Fondatorul Microsoft, Bill Gates, spune că statele ar trebui să acorde ajutoare externe țărilor din Africa decât să preia refugiați și să facă mai dificilă migrația pe continent.
Fondul Berkshire Hathaway, condus și controlat de miliardarul american Warren Buffett, va deveni principalul acționar al Bank of America, a doua cea mai mare bancă din SUA în funcție de active, după exercitarea dreptului de a converti un pachet de acțiuni preferențiale în acțiuni ordinare evaluate la peste 17 miliarde de dolari.
Miliardarul Warren Buffett, care controlează, prin Berkshire Hathaway, compania Lubrizol Oilfield Solutions, producător mondial de aditivi pentru uleiuri de motoare, lubrifianți industriali, substanțe chimice și produse destinate companiilor petroliere, a decis să se retragă din România, desființând sucursala Lubrizol înregistrată la București, după ce la începutul anului trecut, conform datelor analizate de Profit.ro, a vărsat sume importante în firmă. Investitorul legendar american își oprește astfel abrupt, la nici doi ani de la lansare, prima sa investiție directă în România.
O persoană care a rămas anonimă a licitat 2,68 milioane dolari în favoarea unei organizații caritabile din San Francisco pentru a lua în acest an prânzul cu investitorul legendar Warren Buffet. Suma este cu aproape 800.000 de dolari mai mică decât cea plătită cu un an.
Acțiunile Apple sunt tranzacționate astăzi la noi valori record, capitalizarea gigantului american depășind pragul de 802 miliarde de dolari, cu aproape 5 miliarde de dolari peste valoarea atinsă la închiderea de ieri. Compania fondată de Steve Jobs, Ronald Wayne și Steve Wozniak a câștigat peste 100 de miliarde de dolari capitalizare în mai puțin de trei luni.
Berkshire Hathaway analizează cum poate beneficia de pe urma impozitelor mai mici propuse de președintele american Donald Trump în proiectul său de reformă fiscală, a declarat președintele grupului, miliardarul Warren Buffett, la adunarea anuală a acționarilor care a avut loc sâmbătă, transmite MarketWatch.
Acțiunile companiei IBM scad pe bursa de la New York cu aproape 3% după ce miliardarul Warren Buffett a anunțat că și-a redus participația cu o treime. „IBM este o companie mare și puternică, dar are competitori puternici”, și-a argumentat investitorul decizia.
Compania Coca-Cola folosește imaginea miliardarului Warren Buffett pe cutiile de Cherry Coke distribuite în China, sperând să obțină beneficii substanțiale de pe urma popularității uriașe de care se bucură magnatul american în această țară, informează Reuters.
Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, a devenit miercuri al doilea cel mai bogat om din lume, după creșterea averii sale cu 1,5 miliarde de dolari datorită avansului acțiunilor companiei la 18,32 dolari pe unitate, relatează Bloomberg.
Berkshire Hathaway, compania de investiții a miliardarului Warren Buffett, și-a mărit de peste două ori participația la Apple în 2017, la aproximativ 133 de milioane de acțiuni, la închiderea tranzacțiilor de vineri aceasta valorând peste 18 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.
Miliardarul Warren Buffett a cumpărat acțiuni în valoare de 12 miliarde de dolari după alegerile prezidențiale americane din 8 noiembrie, prin intermediul companiei sale Berkshire Hathaway, relatează Bloomberg.
Bernard Arnault, președintele de la LVMH, cel mai mare producător de bunuri de lux, spune că în piețe există o euforie mare, care de obicei precede marile șocuri financiare. De aceea este îngrijorat pentru anul 2017, cu atât mai mult cu cât a trecut aproape 10 ani de la ultima criză majoră.
Viața miliardarului Warren Buffett va fi prezentată într-un documentar produs de HBO, intitulat "Becoming Warren Buffett", care va avea premiera pe 30 ianuarie, informează Reuters.
Berkshire Hathaway, vehiculul investițional al lui Warren Buffett, a obținut un câștig net de 7,2 miliarde dolari, cu 24%, sub cel din perioada similară a anului trecut. Profitul operațional a crescut, însă compania a prins în contabilitate scăderea a valorii investiției sale în banca Wells Fargo cu 1,6 miliarde dolari.
Coordonatorul Amazon Jeff Bezos a devenit al treilea cel mai bogat american, devansându-l pe Warren Buffett, CEO-ul companiei de invetiții Berkshire Hathaway, scrie în ediția de vineri revista Forbes, relatează Reuters.
Acțiunile Apple au crescut luni cu 3,5% după ce, potrivit unui raport publicat astăzi, conglomeratul Berkshire Hathaway, condus de miliardarul american Warren Buffett, a cumpărat în primul trimestru al anului acțiuni de circa 1 miliard de dolari la compania americană, informează Reuters.
Fundația patronată de fondatorul Microsoft deține 66 milioane acțiuni Fondul Proprietatea a căror valoare de piață este de aproape 54 milioane lei.
Frumusețea insulelor grecești este binecunoscută pe plan mondial, iar unele dintre aceste perle au fost scoase la vânzare. Presa de la Atena anunță că peste 40 de insule sunt scoase acum la vânzare.