Ford recheamă 456.565 de SUV-uri și camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunțat Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), transmite Reuters.
Constructorul auto american Ford a anunțat că analizează posibilitatea de a produce un nou SUV la uzina sa de la Valencia (Spania), transmite Reuters.
Ford Motor a redus prețurile SUV-ul său electric Mustang Mach-E cu până la 8.100 de dolari, după ce vânzările au scăzut puternic în ianuarie, transmite Reuters.
Caroseriile SUV, așa cum sunt denumite generic mașinile care au un aspect mai pronunțat, amintind de vechile off-roadere, oferind totodată și o gardă la sol ceva mai ridicată, au depășit jumătate din vânzările de autoturisme din Europa, devenind preferatele clienților de pe toate piețele naționale.
Europenii au cumpărat și în 2023 foarte multe SUV-uri, această categorie de vehicule fiind deja de mai mulți ani cea mai căutată de clienți. Vedeta incontestabilă din 2023 a fost Tesla Model Y, care este, totodată, și cel mai vândut automobile din Europa, conform datelor pe primele 11 luni, însă pe segmentul vehiculelor cu motoare cu combustie lider a fost un model VW.
Chiar dacă varianta BYD a fost eliminată complet, după ce chinezii au anunțat că vor investi în Ungaria, pentru a-și asigura producția de automobile destinate Europei, Ford nu a rămas fără speranțe în privința viitorului fabricii de automobile din Saarlouis, unde acum este produs modelul Focus.
Europenii sunt tot mai atașați de SUV-uri, iar segmentul cel mai popular rămâne cel al SUV-urilor de clasă B, în care se află și cele două modele produse în România. VW T-Roc este în continuare lider, dar Puma și Duster rămân în preferințele publicului european.
După ce Ford a anunțat oficial că negocierile cu un posibil investitor pentru preluarea uzinei din Saarlouis s-au închis, în urma retragerii partenerului de la discuții, angajații și autoritățile germane au fost dezamăgiți. Acum au apărut noi informații care arată că negocierile au fost reluate.
Temerile angajaților din fabrica Ford din Saarlouis s-au adeverit, după ce șeful companiei, Martin Sander le-a spus că investitorul cu care s-a negociat în ultimele luni s-a retras. Fabrica urmează să se închidă peste doi ani.
Săptămâna aceasta, angajații de la uzina Ford in Saarlouis, Germania, au o nouă întâlnire cu conducerea companiei pentru a afla care sunt rezultatele negocierilor cu un posibil investitor. Ultima promisiune le-a fost făcută în iunie.
Modelul Dacia Duster, construit în România, la Mioveni, a fost în primele șase luni ale acestui an al treilea cel mai vândut SUV din Europa, din clasa sa, fiind totodată cel mai cumpărat SUV de către persoanele fizice. La rândul lui, Ford Puma, construit la Craiova, a reușit să țină aproape de Duster și a fost al cincilea cel mai vândut SUV.
Chiar dacă la ultima întâlnire cu sindicatele șeful Ford Europe, Martin Sander, nu a adus nicio noutate privind posibili cumpărători ai uzinei din Saarlouis, reprezentanții companiei au spus că se află în negocieri avansate cu un posibil investitori.
Ford Motor Co va rechema la service peste 125.000 de SUV-uri și camionete în SUA, din cauza riscului de incendiu la compartimentul motorului, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Administrației Americane pentru Siguranța Traficului (NHTSA), transmite Reuters.
Ford Explorer este primul automobil complet electric construit de Ford, pe platforma MEB de la Volkswagen, în uzinele din Europa, pentru clienții europeni ai mărcii.
Ford a anunțat introducerea de noi baterii pe gama de vehicule electrice, începând cu Mustang Mach‑E, ceea ce va conduce la costuri mai mici și la viteze mai mari de încărcare.
România a devenit țara cu cele mai multe SUV-uri de clasă B fabricate, ca urmare a creșterii producției celor două modele, Duster și Puma, la Mioveni și Craiova, relevă ultimele date, analizate de Profit.ro.
Ford (F.N) intenționează să reducă peste 1.000 de locuri de muncă la principala sa fabrică germană din Köln, a informat publicația germană Automobilwoche, citând surse anonime.
Ford se pregătește să lanseze nu unul, ci două automobile electrice dezvoltate și fabricate pe platforma MEB de la Volkswagen, aceeași pe care sunt produse modelele ID.3, ID.4 sau ID.5. Cu toate acestea, constructorul american a decis deja, înainte ca primul model MEB să iasă pe piață, să renunțe la parteneriatul cu germanii și să-și producă propria platformă electrică.
Reprezentanții Ford au anunțat angajații de la uzina din Saarlouis, Germania, că au discuții cu companii auto și alți posibili investitori, dar încă nu a apărut nicio ofertă de cumpărare de la care să pornească negocierile. Angajații sunt invitați să lucreze la Koln, acolo unde va fi produs un automobil electric.
Europa a migrat în ultimul deceniu către SUV-uri, abandonând segmente clasice precum cel al MPV-urilor, sedanurile compacte sau subcompacte, dar și alte versiuni de caroserie care nu au dispărut, dar și-au redus simțitor volumele. Unul dintre pionierii segmentului B-SUV din Europa, Dacia Duster, este în continuare unul dintre liderii vânzărilor din acest segment, fiind acum însoțit și de Puma, modelul concurent de la Ford.
Volkswagen a reușit să depășească obstacolele impuse de criza de semiconductori, cel puțin în cazul noului SUV Taigo, astfel că modelul a ajuns în showroom-uri și începe livrările către clienți.
Volkswagen își lărgește prezența în segementul SUV-urilor de mici dimensiuni, acolo unde cererea este extrem de mare și oferta pare în continuare insuficientă. Noul VW Taigo este similar cu modelul Nivus din America de Sud și intră acum și pe piața din Europa.
Ford Motor a anunțat că a început producerea și livrarea de la fabrica sa din Michigan a noului SUV Bronco, unul dintre cele mai așteptate vehicule ale producătorului auto din ultimii ani, după ce problemele logistice provocate sectorului auto de pandemia de coronavirus (Covid-19) au întârziat lansarea, transmite Reuters.
Producătorul auto Ford Motor va rechema la service 661.000 de SUV-uri Explorer în America de Nord, la solicitarea Administrației Americane pentru Siguranța Traficului (NHTSA), deoarece retenția unor cuie ar putea slăbi și permite șinei care protejează acoperișul să se detașeze de vehicul, transmite Reuters.
Ford a prezentat în China, în cadrul Salonului Auto Shanghai, un atractiv SUV numit Evos, despre care presa a scris inițial că va înlocui Mondeo în Europa.