Pe aeroporturile din România sunt anulate zilnic sau au întârzieri în medie 5-6 zboruri, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectați în fiecare zi. Din zece pasageri români eligibili, în medie doar unul își obține drepturile de la companiile aeriene, iar valoarea totală a compensațiilor la care românii ar avea dreptul anual depășeste 35-40 de milioane de euro.
Boeing va investi 20 milioane de dolari în schimbul unei participații minoritare la Virgin Galactic, companie fondată de magnatul britanic Richard Brenson, care se pregătește să ofere primele zboruri comerciale în spațiu începând cu anul viitor.
Operatorul aerian sloven Adria Airways a lansat procedurile pentru intrarea în faliment, la câteva zile după ce a fost nevoită să își sisteze majoritatea operațiunilor din lipsă de lichidități.
Compania ungară Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România, va lansa trei noi rute din Londra începând cu luna octombrie, către București, Sibiu și Vilnius, în urma unui acord încheiat cu grupul britanic Stobart Group, operatorul aeroportului London Southend.
Compania aeriană australiană Qantas Airways Ltd. a anunțat joi că va efectua zboruri experimentale pe rutele Sydney-Londra și Sydney-New York pentru a vedea cum se comportă corpul uman la un zbor non stop de 20 de ore, înainte de a demara cursele comerciale cu pasageri, transmite Bloomberg.
Compania aeriană British Airways a raportat miercuri numeroase întârzieri și anulări de zboruri de pe aeroporturile londoneze din cauza unei probleme informatice, care i-a afectat sistemul de înregistrare, transmit Reuters, AFP și dpa.
Peste o sută de zboruri au fost anulate la Hong Kong, au anunțat autoritățile aeroportuare luni dimineață, într-un moment în care manifestanții pro-democrație lansează o mișcare de grevă generală pentru a crește presiunea asupra autorităților pro-Beijing, relatează AFP.
Turismul și turiștii ruși riscă să fie afectați din plin după ce Moscova a decis luna trecută să interzică companiilor aeriene ruse și georgiene să opereze zboruri între cele două țări, o interdicție care a intrat în vigoare luni, relatează Euronews.
Pasagerii din România ai companiilor aeriene au pierdut 2.500 de ore de vacanță în vara anului trecut din cauza întârzierilor.
SUA au interzis joi seara zborurile companiilor aeriene din SUA în zona în care Iranul a doborât o dronă militară americană, o lovitură calificată drept o "greșeală uriașă" de către președintele Donald Trump, potrivit France Presse. De altfel, președintele SUA a dat ordin pentru un atac țintit împotriva Iranului, ca represalii pentru doborârea dronei, dar și-a anulat ordinul înainte ca Pentagonul să-l execute, a informat publicația The New York Times.
Deși sezonul turistic estival este la început, companiile aeriene care operează zboruri charter spre destinații precum Egipt și Turcia au început deja să înregistreze anulări și întârzieri masive.
Comisia Europeană a dat marți publicității o listă revizuită a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele internaționale de siguranță și în consecință sunt supuse unor interdicții de a opera în Uniunea Europeană, informează AFP.
Unul din patru sau cinci zboruri din Europa înregistrează întârzieri, 80% dintre ele ca urmare a lipsei de capacitate, iar una dintre soluții este implementarea unui spațiu aerian unic, a declarat, vineri, Henrik Hololei, director general pentru Mobilitate și Transport în cadrul Comisiei Europene, prezent la București la conferința Ziua Aviației.
Compania aeriană turcească SunExpress intră pe piața din România printr-un parteneriat cu Tal Aviation, furnizând curse spre mai multe destinații din Germania.
Compania American Airlines a anunțat că a decis suspendarea pe o durată nedeterminată a zborurilor pe ruta SUA - Venezuela, pe care le întrerupsese deja temporar din 15 martie din motive de securitate.
Compania islandeză Wow Air și-a anulat toate zborurile, punând mii de pasageri în situația de a-și căuta alternative, informează BBC.
Operatorul aerian Flydubai, intrat pe piața din România în 2012, a anunțat o creștere puternică a numărului de pasageri din România și alte state din regiune unde compania este prezentă.
Compania irlandeză Ryanair, cel mai mare operator aerian din Europa după numărul de pasageri și al patrulea mare jucător pe piața românească, va lansa o nouă rută din București, spre Tel Aviv, intrând astfel în concurență pe această rută cu Tarom și El AL, dar și cu operatorul low cost Wizz Air, intrat la rândul său, recent, pe acest traseu, des folosit de români.
Compania aeriană olandeză KLM a decis să anuleze 159 de zboruri europene programate pentru ziua de marți, spre și dinspre aeroportul Schiphol din Amsterdam, din cauza unei furtuni care este programată să lovească marți Olanda, transmite Reuters.
Primele 10 cele mai populare destinații pentru români în acest an aparțin Europei și sunt distribuite în zone variate ale continentului. În pofida interesului vădit pentru culturi vorbitoare de limbi latine, românii au fost atrași și de alte regiuni.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și unul dintre cei mai mari transportatori aerieni din România, își extinde baza de la București cu o nouă aeronavă Airbus A321 și pregătește două noi rute, spre Memmingen (Germania) și Castellón (Spania), ce vor fi lansate în prima parte a anului viitor.
Operatorul aerian de stat Tarom introduce, din martie 2019, două noi curse directe, Oradea - Milano și Oradea -Barcelona.
China Eastern Airlines, ocupanta locului șapte în topul celor mai mari companii aeriene ale lumii, va introduce zboruri directe pe ruta Shanghai-Budapesta în vara anului următor, a declarat, luni, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, transmite MTI.
Germania se află pe locul întâi în Uniunea Europeană la capitolul întârzieri și anulări ale zborurilor, aproape 29% dintre cursele companiilor aeriene confruntându-se cu astfel de situații pe aeroporturile din această țară
Israelul este una dintre destinațiile cu cea mai dinamică creștere pentru călătorii români, după evoluția ultimilor doi ani. Această afirmație este susținută de numărul tot mai mare de turiști raportat lunar de către Ministerul Turismului din Israel, dar și de numărul tot mai mare de zboruri disponibile de pe marile aeroporturi din România către Tel Aviv și Eilat, a anunțat Ministerul israelian al Turismului.