Mai multe divizii de afaceri ale Alianței Renault-Nissan fucnționează cu greutate în acest moment, de la arestarea lui Carlos Ghosn, potrivit unei informații publicată de Financial Times, care citează surse din companii.
David Woodhouse, șeful designului strategic Ford, care a părăsit compania fără explicații, a fost angajat de Nissan, ca șef pentru America de Nord, inclusiv pentru Infiniti.
Două companii de consultanță angajate de acționarii Nissan pentru a face analiza situației companiei au primit referate în care li se sugerează să nu susțină prelungirea mandatului actualului CEO.
Renault joacă o carte periculoasă în raporturile cu Nissan, blocând în ședința acționarilor planurile japonezilor de reformă a guvernanței corporatiste.
Groupe Renault a transmis propriul mesaj, după ce Fiat Chrysler a decis să retragă propunerea de fuziune a celor două companii. „Dezamăgirea de a nu avea oportunitatea de a continua”, spun cei din board-ul Renault.
Consiliul de Administrație al Renault s-a întâlnit marți pentru a discuta propunerea de fuziune cu FCA, însă decizia luată a fost de amânare a unei decizii până miercuri.
Jean-Dominique Senard, președintele Renault, fost șef al Michelin, pus în situația să negocieze două dosare extrem de dificile, la scurt timp după preluarea mandatului la Renault, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu partenerii de la Nissan, după ce discutase anterior cu cei de la Fiat Chrsyler despre mediatizata fuziune.
Agenția de evaluare financiară Moody's a coborât vineri, cu o treaptă, ratingul atribuit constructorului auto japonez Nissan Motor Co, citând vânzările slabe de pe piața din SUA și declinul profitului anual, transmite Reuters.
Carlos Ghosn, fostul președinte al Renault, Nissan și Mitsubishi, cel care a stat în spatele succesului Alianței care poartă numele celor trei companii, a ajuns în punctul în care trebuie să se apere în fața procurorilor de mai multe acuzații de fraudare a companiilor pe care le-a condus. În Japonia sunt audierile preliminare pentru procesul ce va începe peste câteva luni.
Nissan a transmis că Hiroto Saikawa, actualul CEO al companiei, va fi menținut în funcție, în ciuda faptului că acționarul principal, Renault, a făcut presiuni pentru schimbarea acestuia.
Nissan Motor a anunțat rezultatele financiare pentru anul fiscal 2018/2019, care s-a încheiat la 31 martie 2019, cu o situație alarmantă pentru companie. Hiroto Saikawa, CEO-ul care l-a îndepărtat pe Carlos Ghosn, a avertizat că profiturile vor ajunge „pe fundul prăpastiei”.
Nissan a respins din nou cererea Renault de creare a unui holding prin care să fie deținute acțiunile celor două companii, ca o alternativă la fuziune, potrivit unor informații neoficiale.
Subsidiara spaniolă a grupului auto Nissan a ajuns la un acord cu sindicatele privind concedierea unui număr de 600 de angajați, respectiv aproape 20% din forța sa de muncă de la fabrica din Barcelona, Spania, transmit Jiji și Reuters.
Carlos Ghosn a fost eliberat la sfârșitul săptămânii trecute, dar nu are dreptul să se întâlnească cu soția sa, potrivit unei declarații a avocaților săi.
Fostul președinte al Nissan Motor, Carlos Ghosn, a fost eliberat din nou din centrul de detenție din Japonia în care se afla, după depunerea unei cauțiuni de 4,5 milioane de dolari stabilită joi de un tribunal din Tokyo..
Nissan Motor și-a redus estimările la profitul anual la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, din cauza costurilor din Statele Unite, într-o perioadă în care se adaptează la lipsa fostului președinte Carlos Ghosn și își proiectează viitorul cu partenerul de alianță Renault, transmite Reuters.
Procurorii japonezi au anunțat o nouă acuzație împotriva lui Carlos Ghosn, a patra, care vizează cheltuirea fără drept a unei sume de 5 milioane de dolari, din conturile Nissan, pentru uz personal, în perioada în care a fost CEO și președinte al companiei. Acuzația a fost însoțită și de un nou mandat de arestare.
Nissan Motor va respinge propunerea de integrare a administrării din partea partenerului de alianță Renault SA și va cere o relație egală din punct de vedere al capitalului, a anunțat luni publicația niponă Nikkei, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Publicația Nikkei susține că Nissan Motor își va reduce cu 15% producția globală în actualul an fiscal care se va încheia în martie 2020, renunțând la campania agresivă de expansiune promovată de fostul președinte Carlos Ghosn. Cei de la Nissan au răspuns, însă, și au spus că "este total incorect".
Daimler nu va reînnoi parteneriatul cu Alianța Renault Nissan, a decis viitorul CEO al companiei, Ola Kallenius, care urmează să-și preia mandatul începând de luna viitoare.
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile unor companii din sectorul auto și ale unor societăți de asigurare: Automobile-Dacia SA, Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL, RCI Finanțare România SRL, RCI Leasing România IFN SA, Allianz-Țiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, UNIQA Asigurari SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA.
Soția lui Carlos Ghosn s-a întors în Tokyo și a fost interogată de procurii japonezi, după ce aceasta părăsise Japonia, imediat după rearestarea soțului său.
Nissan va rechema în România un număr de peste 300 de automobile Qashqai, ca urmare a riscului de supraîncălzire a motorului.
Carlos Ghosn și-a înregistrat un mesaj video, pentru a-și anunța argumentele cu care se apără și, în același timp, pentru a-i acuza pe actualii șefi ai Nissan. Mesajul a fost înregistrat chiar înainte de a fi rearestat pentru o nouă acuzație.
Acționarii constructorului auto japonez Nissan Motor Co au aprobat luni înlăturarea lui Carlos Ghosn din Consiliul de Administrație, întrerupând ultimele legături cu omul care a salvat compania de la faliment în urmă cu două decenii, dar care acum este acuzat de nereguli financiare, transmit Reuters și AFP.