pentru fuzionarea activităților. Operațiunea va duce la crearea celui mai mare îmbuteliator independent al Coca-Cola în funcție de venituri, relatează Reuters.
Vânzările Coca-Cola în România au urcat cu aproximativ 15% în trimestrul al treilea față de intervalul similar al anului trecut, în condițiile în care volumele și-au continuat trendul ascendent început în primul trimestru, pe fondul unui mediu economic stabil și al reducerii TVA la alimente, se arată în raportul financiar al grupului.