Fiat Chrysler Automobiles ar putea forma un parteneriat tehnic cu grupul sud-coreean Hyundai Motor, a declarat sâmbătă directorul general al grupului italo-american, Sergio Marchionne, transmite Bloomberg.
Toyota Motor vrea să comercializeze de la jumătatea anului 2020 un nou model de baterie care să ”schimbe jocul” pe piața automobilelor electrice de serie, având potențialul să reducă costul de fabricație al acestor vehicule, relatează Reuters.
Compania Chineză Great Wall a anunțat oficial că a contactat șefii Fiat Chrysler Automobile pentru a le propunere achiziția mărcii Jeep. Nu se cunoaște poziția FCA, dar mișcarea ar putea lăsa grupul fără una din mărcile importante, după ce Ferrari s-a separat, iar Alfa Romeo și Maserati ar putea face același lucru în perioada următoare.
OMV va lansa la începutul lunii iunie, în benzinăriile operate în România, un nou sortiment de benzină, OMV MaxxMotion 100plus.
Un cercetător de la Universitatea ”Transilvania” din Brașov, care a și predat la instituția de învățământ superior, a realizat un motor de avion din componente făcute din oțel și aluminiu cu o imprimantă 3D, acesta fiind, potrivit reprezentanților universității, primul prototip de acest fel din lume.
Toyota Motor va investi 240 de milioane de lire sterline (294 milioane dolari) în modernizarea fabricii sale din Burnaston, Anglia, semn că îngrijorările provocate de Brexit nu îi vor împiedica deocamdată dezvoltarea în Marea Britanie, transmite Bloomberg.
Ford Motor va investi 600 de milioane de euro în fabrica sa din Saarlois, din Germania, pentru producerea viitoarei generații a modelului Ford Focus, semn al angajamentului producătorului auto american pentru afacerile din Europa, transmite MarketWatch.
Dacia anunță că a fabricat, în cadrul Uzinei Mecanice și Șasiuri, de la Mioveni, un volum de 1 milion de motoare TCe 90, motoare ce se caracterizează în primul rând printr-o eficiență foarte bună și o greutate redusă. Cea mai mare parte a producției a fost trimisă către uzine Renault din alte țări.
Producătorul auto sud-coreean Hyundai Motor Group a anunțat că plănuiește să majoreze cu 50% investițiile în fabricile din SUA în următorii cinci ani, la 3,1 miliarde de dolari, la care s-ar putea adăuga, în funcție de evoluția cererii, și construirea unei noi fabrici, informează Reuters și Bloomberg.
Angajații fabricilor Hyundai Motor din Coreea de Sud au declanșat luni prima grevă generală din ultimii 12 ani, pentru a cere salarii mai mari, acțiune care riscă să agraveze declinul profitului producătorului auto, relatează MarketWatch.
Grupul auto francez Renault SA , proprietarul Dacia, și-a redus participația pe care o deține la partenerul japonez Nissan Motor Co. cu un punct procentual, informează Bloomberg.
Jaguar Land Rover a dat în judecată producătorul auto Jiangling Motor, din China, pe care îl acuză că ar fi copiat designul modelului Evoque, unul dintre cele mai premiate SUV-uri ale companiei din Marea Britanie, potrivit unor surse familiare cu situația. O eventuală victorie a britanicilor ar putea da startul unui șir întreg de procese similare, în condițiile în care China este cea mai mare piață auto din lume, dar și cel mai mare furnizor de produse contrafăcute.
Toyota Motor poartă discuții cu reprezentanții Alphabet, compania-mamă a Google, pentru achiziția a două divizii de robotică din cadrul grupului american, potrivit Reuters, care citează informații publicate de presa japoneză.
Google va introduce reclame printre rezultatele căutării de imagini, reprezentanții companiei afirmând că această schimbare vine ca răspuns la solicitările utilizatorilor, care folosesc motorul de căutare Google Images pentru a găsi diferite produse, informează Tech Insider.
Toyota Motor va coopera cu gigantul american din domeniul informaticii - Microsoft în vederea îmbunătățirii serviciilor pe care le-ar putea oferi în viitor în privința conexiunii autoturismelor la Internet, relatează agenția EFE.
Căutarea unor informații cu ajutorul motorului de căutare Google ar putea deveni mai intuitivă, integrând inteligența artificială și tehnici de “deep learning“ (învățare profundă), potrivit CNBC.
Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a acuzat grupul auto Volkswagen că a folosit dispozitive pentru înșelarea testelor de mediu și la alte tipuri de motoare diesel, mai puternice decât cele care erau ținta investigațiilor până acum, ale mărcilor Audi, VW și Porsche. VW a negat aceste acuzații, transmite presa inernațională.