Niculae Dan, unul din cei care au adus Transilvania Broker de Asigurare la cota BVB în toamna anului 2017, și-a redus cu un sfert deținerea la companie.
Deși lichiditatea nu este neobișnuită și avansul modest, indicele BET urcă succesiv pe valori-record.
Salt Bank din Grupul Financiar Banca Transilvania pregătește lansarea aplicației proprii. Salt Bank va fi lansată ca bancă românească 100% digitală, aceasta fiind anunțată din noiembrie ca urmând să furnizeze servicii începând cu anul 2024.
Indicele BET avansează pe un nou maxim într-o piață cu o lichiditate polarizată.
Indicele BET a avut o deviație marginală față de nivelul de referință.
Indicele BET a avut o deviație mică într-o zi în care bursele vest-europene au fost închise.
AROBS Transilvania Software, companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, vizează în 2024 o cifră de afaceri consolidată de 494,9 milioane de lei, EBITDA normalizată de 92,9 milioane de lei și un profit net normalizat de 48,8 milioane de lei.
Într-un impuls susținut de cei mai mari producători de energie, piața de acțiuni de la BVB a atins o nouă valoare record.
În 22 aprilie a.c., acționarii Transilvania Investments sunt invitați să voteze strategia care va sta la baza activității fondului de investiții pentru următorii 4 ani. Creștere anuală cu cel puțin 6% a valorii activului net unitar și reducerea anuală cu cel puțin 7% a discount-ului de tranzacționare sunt cele mai importante obiective ale echipei fondului de investiții. Strategia propusă acționarilor spre aprobare este publicată pe site-ul transilvaniainvestments.ro.
Bursa înaintează din maxime în maxime, împingerea în sus a cotațiilor fiind antrenată de o lichiditate ridicată.
Într-o sesiune cu o lichiditate în scădere, indicele BET a mai câștigat o treime de procent și a atins o nouă valoare-record.
După o sesiune de corecții, tendința ascendentă s-a reluat la BVB, pe volume bune, și indicele BET a înregistrat o nouă valoare record.
Banca Transilvania a lansat de curând opțiunea de deschidere a unui cont curent integral online, prin aplicația BT Pay. Procedura durează câteva minute, după care poți începe deja să faci tranzacții, inclusiv plăți cu telefonul.
După o secvență de 5 sesiuni consecutive de aprecieri, piața de acțiuni de la BVB a bătut în retragere.
Susținută de saltul acțiunilor FP și cel ale producătorilor de gaze naturale, bursa românească atinge o nouă valoare-record.
Banca Transilvania se pregătește să acorde acționarilor dividende în sumă totală de 1 miliarde lei din rezervele de profit net aferente anului 2023.
Indicele BET a atins o nouă valoare-record, susținut de impulsul pozitiv al acțiunilor producătorilor de energie.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunță că a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a secțiunii de autostradă Chiribiș – Biharia, parte a Autostrăzii Transilvania. Asocierea PRECON TRANSILVANIA S.R.L. - CITADINA 98 S.A va realiza proiectul în valoare de peste 780 de milioane de lei.
Indicele BET a atins o nouă valoare-record, însă pe volume mici, în care doar acțiunile celei mai importante companii petroliere românești au avut o lichiditate relevantă.
Fosta SIF Transilvania ar urma să distribuie sub formă de dividende numai a 7-a parte din profitul net de 232,26 milioane lei obținut anul trecut.
Indicele BET s-a retras ușor din maximul istoric, însă indicele financiar BET-FI a câștigat peste 2% impulsionat de acțiunile FP.
Salt Bank din Grupul Financiar Banca Transilvania pregătește lansarea aplicației proprii. Salt Bank va fi lansată ca bancă românească 100% digitală, aceasta fiind anunțată din noiembrie ca urmând să furnizeze servicii începând cu anul 2024.
Bursa românească a avut o vedetă inedită în liderul transportului fluvial de la Dunărea de Jos, Transport Trade Services, companiei ale cărei titluri au suferit un recul puternic în ziua publicării propunerii de dividend.
Banca Transilvania a ajuns pe locul 3 în Topul brandurilor bancare din lume în 2024, conform analizei Profit.ro.
Pe volume sporite, indicele BET al celor mai lichide acțiuni românești atinge o valoare-record.