Enel România este o alegere “ideală din punct de vedere geografic și economic”.
Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation (PPC), grupul care a achiziționat Enel România, a devenit recent vicepreședinte al Eurelectric, asociația care reprezintă industria europeană de electricitate la Bruxelles. Numirea lui Georgis Stassis reprezintă o veste bună pentru România în condițiile în care este un cunoscător al pieței de energie locale, iar compania pe care o conduce are planuri de dezvoltare în țară odată cu preluarea activelor Enel.
Comisia Europeană a aprobat tranzacția de 1,26 miliarde de euro prin care PPC, cea mai mare companie de electricitate din Grecia, preia operațiunile Enel România.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, și Fondul Proprietatea (FP) au vrut să extragă, în calitate de acționari minoritari, dividende speciale masive din rezervele operatorilor de distribuție a energiei electrice deținuți în România de grupul italian Enel și aflați în curs de preluare de către grecii de la Public Power Corporation (PPC), însă s-au ″lovit″ de opoziția – previzibilă – a acționarului majoritar, relevă date analizate de Profit.ro.
Firma este administrată de CEO-ul PPC, Georgios Stassis, alături de directorul financiar al grupului grec, Konstantinos Alexandridis, și de directorul general adjunct Alexandros Paterakis.
Grupul PPC, una dintre cele mai mari companii de energie din regiune, care a cumpărat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, a realizat în primul trimestru un rezultat operațional EBITDA recurent de 280,5 milioane euro, în creștere cu 65% de la 170 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut. Grupul PPC a înregistrat profit net de 51,1 milioane euro, în trimestrul 1 al acestui an, față de o pierdere netă de 185,7 milioane euro în trimestrul 1 2022. Preluarea Enel România de către PPC se va finaliza în al treilea trimestru al acestui an
Statul român a decis să nu-și exercite dreptul de a-și vinde participațiile minoritare la două dintre companiile deținute de grupul Enel în România, Enel Energie Muntenia și E-Distribuție Muntenia, odată cu vânzarea de către italieni a deținerilor lor majoritare către grecii de la Public Power Corporation (PPC), relevă date analizate de Profit.ro.
Producătorul de energie electrică regenerabilă Enel Green Power România, una dintre companiile locale ale grupului italian omonim ce va intra în posesia grecilor de la PPC, avansează cu proiectul eolian bănățean de peste 500 MW preluat în urmă cu 2 ani de la omul de afaceri suedez rezident în Monaco Emanuel Muntmark.
Fondul Proprietatea a ajuns la un acord cu PPC, cea mai mare companie energetică elenă, pentru a le vinde grecilor deținerile minoritare la subsidiarele din România ale grupului italian Enel.
Ieșirea Enel de pe piața din România nu va genera probleme pentru clienții români, transmite ministrul Energiei. Virgil Popescu.
Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care se află în curs de preluare a principalelor operațiuni ale Enel din România, are un plan de construire de instalații de stocare prin pompaj a energiei electrice în lacuri artificiale create în cariere de suprafață de exploatare a lignitului abandonate.
Retragerea grupului Enel din România este mai degrabă o decizie strategică care vizează politica globală a societății și are mai puțin legătură cu situația din țară, spune, la PROFIT NEWS TV, Corneliu Bodea, CEO al grupului românesc specializat în servicii pentru industria energetică Adrem.
Cea mai mare companie energetică din Grecia, Public Power Corporation SA (PPC), aflată în curs de preluare a principalelor subsidiare din România ale grupului italian Enel, și-a crescut anul trecut profitabilitatea operațională, în pofida creșterii mari a cheltuielilor de exploatare, în principal celor care au vizat achizițiile de energie și gaze naturale. Mai exact, EBITDA recurentă s-a ridicat la 953,7 milioane euro, în creștere cu 82 milioane euro (9,4%) față de 2021.
Potrivit informațiilor Profit.ro, SAPE a transmis deja către Enel SpA că nu intenționează să-și exercite un drept.
Sindicatul din Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, aflată în curs de preluare a Enel România și la care cel mai mare acționar este statul elen, i-a îndemnat pe salariații societății să participe la greva generală de joi, organizată de principalele organizații sindicale grecești în urma tragediei feroviare de luna trecută, soldată cu 57 de morți.
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de statul român prin Ministerul Energiei, a transmis grupului italian Enel că nu intenționează să își exercite dreptul de preempțiune la cumpărare, prevăzut de contractele de privatizare din primul deceniu al anilor 2000.
Tranzacția parafată recent prin care cea mai mare companie energetică din Grecia, Public Power Corporation (PPC), preia activele de producție, furnizare și distribuție de electricitate din România ale grupului italian Enel, precum și divizia locală de servicii energetice avansate Enel X, lasă pe dinafară un trader român de energie controlat de italieni care a ajuns, potrivit propriilor declarații, în pragul insolvenței, din cauza supraimpozitării impuse de stat în domeniu.
Presa elenă a relatat că șeful grec și-ar construi un adevărat ″palat″ pe insula Kea. Partidul Coaliția Stângii Radicale, principala forță de opoziție, i-a cerut demisia. Ei s-au opus de altfel și preluării activelor Enel din România.
Acțiunile Public Power Corporation (PPC) cresc cu aproape 3% pe bursa de la Atena joi, în urma acordului privind achizița afacerilor Enel din România, care ar urma să propulseze compania greacă de utilități pe primul loc în topul companiilor energetice din Europa de Sud-Est.
Companiile grupului ENEL din România, care vor fi preluate până la finalul trimestrului al treilea de compania greacă PPC, au de încasat de la statul român și de la clienții săi peste 550 milioane de euro (2,7 miliarde lei) compensații în urma plafonării prețului de furnizare către consumatorii finali, dar și sume rezultate din amânarea recunoașterii unor costuri în tarifele de distribuție.
PPC se bazează pe interconectarea energetică dintre Grecia și România via Bulgaria (unde compania elenă de stat deține un trader de electricitate), țintind importul de energie eoliană și fotovoltaică produsă în România, reiese dintr-un document al grecilor.
Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) a ajuns la un acord definitiv de preluare a activelor din România ale Enel.
PPC, cea mai mare companie de electricitate a Greciei, se va împrumuta de la bănci cu 800 milioane euro pentru cumpărarea afacerii Enel din România, restul tranzacției, estimată la 1,3 miliarde euro, urmând să fie acopeită din capitaluri proprii.
Perioada negocierilor exclusive dintre PPC și Enel pentru vânzarea afacerii din România, care expiră astăzi, a fost prelungită cu câteva zile, de ordinul a 7-10 zile, conform presei elene.
Datele mari ale tranzacției de vânzare a activelor Enel din România către grupul elen PPC, anunțată anterior de Profit.ro, nu s-au schimbat, grec ii urmând să achit un preț de 1,3 miliarde de euro și să preia împrumuturi de 550-600 de milioane de euro, conform presei elene.