După ce a încercat, fără prea mare succes, să crească implicarea utilizatorilor oferind funcții de comunicare audio, Twitter vrea acum să ofere acces la podcast-uri.
Miliardarul Elon Musk a solicitat documente de la cofondatorul Twitter Jack Dorsey, în cadrul luptei sale juridice pentru a renunța la acordul de 44 de miliarde de dolari de preluare a compania de social media, potrivit unui document al instanței, transmite Reuters.
Fostul șef de securitate al Twitter, Peiter Zatko, a acuzat această rețea de socializare că a disimulat vulnerabilități ale sistemului său de protecție și a mințit despre măsurile sale împotriva conturilor false, relevă o plângere dezvăluită de Washington Post și CNN, relatează AFP.
Acțiunile clubului englez de fotbal Manchester United au crescut pentru scurt timp cu până la 17% în tranzacțiile pre-market de miercuri, după ce CEO-ul Tesla, Elon Musk, a scris în glumă, pe Twitter, că va cumpăra clubul.
Twitter trebuie să-i ofere lui Elon Musk documente de la un fost director al companiei, despre care Musk a spus că sunt esențiale în calcularea conturilor false de pe platformă, potrivit unui unei hotărâri judecătorești, transmite Reuters.
Twitter va reactiva funcțiile de pe platforma sa de socializare necesare pentru a promova informații corecte despre alegerile intermediare din Statele Unite, programate să aibă loc în noiembrie, și va elimina postărilor false și înșelătoare, a spus compania într-o postare pe blog, transmite Reuters.
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a vândut acțiuni ale companiei în valoare de 6,9 miliarde de dolari, spunând că fondurile ar putea fi folosite pentru a finanța o potențială înțelegere cu Twitter, dacă va pierde o bătălie juridică cu platforma de socializare, transmite Reuters.
Miliardarul american Elon Musk crede că un acord ar putea fi găsit dacă Twitter confirmă că 100 de conturi de pe rețeaua de socializare „sunt reale”.
Twitter Inc a respins afirmațiile lui Elon Musk făcute la un tribunal din Delaware potrivit cărora ar fi fost păcălit să semneze acordul de cumpărare a companiei, spunând că este "neplauzibil și contrar informațiilor", scrie Reuters.
Guvernul Uzbekistanului a anunțat că a ridicat blocajul impus de peste un an rețelelor sociale populare Twitter, WeChat și VKontakte în această țară autoritară din Asia Centrală, relatează France Presse.
Elon Musk, care este dat în judecată de Twitter pentru că și-a încălcat angajamentul de a achiziționa rețeaua de socializare, a contraatacat, introducând un proces împotriva Twitter la o instanță din Delaware, anunță Wall Street Journal.
Procesul prin care Twitter vrea să îl oblige pe Elon Musk să respecte acordul de achiziție convenit, în valoare de 44 de miliarde de dolari, va începe la 17 octombrie, a anunțat justiția americană, potrivit AFP.
După scăderea veniturilor din ultimul trimestru, Twitter a decis rapid să scumpească abonamentele Twitter Blue, care oferă plătitorilor o serie de facilități suplimentare.
Rezultatele raportate de Twitter pentru trimestrul al doilea au fost puternic sub așteptările analiștilor, iar compania dă parțial vina pentru scăderea veniturilor pe Elon Musk.
Cancelarul Curții de cancelarie din Delaware Kathaleen McCormick a decis în favoarea Twitter pentru judecarea în procedură accelerată a unui proces prin care compania vrea să îl oblige pe Elon Musk să respecte acordul de achiziție convenit, în valoare de 44 de miliarde de dolari, transmite CNBC.
Twitter l-a dat în judecată pe Elon Musk într-un tribunal din statul american Delaware pe tema retragerii miliardarului din înțelegerea pe care tot el o semnase, pentru a cumpăra rețeaua socială, cu 44 miliarde dolari.
Twitter și-a concediat 30% din echipa sa de achiziție de talente. Anunțul a fost făcut înainte ca Elon Musk să renunță la tranzacția platformei sociale
Miliardarul sud-african Elon Musk a ridiculizat luni anunțul reprezentanților Twitter potrivit cărora îl vor chema în instanță după ce a renunțat să cumpere platforma social media, relatează CNN.
Acțiunile Twitter scad semnficativ pre-market după ce Elon Musk a decis să renunțe la cumpărarea companiei.
Twitter se pregătește să îl dea în judecată pe miliardarul Elon Musk, după ce acesta a decis să renunțe la preluarea companiei. În acest context, platforma de socializare a angajat o firmă de avocatură puternică pe segmentul fuziunilor, Wachtell, Lipton, Rosen & Katz LLP, potrivit surselor Bloomberg.
Elon Musk și-a retras oferta de 44 de miliarde de dolari pentru achiziția Twitter după câteva săptămâni dramatice de speculații că afacerea ar putea cădea, relatează The Guardian.
Twitter elimină peste 1 milion de conturi de spam în fiecare zi, au declarat directorii reporterilor într-un briefing, în timp ce compania și-a consolidat eforturile de a lupta împotriva roboților automatizați, transmite Reuters.
Două conturi diferite pot colabora pentru compunerea aceleiași postări, în cadrul celui mai recent test derulat de Twitter și inspirat, de data aceasta, de la Instagram.
Elon Musk s-a adresat pentru prima dată angajaților Twitter, proiectând o nevoie de ”raționalizare a numărului de angajați”, dar oferind și alte câteva detalii noi despre preluarea companiei de social media, în valoare de 44 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Twitter intenționează să se conformeze cererii lui Elon Musk de a-i pune la dispoziție date privind conturile false, a scris publicația Washington Post, citând o persoană familiară cu intenția companiei, transmite Reuters.