Piața auto din Germania a reușit să supraviețuiască epidemiei de coronavirus, în aprilie, mult mai bine decât celelate țări vestice, iar Dacia a beneficiat într-o măsură destul de mare de această situație.
Piața auto din Germania pare să sfideze epidemia de coronavirus, dat fiind faptul că scăderea pe care a anunțat-o în luna martie este de “numai” 37,7%, în condițiile în care celelalte mari piețe, Franța, Italia și Spania, au pierdut între 70 și 90% din vânzările de anul trecut. Dacia se numără printre mărcile cu cele mai mari scăderi, acumulând și declinul din primele două luni ale anului.
Dacia continuă să înregistreze vânzări foarte slabe în cele mai mari țări europene. După scăderile din luna ianuarie, marca românească a încheiat și februarie cu valori foarte mici în Germania și Franța.
Germania este a doua țară din UE în care Dacia a înregistrat o scădere impresionantă a înmatriculărilor de autovehicule, pe fondul înăspririi limitelor de emisii de CO2 impuse de UE.
Renault Group a încheiat anul 2019 cu rezultate în creștere pe piața din Germania, cea mai mare din UE, însă contribuția Dacia la acest succes a fost majoră. SUV-ul Duster a fost cel mai bine vândut model al Renault Group, anul trecut, pe această piață.
Dacia a recuperat în luna noiembrie scăderea înregistrată cu o lună înainte. Potrivit datelor KBA, autoritatea pentru transporturi din Germania, marca românească a avut o creștere de aproape 20%.
Dacia trece printr-o perioadă mai puțin fastă pe piața din Germania, unde a înregistrat în luna octombrie o prăbușire a vânzărilor, cu 20% față de nivelul de anul trecut. Deși era de așteptat o creștere, bazată pe vânzările reduse de anul trecut, lucrurile s-au petrecut exact invers, iar cota de piață a mărcii românești a scăzut până la 1%.
Înmatriculările Dacia din Germania - cea mai mare piață auto din Europa și, în același timp, a doua cea mai mare piață a mărcii, după Franța - își mențin un avans față de anul trecut, chiar dacă volumul înmatriculat este unul redus în comparație cu alte luni.
Dacia revine pe creștere în Germania, după ce luna trecută scăzuse cu un procent mare, de 25%. În iulie, marca românească a depășit media pieței și are un avans de 7 procente.
Dacia Duster a intrat într-un declin important pe piața din Germania, în luna iunie, potrivit datelor statistice oficiale. Vânzările SUV-ului produs la Mioveni au scăzut în luna a șasea cu 25% față de volumul înregistrat anul trecut, în luna similară.
Hödlmayr Logistics, unul dintre cei mai cunsocuți transportatori de vehicule din Europa, a anunțat că a încheiat un parteneriat cu Dacia, pentru transportul în Germania al vehiculelor produse la Mioveni.
Înmatriculările Dacia pe piața din Germania sunt încă pozitive, pe o piață în care Volkswagen a scăzut din nou, la fel și Audi, dar și Renault, în timp ce alți competitori cresc vertiginos.
Înmatriculările de autoturisme au scăut în Germania, în luna martie, fiind a doua lună pe minus, după ianuarie. Dacia nu pare să se lase influențată de piață și înregistrează în continuare creșteri, chiar dacă cu un ritm mai redus.
Înmatriculările de autovehicule au continuat să crească și în ianuarie, potrivit datelor DRPCIV, cu 18.111 unități înregistrate, cu 15,56% mai multe față de anul trecut. Segmentul de autoturisme, care acoperă cea mai mare parte din piață, a urcat la aproape 14.000 de unități, cu 19 procente peste nivelul din 2017.
Vânzările de automobile din vestul Europei au scăzut în luna decembrie cu 8,5 procente, potrivit unei analize prezentată de Automotive News, motivele fiind blocajele aduse de noile teste de emisii, de o încetinire economică și de efectele Brexit. ACEA, asociația constructorilor de automobile din Europa nu a dat publicității, încă, datele oficiale pentru anul trecut.
Dacia Duster a fost în 2018 unul dintre cele mai vândute SUV-uri din Germania, cea mai mare piață auto din Europa, unde a depășit inclusiv Nissan Qashqai, cel mai vândut SUV din Europa în 2017 și în mare parte din 2018.
Dacia continuă să accelereze pe piața din Germania, fiind, după Seat, marca cu cea mai mare creștere în luna august, cele două mărci fiind, de altfel, singurele care au depășit 30 de procente avans în 2018. La polul opus se află Tesla, care a pierdut în august peste 50% din clienți.
Acțiunile europene au închis în scădere miercuri, pentru a opta ședință consecutiv, trase în jos în special de cotațiile petrolului și industria auto.
Vânzările Daimler au crescut cu 13% în perioada iulie-septembrie 2015, la 37,3 miliarde de euro.