Câteva sute de taximetriști au protestat miercuri în Piața Constituției și Piața Victoriei pentru modificarea legislației privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ.
Taximetriștii membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă miercuri protestele în Piața Constituției, solicitând emiterea, în regim de urgență, a unui act normativ care să reglementeze activitățile de transport alternativ.
Protestul taximetriștilor membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă marți, în Piața Constituției, fiind așteptată participarea a 1.800 de mașini.
Industria de taxi urmărește, sub o falsă premisă, eliminarea din piață a serviciilor de transport alternativ (Uber sau Bolt, prin presiunea exercitată asupra autorităților de a transforma cele 6 puncte revendicate în lege, transmite Președintele Coaliției pentru Economia Digitală, din care fac parte Uber și Bolt, Cătălin Codreanu.
Taximetriștii, membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT), vor intra în greva foamei, dacă nu le sunt soluționate revendicările după cele trei zile de protest, a declarat președintele organizației, Remus Nedelcu.
Taximetriștii, membri ai Asociației Naționale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, (ANPOTRT), protestează luni în Piața Constituției, solicitând emiterea, în regim de urgență, a unei Ordonanțe de modificare a legii 204/2019(OG49/2019), pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto.
Polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 19.000 de lei, în numai 24 de ore, în urma unei acțiuni de control privind legalitatea desfășurării transportului rutier a taxiurilor, vehiculelor în regim de închiriere și în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor din România.
Peste 500 de taximetriști protestează miercuri, în intervalul orar 9:00 - 14:00, în Piața Constituției și Piața Victoriei, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ, a declarat președintele Asociației Pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), Radu Viorel.
Sute de taximetriști protestează în fața Parlamentului. Ei cer Guvernului ca Bolt și Uber să fie obligate să fiscalizeze cursele în România.
Taxiurile aeriene fără pilot, care se vor deplasa autonom, vor fi o realitate în următorii ani. NASA a testat cu succes cu ajutorul dronelor un nou sistem de deplasare care permite zborul fără pilot în zone aglomerate. Noua tehnologie va fi transferată publicului, pentru ca producătorii civili să aibă acces la ele, atunci când proiectează viitoarele aparate.
Lilium, o companie germană producătoare de taxiuri aeriene, a primit aprobarea autorităților de reglementare pentru a proiecta și opera vehiculele sale electrice cu decolare și aterizare verticală, transmite CNBC.
Refuzul taximetriștilor, precum și a șoferilor de Uber sau Bold de a asigura transportul persoanei cu handicap și a dispozitivului de mers ale acesteia, inclusiv accesul în autovehicul a câinelui-ghid, va constitui discriminare, conform unui proiect de lege adoptat de Senat.
Tariful de pornire în cursă pentru transportul în regim de taxi, care în prezent este egal cu tariful pe kilometru, va putea fi dublu, iar autorizația de taxi va fi atribuită și pentru mașini o vechime de până la 10 ani de la data fabricației, față de 5 ani în prezent, conform unui proiect analizat de Profit.ro. Documentul introduce și posibilitatea folosirii aplicaților online în locul dispeceratului clasic, precum și folosirea unor autovehicule în leasing sau comodat.
Sute de taximetriști au renunțat la curse, marți, și au pornit în coloană pe străzile marilor orașe, pentru a cere abrogarea unei Ordonanțe de Urgență din anul 2019, care reglementează transportul alternativ de persoane. Șoferii de taxi reclamă că mașinile companiilor de ride sharing le fac concurență neloială.
Compania tech chineză Baidu a anunțat că a obținut o licență comercială din partea autorităților de reglementare pentru a opera taxiurile sale fără șofer și în Shenzhen, un oraș cu o populație de peste 12 milioane de locuitori care este considerat totodată hub-ul tech al Chinei, relatează Reuters.
Compania GoCab Software S.A., operatorul platformei digitale de servicii de comenzi taxi GoCab, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an încasări de peste 2,11 milioane de lei aferente segmentului de curse corporate, serviciu destinat companiilor care doresc să își transporte angajații cu taxiul.
Gigantul tehnologic rus Yandex a declarat că a cumpărat participația Uber (UBER.N) la societatea lor mixtă de taxiuri, pentru 702,5 milioane de dolari, devenind unicul proprietar al afacerii Yandex.Taxi și terminând implicarea Uber în Rusia, transmite Reuters.
Noul serviciul Business Corporate lansat de Star Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing din România, este dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat și sigur angajaților, cu posibilitatea de a stabili limite de buget zilnice, lunare sau pe călătorie, având, astfel, un control facil asupra costurilor implicate, dar și asupra detaliilor despre transportul fiecărui angajat.
Gigantul chinez Baidu lansase în august în orașul Wuhan taxi-urile care se conduceau singure, iar acum mașinile au primit permisiunea să ruleze și pe întuneric, semn că tehnologia s-a mai maturizat. Aceste taxi-uri autonome puteau circula până la ora 17, dar acum programul s-a prelungit cu încă șase ore.
Compania germană Lilium, dezvoltatoarea unui taxi zburător electric, listată la bursa americană Nasdaq, a strâns 119 milioane dolari, finanțare obținută printr-un plasament privat.
Alexandru Dumitru, unul dintre fondatorii Clever Taxi, revine în domeniul aplicațiilor de mobilitate cu Smarty App.
Parlamentul a respins definitiv, prin vot final în Camera Deputaților, un proiect de lege care ar fi dat dreptul și autoturismelor care efectuează transport public alternativ, respectiv prin intermediul unor platforme precum Uber sau Bolt, să poată circula pe banda special amenajată pentru transportul public în comun, așa cum se întâmplă acum în cazul taximetrelor.
Comenzile false masive către un district din Moscova au provocat o defecțiune în activitatea Yandex Taxi, anunță Forbes Rusia. Ca urmare a faptului că zeci de mașini au ajuns pe Kutuzovsky Prospekt, s-au format blocaje, relatează presa din Rusia.
Baidu, compania numită uneori de presă „Google-ul chinezesc”, a anunțat că a primit licențele pentru a opera flote de taxi-uri complet autonome în două orașe. Practic, pasagerii se pot urca și mașina îi duce singură la destinație, în timp ce până acum, în taxi-urile autonome era nevoie să fie și o persoană care să intervină la comenzi, în caz de nevoie.
Polițiștii Direcției Transporturi, care au făcut, săptămâna aceasta, controale în zonele aeroporturilor pentru a verifica modul în care este respectată legislația în domeniul transportului de persoane cu taximetre și mașini închiriate au aplicat 75 de amenzi contravenționale. De asemenea, un șofer a fost depistat drogat la volan, iar pentru patru autovehicule au fost retrase certificatele de înmatriculare, din cauza unor defecțiuni tehnice sau dotări nepermise de lege.