Cancelarul Angela Merkel a declarat că vrea ca în Germania să fie create 1 milion de stații de încărcare pentru mașinile electrice până în 2030, înaintea unei întâlniri pe care urmează să o aibă luni cu reprezentanți ai puternicei industrii auto, transmite dpa.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit până la data de 13 decembrie sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul ”Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ”.
Vânzările de automobile cu propulsie alternativă (electrice, hibride, fuel cell și cu gaze naturale) trebuie să crească puternic pentru a atinge „țintele ambițioase ale UE” pentru 2025 și 2030, referitoare la emisiile de CO2. România se află la extreme pe această piață: are cea mai mare subvenție, dar cea mai proastă infrastructură, remarcată de altfel și de raportul Asociației Constructorilor de Automobile din Europa.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în pregătirea lansarea licitațiilor pentru circa 18 stații de încărcare destinate mașinilor electrice, care vor fi amplasate pe diferite segmente ale autostrăzilor A1 și A2.
„Autostrada electrică” dezvoltată de grupul energetic E.ON în România a ajuns la 11 stații de încărcare, după ce trei noi stații au fost deschise la Sovata, Gheorgheni (amplasate în locații MOL România) și la Bacău, care se alătură celor opt deja puse în funcțiune, de către E.ON, în localitățile Iași, Târgu Frumos și Cristești (județ Iași), Tașca, Piatra Neamț și Roman (județ Neamț), Suceava și Adjud (județ Vrancea), a anunțat compania.
Marea Britanie vrea să introducă o nouă prevedere legislativă astfel încât orice imobil nou construit să fie echipat cu priză pentru încărcarea vehiculelor electrice.
Toyota a început testele cu vehicule autonome în Europa, în timp ce în Japonia a demarat teste cu mașini echipate cu panouri solare.
Încărcarea completă a unui telefon de la 0% la 100% în mai puțin de un sfert de oră este la un pas de a deveni realitate.
Noua schemă de ajutor de stat privind stimularea amplăsării de stații de încărcare a autovehiculelor electrice și electrice hibrid pulg-in, anunțată de Profit.ro și pentru care a fost solicitată aprobarea Comisiei Europene, urmează a fi avizată în ședința de astăzi a Guvernului. Autoritățile promiteau inițial subvenții pentru circa 1.000 de firme, dar acum calculul arată 600 de beneficiari.
Proprietarii de clădiri de birouri și spații comerciale din București, care au peste 100 de locuri de parcare, sunt obligați, de aproape doi ani, să instaleze stații de încărcare pentru mașini electrice, deși clienții nu se prea îngrămădesc să le folosească. Guvernul a pregătit o hotărâre care duce obligația la nivel național și solicită o stație la fiecare trei locuri de parcare, o cerință mai drastică decât propunerile Comisiei Europene.
Grupul italian Enel l-a recrutat pe Alexandru-Valeriu Binig, Senior Advisor la Ernst&Young, pentru filiala Enel România, în postul de director al Departamentului de Reglementare și Antitrust.
Baza militară aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța îi primește miercuri pe reprezentanții companiilor interesate să participe la licitația organizată de Pentagon în vederea atribuirii unui contract de construire a unei platforme de încărcare și descărcare a muniției și explozibililor.
În noiembrie anul trecut, Enel anunța că are în plan instalarea a circa 2.500 de puncte de încărcare a mașinilor electrice în toate regiunile României, în perioada 2019-2023, în urma unor investiții totale de 15 până la 20 de milioane de euro.
Ionity, o companie mixtă a Volkswagen, BMW, Daimler și Ford, va instala în Europa 400 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, până în 2020, transmite Reuters.
Capitala Norvegiei, Oslo, va deveni primul oraș din lume care va instala sisteme wireless de încărcare a taxiurilor electrice, în speranța că aceste sisteme vor fi suficient de rapide și eficiente pentru a accelera adoptarea taxiurilor nepoluante, transmite Reuters.
Tesla vrea să își extindă rețeaua Supercharger de stații de încărcare rapidă în Europa și estimează că va ajunge la o acoperire de 99% pe continent până la finele anului, scenariu care presupune, cel puțin teoretic, și lansarea primelor superchargere în România.
Noua schemă de ajutor de stat privind stimularea amplăsării de stații de încărcare a autovehiculelor electrice și electrice hibrid pulg-in, anunțată de Profit.ro și aflată în stadiu de aprobare la Comisia Europeană, va putea fi accesată de firmele care investesc în domeniu peste 200.000 euro. Autoritățile promit subvenții pentru circa 1.000 de firme.
Producătorul chinez de accesorii IT a venit la CES 2019, printre altele, cu un foarte interesant ceas deșteptător dotat cu funcție de încărcare wireless.
Administrația Fondului de Mediu și Consiliul Concurenței au transmis Comisiei Europene, la finele anului trecut, proiectul preliminar al unei noi scheme de ajutor de stat privind stimularea amplăsării de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice și electrice hibrid pulg-in. De schema ajutorului de stat, care este în verificare prealabilă la Bruxelles, ar putea beneficia 1.000 de firme, indică un document oficial analizat de Profit.ro.
Volkswagen Group a anunțat că își înființează propria companie de energie, într-o mișcare surprinzătoare. Compania se va numi Elli Group Gmbh, va avea sediul în Berlin și va dezvolta produse și servicii pe segmentul de energie și cel al stațiilor de încărcare, în special pentru mărcile grupului.
Potrivit unui document al municipalității, această subvenție ar urma să vină în continuarea programului aprobat de autoritățile locale bucureștene anul trecut, de amenajare a unui număr de 74 de locuri de parcare în cadrul parkingurilor publice din București în vederea instalării unui număr de 30 de module de stații de încărcare a autovehiculelor electrice.
Volkswagen spune că lucrează la ultima platformă bazată pe motoare cu combustie, viitoarea generație a acestor modele urmând să fie cea din urmă pentru mașinile pe benzină și diesel. După 2050, vor mai fi prezente astfel de mașini în regiunile fără stații de încărcare.
BMW ar putea seta mașinile sale hibride să funcționeze exclusiv electric, atunci când e nevoie, de exemplu în orașele în care sunt interdicții de poluare, au declarat reprezentanții companiei la Los Angeles, unde marca bavareză e prezentat ultimele sael noutăți pentru piața americană.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat recent, la Profit Energy.forum, că și-a luat mașină electrică, însă îi e frică să meargă cu ea până la Constanța, deoarece autonomia autoturismului este aproximativ egală cu lungimea drumului, iar pe traseu nu se află nici o stație de alimentare.
Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat, la Profit Energy.forum, că și-a luat mașină electrică, însă îi e frică să meargă cu ea până la Constanța, deoarece autonomia autoturismului este aproximativ egală cu lungimea drumului, iar pe traseu nu se află nici o stație de alimentare.