Ministerul Justiției și Camera Deputaților au calitatea de reclamanți intervenienți forțați într-un proces intentat în vara anului trecut de către Vadim Benyatov și Mircea Călin Flore, condamnați definitiv în 2015 la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice. În acest proces, cei doi foști consultanți ai băncii Credit Suisse au solicitat inițial instanței de contencios administrativ anularea protocoalelor de cooperare încheiate în 2005 și 2009 între SRI și Parchetul General, iar ulterior sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea acestora. Judecătorii au respins ambele cereri ale celor doi, cu motivarea că protocoalele respective nu sunt acte administrative.
Credit Suisse va fi supravegheată de un monitor independent numit de autoritatea de reglementare a sectorului financiar, pentru că nu și-a îndeplinit datoria de a combate corupția în relațiile sale cu asociația de fotbal FIFA și companii petroliere de stat din Venezuela și Brazilia, relatează Reuters.
Divizia de administrare a activelor a băncii elvețiene Credit Suisse a blocat active de 5,1 miliarde de dolari legate de Rusia, din cauza sancțiunilor impuse de Statele Unite acestei țări, transmite Bloomberg.
Cea mai mare parte dintre mileniali fac mai multe eforturi să câștige bani și să-și găsească slujbe bune decât generația părinților, în ciuda pregătirii lor superioare, este concluzia unui studiu realizat de banca elvețiană Credit Suisse.
CEO-ul grupului bancar elvețian Credit Suisse s-a alăturat celor care susțin că prețul criptomonedei bitcoin este pe cale să se prăbușească, afirmând, la o conferință de presă, că cea mai cunoscută monedă virtuală este “chiar definiția unei bule speculative”.
Cum în SUA retailerii au anunțat că vor închide numai în acest an 8.640 de puncte de vânzare, în condițiile expansiunii comerțului online, mall-urile fac investiții importante pentru a reconfigura în spații de agrement magazinele părăsite. O predicție-șoc a One Bank spune că în următorii 5 ani nu mai puțin de un sfert din mall-urile americane se vor închide în următorii 5 ani.
Cristian Micu, cel care ocupa o poziție în board-ul Bursei de Valori București din decembrie 2015, a încetat din viață.
Banca elvețiană Credit Suisse a atras de la acționari 4,1 miliarde de franci elvețieni (4,3 miliarde dolari) printr-o emisiune de drepturi de preemțiune subscrisă în proporție de 99,2%, fondurile fiind necesare unui plan de redresare pus în practică de directorul general Tidjane Thiam, transmite Bloomberg.
Directorii băncii elvețiene Credit Suisse, între care CEO-ul Tidjane Thiam, au oferit reducerea bonusurilor lor cu 40%, după nemulțumirea tot mai mare a unor grupuri de investitori, care se opun pachetelor lor salariale, înainte de de adunarea generală a acționarilor din acest an, transmite Bloomberg.
Câțiva angajați și sute de conturi ale Credit Suisse sunt subiectul unor anchete ale autorităților din Olanda, acestea fiind extinse la 5 țări unde banca desfășoară activități. De la sediile băncii elvețiene au fost confiscate tablouri, bijuterii, informații despre conturi bancare și chiar un lingou de aur.
Conducerea administrativă și executivă a băncii elvețiene Credit Suisse a încasat bonusuri în creștere, în pofida pierderilor înregistrate anul trecut. Noul CEO Tidjane Tiam a câștigat în total 11,9 milioane franci elvețieni, iar președintele Urs Rohner a primit 4 milioane de franci elvețieni, cu 23% mai mult decât în anul precedent.
Credit Suisse va concedia 5.500 de angajați în 2017, după ce a înregistrat pierderi de 2,44 miliarde de franci elvețieni (2,43 miliarde dolari) în 2016, al doilea rezultat anual negativ consecutiv, din cauza costurilor mari pentru litigii, rezultat care amplifică presiunile asupra conducerii pentru redresarea activităților, transmite Reuters.
Autoritățile din Statele Unite au amendat Deutsche Bank și Credit Suisse, unele dintre cele mai mari bănci din Europa, cu amenzi totale de peste 12 miliarde de dolari pentru vânzarea creditelor toxice pe piața americană înainte de 2007, relatează Reuters.
Banca elvețiană de investiții UBS și-a redus dramatic activitatea de tranzacționare din America de Nord. Imagini publicate de portalul financiar Zero Hedge arată un tablou dezolant al zonei de trading din New York a instituției de credit, departe de frenezia și aglomerația locului de dinaintea crizei finanicare din 2007-2008.
Acțiunile bancare europene s-au depreciat puternic miercuri, iar Deutsche Bank, Credit Suisse, Commerzbank și Banco Popolare au închis la minime record, pe fondul temerilor referitoare la efectele dobânzilor ultra-scăzute pe termen lung și la evoluția economiei în contextul ieșirii Marii Britanii din UE.
UBS și Credit Suisse, cele mai mari bănci elvețiene, au nevoie fiecare de suplimentarea capitalului cu 10 miliarde de franci, pentru a respecta noile reglementări referitoare la îndatorare, a anunțat Banca Elveției, transmite Reuters.
Profitul brut realizat de Apple din servicii va urca de peste două ori până în 2020, urmând ca acest segment să devină noul motor de creștere pentru gigantul IT, în contextul în care piața telefoanelor inteligente frânează, se arată într-un raport întocmit de analiști ai băncii elvețiene Credit Suisse.
Credit Suisse și HSBC, două din băncile cu cele mai mari divizii de gestionare a averilor din lume, au dezmințit marți sugestiile conform cărora ar fi utilizat în mod activ structuri offshore pentru a-și ajuta clienții să evite plata taxelor, transmite Reuters.
Credit Suisse va concedia 6.000 de angajați în acest an, cu 2.000 mai mulți decât anunțase inițial, și vrea să obțină economii brute de 1,7 miliarde de franci elvețieni (1,7 miliarde dolari), în cadrul unui program de restructurare anunțat în urmă cu cinci luni de directorul general Tidjane Thiam, transmite Bloomberg.
Băncile europene nu reușesc să câștige bani, cele mai mari 12 instituții financiare din regiune obținând anul trecut 18 cenți pentru fiecare 100 de dolari în active, în timp ce cele mai mari șase bănci americane au realizat 92 de cenți, fapt reflectat de un declin de 18% al titlurilor bancare în Europa, în 2016, relatează Bloomberg.
Acțiunile europene au reluat joi declinul, după o apreciere în ședința de miercuri, în condițiile în care investitorii sunt îngrijorați cu privire la încetinirea economiei globale, petrolul se tranzacționează sub 27 de dolari/baril, iar titlurile din sectorul bancar înregistrează scăderi majore, transmite MarketWatch.
Principalele burse europene au încheiat ședința de joi în teritoriu negativ, consemnând a patra zi consecutivă de scăderi, trase în jos de acțiunile băncii elvețiene Credit Suisse și de sectorul auto, scrie MarketWatch. Titlurile Credit Suisse s-au prăbușit cu 11%, după ce banca a raportat cea mai mare pierdere trimestrială din ultimii șapte ani.
Economia globală nu se îndreaptă spre o nouă criză, în pofida turbulențelor din piețe generate de încetinirea creșterii în China și de declinul accentuat al cotațiilor petrolului, consideră comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici. Un avans economic sub așteptări la nivel mondial nu va afecta perspectivele de recuperare în zona euro și va putea fi contracarat cu ajutorul măsurilor de politică monetară ale băncilor centrale, a spus miercuri oficialul UE.
Credit Suisse a acuzat banca elvețiană rivală UBS de concurență neloială, după ce UBS ar fi "furat" aproximativ 70 de brokeri ai sucursalei sale din SUA, scrie Wall Street Journal. Credit Suisse a depus recent o cerere de arbitraj la Autoritatea americană de Reglementare din Industria Financiară, prin care susține că UBS a recrutat angajați de la sucursala de private banking din SUA în ultimele luni, fără să plătească compensații.
Cea mai mare instituție de credit britanică afirmă că produsul intern brut mondial are o scădere anualizată de 3,4%, dacă este exprimat în dolari. De asemenea, un calcul al băncii elvețiene Credit Suisse indică o diminuare cu 12.400 miliarde dolari a avuției globale față de 2007-2008.