DOCUMENT Autoritățile au trimis la Bruxelles, pentru avizare prealabilă, proiectul unei noi scheme de ajutor de stat pentru stații de încărcare electrice. Subvenție pot primi 1.000 de firme

DOCUMENT Autoritățile au trimis la Bruxelles, pentru avizare prealabilă, proiectul unei noi scheme de ajutor de stat pentru stații de încărcare electrice. Subvenție pot primi 1.000 de firme
scris 10 ian 2019

Administrația Fondului de Mediu și Consiliul Concurenței au transmis Comisiei Europene, la finele anului trecut, proiectul preliminar al unei noi scheme de ajutor de stat privind stimularea amplăsării de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice și electrice hibrid pulg-in. De schema ajutorului de stat, care este în verificare prealabilă la Bruxelles, ar putea beneficia 1.000 de firme, indică un document oficial analizat de Profit.ro. 

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Este vorba despre o subvenție nouă, având în vedere că, în prezent, programele Rabla și Rabla plus acordă subvenții pentru achiziția de autovehicule noi, electrice sau hibrid, iar Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi propune dezvoltarea și susținerea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, respectiv stații de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Automobile Dacia a început să producă un nou motor, pentru mărcile din Alianța Renault Nissan. Până azi, la Mioveni au fost fabricate doar motoare oferite și pe modelele Dacia CITEȘTE ȘI Automobile Dacia a început să producă un nou motor, pentru mărcile din Alianța Renault Nissan. Până azi, la Mioveni au fost fabricate doar motoare oferite și pe modelele Dacia

Profit.ro a relatat că anul trecut, Ministerul Mediului a solicitat Comisiei Europene aprobarea pentru 2018 a schemei de ajutor de stat privind finanțarea dezvoltării infrastructurii de reîncărcare a autovehiculelor electrice, în condițiile în care singurele finanțări au fost acordate în 2016.

Atunci, în cadrul sesiunii deschise în perioada 15 septembrie - 15 noiembrie 2016, a fost solicitată finanțare pentru instalarea a aproximativ 150 de stații, 9 solicitanți fiind unități administrativ-teritoriale, iar 39 persoane juridice de drept privat, valoarea totală solicitată fiind de aproximativ 15.000.000 lei. Guvernul nu a finanțat însă decât 9 proiecte, cheltuind doar 1% din bugetul alocat.

Conform unui document oficial, în cadrul sesiuni din 2016, Administrația Fondului de Mediu a încheiat 9 contracte pentru finanțarea a doar 16 stații de reîncărcare a acumulatorilor pentru autovehicule electrice și electrice hibrid pulg-in. 

Stațiile de reîncărcare au fost aprobate pentru următoarele localități:

 

DOCUMENT Autoritățile au trimis la Bruxelles, pentru avizare prealabilă, proiectul unei noi scheme de ajutor de stat pentru stații de încărcare electrice. Subvenție pot primi 1.000 de firme

Constructorii de automobile, afectați de criza din Turcia. Dacia, scădere la jumătate a vânzărilor CITEȘTE ȘI Constructorii de automobile, afectați de criza din Turcia. Dacia, scădere la jumătate a vânzărilor

În urm solicitării aprobate de Comisia Europeană anul trecut, Administrația Fondului de Mediu a lansat, pentru perioada 18 octombrie 2018 - 15 ianuarie 2019, o nouă sesiune de finanțare aferentă Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi propune dezvoltarea și susținerea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, respectiv stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, exclusiv pentru municipii reședințe de județ.

Potrivit Ghidul de finanțare a programului, Guvernul va subvenționa cu cel mult 190.000 lei / unitate instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice exclusiv de către primăriile municipiilor reședință de județ și de către cea a Capitalei, banii provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate României de către UE.

Finanțarea este acordată în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile și în limita sumelor maxime ce pot fi alocate pentru fiecare solicitant. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcție de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și anunțate la data lansării sesiunii de depunere a proiectelor. 

Prin program sunt finanțate stațiile de reîncărcare formate din minimum 3 puncte de reîncărcare de putere înaltă, alimentate de același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție, din care 2 puncte de reîncărcare permit încărcarea în curent continuu, fiecare la o putere ≥ 50 kW și 1 punct de reîncărcare permite încărcarea în curent alternativ la o putere >22 kW a vehiculelor electrice.

Uber învinge statul român, după ce a fost amendat de 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori CITEȘTE ȘI Uber învinge statul român, după ce a fost amendat de 200.000 lei pentru că nu a notificat un incident de securitate care ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori

Același document indică faptul că, recent, la finele anului trecut, Administrația Fondului de Mediu și Consiliul Concurenței au transmis Comisiei Europene documentele pentru aprobarea unei noi scheme de ajutor de stat privind stimularea amplăsării de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice și electrice hibrid pulg-in. 

Proiectul se afla la finele anului trecut în stadiu de prenotificare la Bruxelles, Comisia Europeană urmând să emită un acord de principiu în urma verificărilor prealabile.

Autoritățile române estimează că aproximativ 1.000 de firme ar putea beneficia de noua subvenție.

DOCUMENT Autoritățile au trimis la Bruxelles, pentru avizare prealabilă, proiectul unei noi scheme de ajutor de stat pentru stații de încărcare electrice. Subvenție pot primi 1.000 de firme

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
statii
incarcare
electrice
automobile
schema
ajutor
guvern
minister
mediu
notificare
aprobare
comisia europeana