ANAF se pregătește de controale la persoane fizice care fac activitate comercială online și au avut încasări ramburs, a anunțat Teodor Alexandru Georgescu – director general Antifraudă în cadrul instituției. Acestea vor porni în urma obligației curierilor de a transmite date privind plata cu numerar.
Într-o primă fază, ANAF a început să trimită contribuabililor mesaje cu titlul de "Atenționare" sau "Impulsionare", în care le amintește că, pentru a evita sancțiuni sau impuneri, trebuie să se achite de depunerea declarațiilor fiscale până la data scadentă, respectiv astăzi, de 27 în luna martie - VEZI DOCUMENT MAI JOS
Inspecția Muncii anunță că a declanșat Campania națională de control în industria minieră, privind respectarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă.
ANAF va extinde și la nivelul cabinetelor medicilor stomatologi campania de informare pe care a derulat-o în rândul profesorilor pentru veniturile din meditații, precum și a celor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor si din activități de înfrumusețare, a declarat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Acesta a adăugat că în perioada următoare Fiscul ar putea face verificări mai eficiente în privința veniturilor obținute din închiriere pe platforme precum Booking și Airbnb.
Poliția de investigare a criminalității în domeniul arme, explozivi și substanțe periculoase a făcut, în primele opt luni ale acestui an, peste 11.000 de controale pentru a verifica dacă sunt respectate actele normative în domeniu și a soluționat peste 200 de dosare penale, care au fost trimise spre judecare. În urma acestor acțiuni, au fost confiscate aproape 3.000 de arme de foc. În România sunt 113.000 de persoane fizice și 2.100 de persoane juridice care dețin arme.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a demarat o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, la furnizorii de energie electrică, în contextul creșterii numărului de reclamații înregistrate de la consumatori în ceea ce privește modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă.
Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF vor declanșa, alături de Inspecția Muncii, controale la circa 300 de firme pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii, a anunțat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Campania în cadrul căreia sunt inițiate verificările, numită Cronos, s-a desfășurat pentru început în București și Ilfov, dar va fi extinsă acum, în următoarele luni, la nivel național. ANAF menționează activitatea de transport alternativ ca zonă de neconformare sistemică pe linia fiscalizării relațiilor de muncă. Cei care fac transport prin aplicațiile de ridesharing au fost controlați de Antifraudă și anul trecut.
Polițiști rutieri din întreaga țară au desfășurat o acțiune de amploare pe litoral, fiind verificați peste 1.200 de șoferi. În urma verificărilor au fost constatate 21 de infracțiuni și tot atâtea contravenții. Peste 200.000 de turiști sunt pe litoralul românesc în acest weekend, în ceea ce a fost anunțată a fi cea mai aglomerată perioadă din acest sezon estival.
ANAF a controlat în ultimele luni 87 de persoane fizice care au obținut venituri din activități de influencer și a constatat, pentru 56 dintre aceste persoane, că nu au declarat integral - sau chiar deloc - impozite în valoare de aproape 1 milion de euro, a anunțat președintele instituției, Lucian Heiuș.
Agenția Națională de Administrare Fiscală derulează o serie de controale antifraudă fiscală la contribuabili ce au intermediat obținerea unor polițe/scrisori de garanție bancară pentru societăți care dețineau calitatea de beneficiari ai unor contracte încheiate cu diverse autorități publice, având ca presupuși emitenți o instituție bancară din Lituania și două societăți de asigurări din Franța, respectiv Cipru.
Guvernul francez își va intensifica anchetele de-a lungul lanțului de aprovizionare cu alimente, pentru a descoperi dacă firmele utilizează criza inflației pentru a majora nejustificat prețurile, a declarat ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, transmite Reuters.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au declanșat o acțiune comună de control al activității de comercializare en-gros a legumelor, fructelor și produselor agroalimentare în 17 centre comerciale și puncte de desfacere dedicate din București și din județele Ilfov și Dâmbovița.
Direcția de control are acum 44 de angajați. La înființarea direcției, în 2015, au fost stabilite 100 de posturi, niciodată ocupate în totalitate.
Antifrauda a declanșat o acțiune amplă de controale în toată țara la importatorii și distribuitorii de legume și fructe, a declarat pentru Profit.ro președintele ANAF, Lucian Heiuș. Comerțul angro cu legume și fructe este una dintre sursele importante de evaziune fiscală, iar aceste produse au fost introduse deja de ANAF pe lista produselor cu risc fiscal pentru sistemele eTransport și eFactură, care au ca scop tot combaterea evaziunii și creșterea colectării veniturilor datorate statului. Heiuș a anunțat duminică planuri pentru verificări ample în toate domeniile cu risc de evaziune.
ANAF va primi asistență din partea administrației fiscale din Estonia pentru reforma activităților de control fiscal, inclusiv a cadrului instituțional și juridic al activităților structurilor de control, aceasta din urmă fiind unul dintre jaloanele pe care România le are asumate în cadrul Planului de Redresare și Reziliență (PNRR). Asistența Estoniei va fi furnizată printr-un proiect derulat prin intermediul lnstrumentului de Asistență Tehnică al Comisiei Europene, potrivit unui document al Ministerului Finanțelor.
Inspectorii Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi de peste 1,9 milioane de lei în urma unor controale făcute în toată țara, fiind confiscate peste 1,6 tone de produse alimentare, în special carne și produse din carne. O acțiune specială de control a ANSVSA a avut loc în București, unde au fost date amenzi de peste 580.000 de lei.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este subfinanțată în raport cu importanța sa și cu activitatea de amploare pe care o derulează și s-a ajuns în situația în care inspectorii merg la controale cu mijloacele de transport în comun și filmează cu telefoanele personale, din lipsa dotărilor, a afirmat Horia Constantinescu, președintele instituției.
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF, împreună cu Inspecția Muncii (IM), desfășoară acțiunea de control Cronos pentru prevenirea și combaterea sustragerii de la declararea și fiscalizarea muncii, în scopul asigurării, tuturor angajaților din România, a accesului la protecția conferită de legislația socială (sănătate, pensii, șomaj, asigurări în caz de accidente de muncă) și de legislația muncii.
Autoritățile de reglementare antitrust ale UE și Marii Britanii au efectuat controale la mai multe companii și asociații de automobile din mai multe țări, acestea fiind suspectate de încălcarea regulilor care interzic formarea de carteluri, transmite Reuters.
Registrul Auto Român atrage atenția asupra stării periculoase a parcului auto din România. Chiar dacă controalele din trafic urmăresc mașinile suspecte de defecțiuni, numărul foarte mare de defecte arată cât de gravă este situația pe șosele.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au estimat un prejudiciu în sumă de 40,7 milioane lei reprezentând TVA de plată în sarcina a 14 societăți din Bulgaria. În perioada februarie- noiembrie 2020, aceste firme s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale prin simularea achiziționării de autoturisme rulate în Bulgaria, în timp ce livrarea și înmatricularea se realiza de fapt în România, tranzacțiile nefiind declarate. Importul de autoturisme rulate este de mai mulți ani printre domeniile verificate des de ANAF, în contextul în care multe persoane sau firme care aduc mașini second-hand pentru vânzare în România, nu-și respectă obligațiile fiscale.
Rusia introduce de miercuri examinare medicală și amprentare obligatorii pentru străini, noile reguli fiind deja puternice criticate, relatează DPA.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor anunță că organizează Comandamentul de iarnă, pentru a controla produsele și serviciile oferite în perioada sărbătorilor. "Acest comandament este necesar cu atât mai mult cu cât am observat mulți operatori economici care iau măsuri abia când află de vizita noastră. Nu ni s-a întâmplat de puține ori să avem de a face cu astfel de situații: vitrine, pardoseli, băi care, brusc, sunt mult mai curate decât le mențin de obicei. (...) Vom crește atât de mult controalele, încât nu va exista curățenie doar de sărbători, pentru că ea ar trebui să existe mereu", afirmă șeful ANPC, Mihai Culeafă.
Adrian Chesnoiu, noul ministru al Agriculturii, promite că înăsprește controalele la importurile de legume. Oficialul atrage atenția că multe astfel de produse intră în țară fără să fie fiscalizate.
Într-o discuție cu Profit.ro, Selly, un vlogger cu un canal YouTube de succes, explică ce probleme sunt în relația cu ANAF.