Deși în ultimele 12 luni au fost aduse la cota Bursei de Valori București 6 companii noi, care au derulat oferte publice în valoare de 312,2 milioane euro, capitalizarea bursieră a recuperat greu din pierderile anilor recenți și, cu un nivel de 90 miliarde lei în 2017, este încă sub maximul din 2007.
Digi Communications, intrată în urmă cu aproximativ 1 an pe bursă, a lansat un program de răscumpărare de acțiuni clasa B, urmând ca pentru o perioadă de 12 luni, până la 1 mai 2019, să achiziționeze până la 10% din capitalul social subscris de clasa B, respectiv, 3,4 milioane acțiuni, la un preț maxim per acțiune de clasa B egal cu media celui mai mare preț din fiecare dintre cele cinci zile de tranzacționare înainte de data achiziției plus 5% (preț maxim) și la un preț minim per acțiune simplă egal cu media celui mai mic preț din fiecare dintre cele cinci zile de tranzacționare înainte de data achiziției minus 5% (preț minim).
Indicele celor mai lichide acțiuni ale bursei românești a câștigat aproape jumătate de procent într-o zi în care activitatea de tranzacționare a tins către 10 milioane euro. Este un ricoșeu puternic după vânzările care au fost precipitate de informațiile contradictorii cu privire la soarta fondurilor de pensii de la așa-numitul Pilon II.
Ultima sesiune de tranzacționare din luna mai de la BVB a fost marcată de o lichiditate sporită, antrenată aparent de investitorii instituționali nerezidenți. Indicele BET a avut o mișcare bruscă spre închidere, cauzată de un ordin de peste 1 milion de acțiuni Banca Transilvania care a spulberat „ask”-urile.
Indicele reprezentativ BET a coborât către reperul de 8.000 de puncte, într-o accentuare a tendinței descendente a perioadei. Vânzări exacerbate pe bursă și minime de la listare pe acțiunile Electrica, în condițiile în care cumpărătorii s-au repliat masiv neștiind ce se va întâmpla cu fondurile de pensii. „Toată lumea stă și așteaptă”, spune un broker.
Digi Communications a finalizat astăzi preluarea Invitel Tavkozlesi, unul dintre operatorii cheie pe piața de telecomunicații din Ungaria, cu 135,4 milioane euro, tranzacție inițiată în vara anului trecut. În toamnă, compania, intrată recent pe bursă, s-a împrumutat cu 200 milioane euro, parte din sumă urmând să fie folosită pentru acoperirea costurilor de cumpărare a Invitel Tavkozlesi. Autoritatea de Concurență din Ungaria a aprobat tranzacția, dar cu condiția ca Digi să vândă în cel mult 6 luni rețelele Invitel din 16 localități și să nu prelungească contractele de închiriere încheiate cu operatorii independenți de comunicații electronice fixe din 23 de localități din Ungaria.
După anularea celei mai mari părți a câștigurilor bursiere din acest an, investitorii activi în piața locală împing indicele reprezentativ într-o zonă tehnică unde este piața este amenințată de un trend de scădere ceva mai amplu. Cumpărătorii s-au retras din piață, iar volumele s-au prăbușit sub nivelul de 3,5 milioane lei. „Piața e moartă”, spune un investitor experimentat.
În condițiile unui declin al veniturilor în România, Digi Communications a obținut în primele 3 luni ale acestui an un profit net de 14,8 milioane euro, cu aproximativ 1 milion de lei mai puțin decât în perioada similară a anului trecut.
Acționarii Digi, compania care deține operatorul telecom RCS& RDS, au aprobat dstribuirea unui dividend brut de 0,3500 lei/acțiune. Este o palidă consolare pentru cei care au cumpărat în oferta publică de listare. La prețul de 40,00 lei/acțiune al operațiunii de piață, randamentul net al dividendului este de doar 0,83%.
Grupul portughez BA Vidro, care în toamna anului 2016 a cumpărat producătorul de articole din sticlă Stirom, reinvestește în companie peste 16,6 milioane lei, reprezentând profitul net al exercițiului financiar 2016, banii urmând să fie folosiți pentru programul de investiții al societății. Recent, portughezii au decis să schimbe denumirea companiei în BA Glass România și să retragă acțiunile Stirom de la tranzacționare.
Bursa de la București a suferit un declin mediu de 1,6%, în condițiile unei zile marcată de aversiune la risc pe piețele financiare internaționale. Chiar și companiile care au venit cu dividende generoase au fost protagonistele unor deprecieri de peste 2%.
Compania a primit licență de furnizor de energie de la ANRE în 2013, însă a început activitatea propriu-zisă în 2015, la început doar pentru consumatori industriali. Ulterior, în 2016, s-a atacat și piața clienților casnici. La finalul acelui an, RCS&RDS se clasa pe locurile 9-10 în topul furnizorilor de energie pentru clienți finali din România, cu o cotă de piață de 2,57%, egală cu cea a OMV Petrom.
Deși nu anunțase la listare că va avea o politică de acordare de dividende, Digi, compania care deține operatorul telecom RCS& RDS, anunță un dividend brut de 0,3500 lei/acțiune.
În contextul unei zile neconcludente la nivel european, și la BVB am avut o ședință de stagnare. Investitorii își trag sufletul după ce a au împins indicele BET pe maximele acestui an.
RCS&RDS și subsidiara sa din Ungaria au suplimentat facilitatea de credit care înlocuiește parțial împrumutul de tip bridge semnat în octombrie 2017.
Grupul portughez BA Vidro, care în toamna anului 2016 a cumpărat producătorul de articole din sticlă Stirom, a decis acum să schimbe denumirea companiei în BA Glass România. Luna trecută, acțiunile Stirom au fost retrase de la tranzacționare de portughezi.
În primele 7 ședințe de prezență în ringul Bursei de Valori București, rulajul însumat cu acțiuni ale producătorului de vinuri Purcari Wineries a reprezentat 1,35% din totalul titlurilor acestui emitent. Rulajul sub 3% raportat la free-float-ul de pe bursă este cel mai mic dintre toate cele 6 societăți listate recent.
Digi Communications, compania care deține operatorul telecom RCS&RDS, a realizat anul trecut un câștig pretaxare EBITDA ajustat de 287,5 milioane euro, cu 9,19% mai mare decât cel de 263,3 milioane euro din 2016, însă, la nivelul profitului net, creșterea este de 423%.
Bursa de Valori București a păstrat dinamica bună din 2017 și la T4, ceea ce i-a permis să obțină venituri în creștere cu aproape 20% și un salt al profitului de 89%.
Aproape un sfert din totalul ofertelor publice primare ale anului trecut au fost derulate în Europa, valoarea însumată a celor 348 de exerciții de piață ridicându-se, la 43,91 miliarde euro, cu 57% mai mult decât în 2016. Cea mai mare valoare a fost concentrată pe piața londoneză, iar cel mai mare IPO a fost pe bursa irlandeză. România a fost una dintre cele mai dinamice piețe din Europa Centrală de și de Est, cu 4 oferte în valoare totală de 256 milioane de euro.
Începând de luni, acțiunile producătorului de articole din sticlă Stirom sunt retrase de la tranzacționare de la Bursa de Valori București, decizia de delistare fiind luată de portughezii de la BA Vidro, cei care au cumpărat societatea de la grupul elen YIOULA anul trecut și au trecut de o deținere de 90%.
RCS&RDS și subsidiara sa din Ungaria au contractat o facilitate sindicalizată de credit cu Citibank și ING Bank ce înlocuiește parțial împrumutul de tip bridge semnat în octombrie 2017.
Compania Digi Comunications, controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari, a anunțat Autoritatea Națională pentru Presă și Infocomunicații din Ungaria (NMHH) că va lansa serviciile de telefonie mobilă pe 15 iunie și nu pe 21 martie, așa cum fusese anunțat inițial, scrie Világgazdaság.
Chiar și după declinul consistent din a 2-a parte a anului, investitorii activi de la BVB cu portofolii care să replice indicele BET au putut contabiliza un randament de aproape 10%. Incluzând dividendele, performanța este substanțial ameliorată.
Compania Digi Communications lansează un program de stock option plan, prin care anumiți administratori, directori și angajați ai unor filiale din România vor putea să-și exercite opțiunea de a primi acțiuni gratuite de clasa B, într-un procent total de până la 1,6% din numărul total de acțiuni emise. Termenul începând cu care aceste opțiuni vor putea fi efectiv exercitate (intrarea în drepturi) se va împlini după minimum 1 an de la data acordării.