Republica Moldova va face un împrumut de 24,8 milioane de euro de la Banca Mondială (BM) pentru imunizarea populației împotriva COVID-19, informează IPN.
Procuratura Generală a R.Moldova a anunțat că a demarat urmărirea penală pe faptul delapidării mijloacelor financiare ale statului ”prin intermediul unor scheme criminale la importul energiei electrice în Republica Moldova, cu prejudicierea statului în proporții deosebit de mari”.
Republica Moldova instituie starea de urgență în sănătate publică la nivel național pentru o perioadă de 50 de zile, ca urmare a creșterii numărului cazurilor de COVID-19, a anunțat ministrul sănătății, Ala Nemerenco, relatează presa de peste Prut.
Ministerul german de Interne german este îngrijorat de numărul tot mai mare de solicitanți de azil din Republica Moldova care depun cereri de azi în Germania, în special pentru a locui în Berlin.
Noul ministru al Justiției din Republica Moldova, Sergiu Litvinenco, a criticat activitatea procurorilor, în special pe dosarele de mare corupție și le-a transmis acestora că vremurile de impunitate în fața legii a celor care au comis infracțiuni a trecut.
Faptul că pe termen mediu și lung controlul prețurilor are un singur rezultat, și anume penurie, este cunoscut de oricine, mai puțin de autorități, în special de cele post-comuniste. Ultimul exemplu vine din Republica Moldova, unde motorina a dispărut din oferta mai multor stații, în urma închiderii rafinăriei Petromidia a principalului jucător de pe piața moldovenească, Rompetrol, în urma exploziei de la începutul acestei luni.
Republica Moldova, ultima tară din regiune care folosește ruta ucraineană de tranzit, se va alimenta de la 1 octombrie cu gaze transportate prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău, a declarat directorul Fondului de Dezvoltare Energetică din Rusia, Serghei Pikin, confirmând informațiile publicate de Profit.ro în urmă cu o lună.
Fostul consilier al președintelui Maia Sandu, Sergiu Tofilat, actual vicepreședinte al Partidului Schimbării, a sărit la bătaie, în emisie directă, la ex-viceministrul de Interne Ghenadie Cosovan.
Compania IT americană 3Pillar Global, prezentă în România cu trei birouri, a deschis un nou centru de dezvoltare, în Republica Moldova.
La data de 14 aprilie, Grupul Trans-Oil („Grupul”) a revenit cu succes pe piețele titlurilor de capital de împrumut internaționale, cu o nouă emisiune de eurobonduri în valoare de 400 milioane USD, cu scadența în 2026. Această tranzacție constituie un plasament de eurobonduri de referință pentru regiunea Europei Centrale și de Est în anul 2021, precum și cea mai semnificativă ofertă din Republica Moldova, în contextul în care Grupul continuă să fie singurul emitent din această țară, după tranzacția de debut din 2019.
Președintele Maia Sandu a declarat, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) că Parlamentul este în măsură să opereze modificări asupra Constituției, astfel încât sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu sintagma „limba română”, în conformitate cu o decizie a Curții Constituționale în acest sens din 2013.
Guvernul a aprobat un ajutor umanitar pentru Republica Moldova, constând în 132.000 de doze vaccin AstraZeneca..
Mutarea tranzitului gazului rusesc de pe ruta ucraineană pe nou construitul TurkStream ar mai putea face o victimă, Republica Moldova. Pentru a încerca să contracareze decizia Gazprom, autoritățile de la Chișinău au decis, potrivit ICIS, să-și micșoreze considerabil tarifele de tranzit, în speranța ca în continuare vor traversa teritoriul Republicii Moldova aproximativ 4 miliarde metri cubi/an.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulțumit joi, într-o postare pe Facebook, pentru ajutorul umanitar gratuit pe care în primește din România, prima țară care a reacționat imediat după reactivarea, în mod excepțional, a mecanismului european de protecție civilă.
Președintele Klaus Iohannis face marți o vizită în Republica Moldova, la invitația președintelui Maia Sandu, urmând să fie adoptată o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral. Vizita are ca obiectiv transmiterea unui puternic mesaj de susținere pentru noul Președinte al Republicii Moldova.
Proiectul de lege care prevede ca „în relațiile cu autoritățile de stat, administrația publică, instituțiile publice, precum și cu întreprinderile și organizațiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, limba comunicării verbale și scrise este limba de stat și/sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetățeanului” a fostaprobat miercuri, în a doua lectură, cu votul a 55 de deputați PSRM-Șor-Pentru Moldova, potrivit realitatea.md.
Mii de manifestanți s-au adunat duminică la Chișinău la apelul noului președinte ales pro-europeana Maia Sandu pentru a cere demisia Guvernului și dizolvarea Parlamentului.
Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) de la Chișinău a decis, vineri, într-o ședință condusă de premierul Ion Chicu, insituirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării în perioada 30 noiembrie 2020 - 15 ianuarie 2021, anunță site-ul deschide.md.
Republica Moldova intră în atenția oamenilor de afaceri români odată cu alegerea ca președinte a Maiei Sandu, aceștia având, de acum, mai multă încredere să investească în țara vecină, a declarat pentru Profit.ro Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane, care deține de mai multă vreme în Republica Molodova o agenție de turism și o firmă de transport, dar a mai avut și alte afaceri în ultimii ani. El vrea să investească în țara vecină în spații de cazare aflate în zone mai deosebite.
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, va câștiga detașat alegerile prezidențiale din Republica Moldova, ea având un avans de aproape 15% după numărarea a 99,53% din voturi, arată datele centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Maia Sandu a obținut 35,88 % din voturile exprimate la secțiile de vot din Moldova la alegerile prezidențiale de duminică, actualul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon fiind pe locul al doilea, cu 32,79% din voturi, conform datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală după centralizarea a peste a peste 99% din procesele verbale de la secțiile de vot din țară, ceea ce înseamnă că ei vor intra în turul al doilea.
Cu multiple inaugurări în România și Bulgaria, Grupul hotelier Accor își extinde puternic operațiunile în sud-estul Europei și intră în Republica Moldova
Republica Moldova și România vor semna Acordul cu privire la echivalarea actelor de studii, potrivit unei declarații a ministrului moldovean al educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, citat de Moldpres și Radio Chișinău.
Retailerul german Kaufland a deschis cel de-al treilea magazin în Republica Moldova și primul din nordul țării, în localitatea Bălți.
Construirea BRUA, faza 1, poate influența tariful mediu de transport achitat de consumatorii finali din România, în sensul creșterii acestuia cu aproximativ 1%, susține operatorul național de transport gaze, Transgaz, răspunzând unor întrebări puse de Profit.ro. Totodată, întrucât BRUA face parte din SNT, compania estimează un grad de utilizare al gazoductului cuprins între 22% pe timp de vară și 63% pe timp de iarnă. În ceea ce privește gazoductul Ungheni-Chișinău, Transgaz susține că gradul de încărcare al acestuia depinde de contractele de achiziții gaze ale furnizorilor din Republica Moldova.