Fostul președinte Donald Trump intenționează să intensifice războiul comercial dintre SUA și China, pe care l-a lansat în timpul primului său mandat de președinte, dacă va fi ales din nou în funcție, în noiembrie, transmite CNBC.
Fostul președinte american Donald Trump a obținut o victorie în cursa prezidențială republicană din New Hampshire, potrivit proiecțiilor Edison Research, fiind mai aproape de o revanșă în noiembrie cu președintele democrat Joe Biden, chiar dacă singura sa rivală rămasă, fostul ambasador la ONU Nikki Haley, a promis că va continua să lupte în ciuda înfrângerii, transmite Reutes.
Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care a intrat în alegerile primare republicane ca fiind cea mai mare amenințare pentru Donald Trump în calea nominalizării pentru prezidențialele din noiembrie, a anunțat duminică, înainte cu două zile de scrutinul din New Hampshire, că pune capăt cursei sale pentru Casa Albă, informează CNN.
Donald Trump a obținut, în Iowa, o victorie răsunătoare în primul vot din cadrul alegerilor din Partidul Republican pentru desemnarea candidatului care la scrutinul din noiembrie îl va înfrunta pe actualul președinte Joe Biden.
Donald Trump prevede ”haos în țară”, dacă justiția americană nu renunță la urmăririle împotriva sa, după o audiere la Curtea de Apel federală de la Washington cu privire la cererea sa de imunitate penală în calitate de fost președinte, relatează AFP.
Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a lăudat virtuțile premierului ungar în discursul său de campanie din Iowa, transmite agenția ungară MTI, citată de Rador. Viktor Orban, considerat calul troian al lui Vladimir Putin, este în același timp și un adversar al UE, deși Ungaria este stat membru al Uniunii Europene.
Aflat în campanie în Iowa, Donald Trump a declarat că va "câștiga" alegerile prezidențiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden, cel mai "rău" președinte al Statelor Unite, o țară "în declin" și în pragul "celui de-al treilea război mondial", relatează AFP.
Averea fostului președinte republican al Statelor Unite Donald Trump ar fi crescut în mandatul acestuia de la Casa Albă cu 7,8 milioane de dolari, primiți de la mai multe țări, printre care China și Arabia Saudită, ceea ce ar contraveni Constituției americane, au acuzat democrații din Congresul SUA.
Curtea Supremă din statul Michigan a respins o încercare de a-l elimina pe fostul președinte Donald Trump de pe buletinul de vot pentru alegerile primare din 2024 ale Partidului Republican în acest stat, relatează CNN și Reuters.
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a solicitat, la New York, protecție legală în caz de faliment, invocând datorii care includ un verdict civil recent împotriva lui, de aproape 150 de milioane de dolari, pentru că a defăimat lucrătorii electorali din Georgia în timp ce acționa ca avocat pentru fostul președinte Donald Trump, transmite CNBC.
Într-o decizie uimitoare și fără precedent, Curtea Supremă din Colorado l-a eliminat pe fostul președinte Donald Trump de pe buletinul de vot din statul Colorado pentru anul 2024, hotărând că acesta nu este un candidat eligibil din cauza "interdicției de insurecție" prevăzută de al 14-lea amendament, transmite CNN.
Congresul Statelor Unite a inclus în actul normativ de autorizare a bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act - NDAA), adoptat de ambele Camere ale legislativului american, o lege menită să îl împiedice pe Donald Trump să scoată SUA din NATO dacă va fi reales președinte la alegerile de anul viitor.
În zilele noastre te poți asigura aproape în orice privință. Însă e aproape imposibil să te asiguri împotriva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Momentul în care aliații Americii trebuie să ia măsuri contra unui Trump 2.0 este acum. Peste un an de acum încolo, când Trump ar putea fi președinte ales, ar putea fi de departe mai costisitor. Din nefericire, nu există vreo modalitate facilă ori sigură de a face acest lucru, scrie The Financial Times, citată de Rador Radio România.
Donald Trump a intrat în politică după ce a făcut avere în afaceri: luni, cel care speră să conducă din nou Statele Unite va fi audiat într-un proces civil riscant la New York, acuzat că și-a umflat colosal averea pentru a curta băncile, relatează AFP.
Un Donald Trump sfidător i-a atacat pe procurorul general al New York-ului și pe judecătorul care supraveghează procesul său civil pentru fraudă la începutul procesului, când acesta a început, un avocat al statului acuzându-l pe fostul președinte că a generat peste 100 de milioane de dolari prin minciuni în legătură cu imperiul său imobiliar, relatează Reuters.
Un judecător din New York i-a găsit pe Donald Trump și pe fiii săi adulți răspunzători de fraudă și a anulat certificarea de afaceri a Trump Organization, afirmând că Trump a furnizat declarații financiare false timp de aproximativ un deceniu, transmite CNN.
Fostul președinte american Donald Trump a cerut oficial recuzarea judecătoarei Tanya Chutkan - care ar urma să prezideze dezbaterile din procesul său federal pentru tentativele sale de a inversa rezultatul alegerilor din 2020 -, contestând imparțialitatea ei, informează AFP.
Fostul președinte american Donald Trump, inculpat cu privire la o tentativă de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020 în statul Georgia, a pledat nevinovat și renunță la dreptul de a se înfățișa săptămâna viitoare la tribunal, potrivit unui document judiciar, relatează AFP.
Donald Trump este primul președinte american fotografiat de justiție - o imagine celebră care se alătură ”mugshot”-urilor altor celebrități americane politicieni, actori, cântăreți sau sportivi, relatează AFP.
Donald Trump s-a prezentat la închisoarea din comitatul Fulton, din Atlanta pentru a se conforma ca inculpat rigorilor legale ce decurg din acuzațiile care i se aduc în legătură cu efortul său de a anula pierderea alegerilor din 2020 în statul Georgia, acesta fiind cel de-al patrulea dosar penal deschis fostului președinte în acest an.
Rudolph Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump, s-a predat la o închisoare din comitatul Fulton din Georgia, pentru a înfrunta acuzațiile legate de acțiunile pe care este acuzat că le-a făcut pentru a răsturna pierderea în alegerile din 2020 a fostului președinte al SUA, potrivit Reuters.
Fostul președinte american Donald Trump este vizat de un al patrulea set de acuzații penale de amploare, după ce un mare juriu din Georgia a emis, luni, un rechizitoriu în care îl acuză de eforturi pentru a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020 în fața democratului Joe Biden, relatează Reuters și AFP.
Fostul președinte american Donald Trump a anunțat că dorește recuzarea judecătoarei care urmează să se ocupe de viitorul său proces la Washington legat de încercarea sa de a inversa rezultatele alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020 și de încurajarea luării cu asalt a Capitoliului la 6 ianuarie 2021, informează AFP.
Fostul președinte american Donald Trump a fost inculpat penal pentru că a complotat în vederea anulării înfrângerii sale în alegerile din 2020.
Fostul președinte Donald Trump se confruntă cu 37 de acuzații în legătură cu infracțiuni legate de manipularea necorespunzătoare a unor documente clasificate, potrivit actului de acuzare desecretizat vineri, care arată că fostul șef al Casei Albe păstra acasă, printre altele, secrete nucleare, un "plan de atac" al Pentagonului, detalii despre o operațiune secretă, multe dintre aceste dosare fiind depozitate în baia reședinței sale private Mar-a-Lago din Miami, Florida, relatează BBC și Associated Press.