Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, a investit 500.000 de euro în prima fază a ansamblului rezidențial The Lake Home din Sibiu și intenționează să contribuie și la următoarele faze ale proiectului pe măsură ce acesta se dezvoltă.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, anunță aprobarea majorării capitalului social cu suma de 35,9 milioane de lei în Adunarea Generală a Acționarilor, care a avut loc în data de 27 septembrie 2021. Suma va fi atrasă atât de la acționarii actuali, cât și de la investitori noi printr-un plasament privat estimat a se derula în a doua jumătate a lunii noiembrie. Investitorii care vor participa la plasamentul privat vor beneficia de o alocare de 10% în acțiuni preferențiale purtătoare de dividend preferențial.
Compania Crosspoint Real Estate își întărește echipa prin cooptarea lui Bogdan Gubandru în funcția de Head of Investment.
Antreprenorul francez Gerard Losson, proprietarul producătorului de costume Formens din Botoșani, unul dintre liderii acestei industrii, a intrat pe piața imobiliară bucureșteană prin achiziția unui teren pe care au funcționat depozitele Coca-Cola Militari.
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas (45 de ani), care a ieșit anul trecut din afacerea Globalworth în urma unor tranzacții evaluate la 330 milioane de euro, analizează achiziția unor proprietăți din sectorul ospitalității pe piața din Italia în cadrul unui parteneriat strategic semnat cu Prodea Investments, fostul braț imobiliar al National Bank of Greece, cu scopul de a dezvolta și administra hoteluri pe piețe din zona mediteraneană, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. El a mai cheltuit deja aproape 50 de milioane de euro pentru participații în alte două ansambluri hoteliere din Cipru.
Renáta Kellnerová, văduva fostului acționar majoritar al grupului PPF, Petre Kellner, a fost numită administrator al moștenirii acestuia. Petr Kellner a intrat în afaceri la începutul anilor `90 prin vânzarea de papetărie.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, a închis plasamentul privat, atrăgând 21 de milioane de lei de la investitori.
Dezvoltatorul de origine spaniolă Gran Via Real Estate a numit-o pe Antoanela Comșa, după 11 ani în care a fost director general, în funcția de președinte al grupului spaniol
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, anunță numirea lui Oriol Casellas Deig în funcția de director executiv (CEO) al companiei.
Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, a avizat majorarea capitalului social cu 20 de milioane de lei, suma urmând să fie atrasă de la investitorii de pe Bursa de Valori București, printr-un plasament privat programat pentru începutul lunii iulie.
Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, printre ai cărei acționari se numără și cel mai mare fond de pensii din Africa, a ajuns la o înțelegere cu nemții de la Union Investment Institutional Property pentru a vinde, cu 91 milioane de euro, o clădire de birouri din Scoția și a vândut un teren din East Sussex pentru 20 milioane de euro. Banii vor fi reinvestiți, cu precădere, în dezvoltarea de proiecte de retail în România.
Fostul ambasador al Statelor Unite în România din perioada administrației Trump, românul Adrian Zuckerman, a cărui misiune la București s-a încheiat în ianuarie 2021, s-a alăturat luna aceasta practicii de real estate a firmei globale de avocatură DLA Piper, la biroul din New York al acesteia.
Nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital s-au unit într-un fond de investiții care urmărește atragerea a 15 milioane de lei printr-un plasament privat în această vară, urmată de listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București, printr-un IPO, a fost anunțat astăzi, fiind confirmate astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Dezvoltatorul de origine spaniolă Gran Via Real Estate anunță finalizarea vânzărilor ultimelor 300 de apartamente din cadrul proiectului Timișoara 58, marcând totodată încheierea dezvoltării acestui proiect, pe un teren în suprafață de 3,2 hectare, fosta platformă Frigocom.
Corteva Agriscience, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de inputuri în domeniul agricol, a pre-închiriat 23.000 metri pătrați de spații industriale într-un depozit built-to-suit, tranzacția reprezentând cea mai mare cerere nouă din primul trimestru.
Investitorii au deja circa 30 de apartamente în portofoliu. Acționarii sunt antreprenori, oameni de afaceri locali cu experiență mare.
Compania sud-africană MAS Real Estate, printre cei mai activi investitori în centre comerciale din România, a atras 300 milioane de euro din vânzarea primelor sale obligațiuni “verzi”, bani ce vor fi direcționați către achiziția de proprietăți cu impact redus asupra mediului, în special în România.
În data de 8 aprilie, Stratulat Albulescu a fost numită „Firma de avocatură a anului” de către EuropaProperty în cadrul celei de-a 16-a ediții a galei anuale a premiilor SEE Real Estate.
Fondul de investiții PPF Real Estate, controlat de Petr Kellner – cel mai bogat om din Cehia și proprietarul PRO TV, și-a propus să depășească 100 de milioane de euro investite pe piața imobiliară din România, în special în clădiri de birouri, a transmis Profit.ro, prin directorul său de investiții, Petr Kellner, în ultimul său mesaj către presa din România și care urma să fie prezentat. El transmitea că prețurile de dinainte de pandemie, așteptate de vânzătorii de clădiri de birouri, l-au determinat să analizeze serios varianta parteneriatelor pentru dezvoltarea propriilor clădiri.
Codrin Matei este Managing Partner al Crosspoint Real Estate, o agenție de consultanță full-service cu 16 ani de experiență pe piața de real estate, ce oferă o gamă largă de servicii premium în domeniu.
Dezvoltatorul imobiliar spaniol Gran Via Real Estate, prezent în România din 2006, a cumpărat un teren, localizat pe strada Fabrica de Gheață, în imediata vecinătate a Autostrăzii Urbane.
Compania de consultanță imobiliară CBRE și-a extins echipa de management prin recrutarea lui Muler Onofrei, care va ocupa poziția de Business Development Director.
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas (44 de ani), care a ieșit recent din afacerea Globalworth în urma unor tranzacții evaluate la 330 milioane de euro, s-a asociat cu Prodea Investments, fostul braț imobiliar al National Bank of Greece, cu scopul de a dezvolta și administra hoteluri în Grecia și Cipru. Papalekas a cumpărat deja de la Prodea 18 clădiri de birouri și spații de retail în Grecia și este în curs de achiziție a unei participații în hotelul de 5 stele The Landmark din Nicosia, tranzacții ce depășesc 150 de milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Omul de afaceri georgian Shalom Shai, fondatorul grupului Dona, a achiziționat clădirea de birouri butique Astoria Business Center din centrul Bucureștiului de la compania cu capital grecesc Bluehouse Capital la un preț de 9 milioane de euro. Aceasta se alătură altor două proprietăți similare, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Australienii de la Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), care tocmai au anunțat că au ajuns la un acord privind achiziția portofoliului de active energetice din România scos la vânzare de grupul ceh de profil CEZ, sunt prezenți indirect pe piața locală din 2018, când au preluat asset-managerul imobiliar german GLL Real Estate Partners, deținător al mai multor clădiri importante de birouri în București.