Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, se concentrează pe cât mai multe și mai eficiente investiții, în condiții de profitabilitate maximă, a declarat, la Mediaș, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.
Departamentul pentru Afaceri Interne al SUA a analizat în primăvară reducerea redevenței pentru perimetre de mare adâncime la 12,5%, nivel similar cu al celei pentru perimetre de mică adâncime și onshore, însă în cele din urmă a decis să o mențină la 18,75%, aducând ca argumente creșterea economică, reducerea taxelor generată de reforma fiscală inițiată de președintele Donald Trump, precum și majorarea prețurilor la țiței și gaze pe piețele internaționale.
Cum în ultimii ani au fost descoperite zăcăminte importante de gaze naturale în Marea Neagra, există un interes crescut asupra subiectului din partea autorităților române, a companiilor implicate sau interesate de explorare și exploatare, a cetățenilor români precum și a țărilor din jur, fiecare dorind ca exploatarea acestor gaze să răspundă unor nevoi și să aducă beneficii. Ținând cont de investițiile mari necesare în special pentru explorare și dezvoltare, dar și pentru exploatare, în ultimii ani s-a discutat mult despre o legislație specifică care să le ofere un cadru stabil investitorilor pentru a continua investițiile necesare.
Operatorul vrea ca împrumutul în valoare totală de 186 milioane lei să fie denominat și rambursat în monedă națională, cu dobândă variabilă, dar, totodată, ca valoarea sa să poată fi convertită până la 100% la o dobândă fixă, în condițiile în care România se află în plin proces de majorare a costurilor de împrumut.
Grupul maghiar MET, unde acționar majoritar este CEO-ul Benjamon Lakatos, fost director al companiei petroliere naționale maghiare MOL și apropiat al premierului Ungariei, Viktor Orban, își aduce în România divizia internațională de trading de mărfuri, înregistrată în Austria, pentru tranzacționarea gazelor din Marea Neagră.
Cei trei operatori de piețe centralizate de gaze naturale sunt OPCOM, Bursa Română de Mărfuri (BRM) și Humintrade SRL. Cel din urmă este deținut de fostul deputat și prefect PSD de Gorj Mugurel Surupăceanu, a obținut licență de la ANRE doar luna trecută și va activa prin intermediul portalului e-gas.ro.
Guvernul poate introduce o politică de control al prețurilor la gaze naturale, prin care acestea să scadă cu 20%, a anunțat consilierul prim-ministrului, Darius Vâlcov, în condițiile în care, potrivit calculelor sale, din 2013, gazele s-au scumpit cu 75%, iar principalii producători interni, OMV Petrom și Romgaz, au "marje de profit de 300%".
Obligația este valabilă pentru toți participanții la piața de gaze naturale, respectiv și pentru furnizori și traderi, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale pe piața angro. De asemenea, toți participanții la piața de gaze vor fi obligați ca, dacă încheie contracte angro de cumpărare de gaze, minim 40% din cantitatea anuală achiziționată să fie cumpărată prin tranzacții derulate pe bursele românești de gaze.
Iulian Iancu a sugerat că fostul Guvern PSD-ALDE condus de Mihai Tudose a fost demis la inițiativa lui Liviu Dragnea pentru că prima formă a proiectui de lege privind operațiunile petroliere offshore din Marea Neagră, elaborată de respectivul Executiv, ar fi fost foarte defavorabilă statului român.
În forma adoptată de Senat, proiectul legii prevedea că "în condiții similare tehnice și de preț, titularii acordurilor petroliere sunt obligați să achiziționeze bunuri și servicii de la persoane juridice române cu un capital deținut în proporție de peste 25% de persoane fizice și juridice române", însă s-a ajuns însă la concluzia că prevederea încălca legislația UE privind liberație circulație a capitalului.
Normele europene și legea românească a finanțelor publice prevăd că veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte. Actualul impozit pe liberalizarea prețului la gaze trebuia folosit pentru ajutorarea consumatorilor vulnerabili, cu venituri mici, însă nu s-a făcut nimic în acest sens.
Gazele din Marea Neagră sunt prezentate opiniei publice din România drept un adevărat El Dorado în stare gazoasă, importanța lor depășind cadrul național și căpătând valențe geopolitice globale. Dacă cineva s-ar uita în gura analiștilor și politicienilor autohtoni, și-ar închipui că Rusia și gigantul său Gazprom au insomnii din cauza gazului românesc, iar întreg planul de afaceri al Exxon poate fi compromis de decizia de investiție în ceea ce privește Neptun Deep.
Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD Liviu Dragnea a semnalat că singurul aspect sub care PSD nu este dispus să cedeze în privința legii offshore este acela legat de obligativitatea de vânzare în România a unei părți din gazele care ar urma să fie extrase din Marea Neagră, cu excluderea posibilității ca întreaga cantitate de gaze produsă din zăcămintele offshore românești să ia calea exportului.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a declarat la Parlament, presat de ziariști cu întrebări despre ipoteza modificării Codului Penal "cu dedicație" pentru dosarele în care este implicat, că îl preocupă mult mai mult proiectul de lege privind operațiunile petroliere offshore din Marea Neagră și a sugerat că unele "servicii" și "interese majore" străine subminează demersul.
Potrivit șefului ExxonMobil România, intenția de impozitare suplimentară contravine și OUG nr. 160/1999 care prevede că, “pe perioada derulării acordului petrolier, vor fi aplicabile reglementările fiscale existente la data semnării acestuia“. ExxonMobil deține, în parteneriat cu OMV Petrom, concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră. La Parlament a venit și CEO-ul OMV Petrom, Cristina Verchere.
Cristina Verchere și Richard Tasker, directorii generali ai OMV Petrom și ExxonMobil România, companiile partenere la concesiunea de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, participă la ședința comună a Comisiilor de Industrii, Finanțe și Administrație a Camerei Deputaților, dedicată dezbaterii raportului final asupra proiectului de lege privind operațiunile petroliere offshore.
ExxonMobil nu a luat încă decizia finală de a trece la etapa de exploatare a zăcămintelor de gaze din blocul Neptun Deep din Marea Neagră și estimează că producția ar putea ajunge la 6,3 miliarde de metri cubi pe an, a declarat, luni, Richard Tusker, lead country manager al ExxonMobil România, citat de Agerpres.
Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European al Uniunii pentru Energie, Maroš Šefčovič, s-a întâlnit astăzi cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, totodată lider al PSD, și i-a transmis că este important ca România să finalizeze liberalizarea pieței gazelor naturale înainte să preia președinția Consiliului UE anul viitor.
Vicepreședintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič, care se ocupă și de Uniunea Energiei la nivelul Executivului de la Bruxelles, se va afla astăzi la București, unde se va întâlni cu înalți oficiali guvernamentali și politici, inclusiv în perspectiva preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene anul viitor.
Ministerul Afacerilor Externe transmite, sâmbătă, că a luat notă cu preocupare de declarațiile lansate recent în spațiul public, inclusiv de ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, pe teme ce privesc cooperarea energetică regională și a cerut clarificări, prin Ambasada Ungariei la București, privind motivația acestor opinii. Ministerul Afacerilor Externe consideră că vehicularea unor informații incorecte în ceea ce privește România vine în contradicție cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România și Ungaria și al relațiilor bilaterale de cooperare, respect și încredere reciprocă firești dintre două state europene, membre UE și NATO.
Transgaz a demarat în aprilie lucrările la stațiile de comprimare de pe traseul secțiunii românești a BRUA, iar luna aceasta a început și construcția conductei propriu-zise, în lungime de aproape 500 de kilometri. În schimb, Ungaria, care are de construit 80 de kilometri de conductă pentru a-și consolida interconexiunea cu Slovacia și a asigura astfel transportul până în Austria la Bamgarten al gazelor românești care vor intra în Ungaria prin BRUA, de-abia a finalizat un proces de consultare a pieței pe această temă.
Reprezentanții companiei din Ungaria s-au arătat nemulțumiți de întârzierea proiectului de lege de reglementare a activității de exploatare a gazelor din Marea Neagră, principala sursă de gaze pentru gazoductul BRUA, arătând că nu înțeleg amânarea, în condițiile în care demararea producției de gaze offshore va însemna încasări de zeci de miliarde de dolari la bugetul de stat al României pe perioada acordurilor de concesiune.
Deputații din Comisia de Industrii și Servicii a Camerei și reprezentanții companiilor petroliere cu concesiuni offshore de gaze naturale în Marea Neagră nu au reușit să se pună de acord asupra principalelor prevederi ale proiectului de lege de reglementare a activității acestora, astfel că draftul de act normativ nu va mai fi adoptat în actuala sesiune parlamentară ordinară, care se încheie pe 1 iulie.
Licența de furnizor de gaze naturale permite furnizarea de gaze către clienți din România, prin operațiuni și tranzacții angro și cu amănuntul, atát în regim reglementat, cât și pe piața concurențială, precum și încheierea de contracte cu operatorul sistemului național de transport, Transgaz, cu operatorii de rețele de distribuție și cu cei de înmagazinare a gazelor.
Costurile de extracție a gazelor din perimetrele din România vor crește în anii următori, deoarece zăcămintele românești de uscat sunt tot mai epuizate de resurse, iar gazele care vor proveni din exploatările offshore de mare adâncime din Marea Neagră sunt mai scump de extras, ca urmare a lucrărilor și tehnologiilor speciale necesare, atenționează Sorin Gal, șeful Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare Resurse Petrol din Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).