Eșecul impozitării bacșișului: În cinci luni, la buget au ajuns doar 6 milioane de lei, mai mult de jumătate din București și nici 2.600 de lei din Vaslui

Eșecul impozitării bacșișului: În cinci luni, la buget au ajuns doar 6 milioane de lei, mai mult de jumătate din București și nici 2.600 de lei din Vaslui
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 14 iul 2023

Încasările statului din impozitul pe bacșiș, taxă reglementată de la 1 ianuarie anul acesta, se ridică la aproape 6 milioane de lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro pentru perioada ianuarie-mai. Mai mult de jumătate din sumă, 3,2 milioane de lei, reprezintă impozit reținut și virat de barurile și restaurantele din București, în timp ce la polul opus, în județul Vaslui s-a plătit în toată această perioadă impozit totalizând 2.583 de lei, adică o medie de numai 517 lei pe lună.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Guvernul a prins în bugetul pentru acest an venituri de 95 de milioane de lei din impozitarea bacșișului, o sumă pe care la momentul respectiv a considerat-o ca fiind o estimare pesimistă. Cu doar 6 milioane de lei în primele cinci luni ale anului, planul Guvernului nu pare realizabil, în contextul în care bugetul se confruntă oricum cu probleme majore în ce privește încasarea veniturilor planificate.

De ce este important: Datele privind veniturile statului din impozitarea bacșișului indică un eșec al acestei măsuri, mai ales că sunt județe în care impozitele plătite sunt foarte mici. Deși plata bacșișului pe lângă notă și bonul fiscal, pentru a evita impozitul, este practicată încă la scară largă în multe locuri, inclusiv în București, în mare parte din țară legislația intrată în vigoare de la 1 ianuarie anul acesta pare să fie pur și simplu ignorată. Mulți clienți continuă să plătească bacșiș cash, neevidențiat pe bon, considerându-l un cadou pentru chelner, din care statul nu va lua și el 10%. 

De asemenea important: Singurii care pierd din impozitarea bacșișului sunt chelnerii, 10% din acest venit dacă le rămâne lor integral, în timp ce la stat ajung niște bani care în trecut nu erau, cel mai probabil, fiscalizați deloc. Marii câștigători sunt operatorii de baruri și restaurante, care își ating un obiectiv de mai mulți ani, acela de a avea un control mult mai mare asupra banilor primiți ca bacșiș de chelneri, pe care îi pot folosi acum discreționar pentru a suplimenta remunerarea salariaților.

Guvernul nu a stabilit încă măsurile fiscale - discută cu CE pentru a nu pierde fonduri UE, pe masă fiind o serie foarte largă de propuneri din raportul Băncii Mondiale. Ulterior, ce măsuri vor fi adoptate depinde de negocierea politică dintre PSD și PNL CITEȘTE ȘI Guvernul nu a stabilit încă măsurile fiscale - discută cu CE pentru a nu pierde fonduri UE, pe masă fiind o serie foarte largă de propuneri din raportul Băncii Mondiale. Ulterior, ce măsuri vor fi adoptate depinde de negocierea politică dintre PSD și PNL

Sume mici, sub 10.000 de lei au fost plătite ca impozit pe bacșiș, în perioada ianuarie-mai, în 9 județe: Vaslui - 2.583 lei, Sălaj - 3.386 lei, Vrancea - 4.485 lei, Tulcea - 5.407 lei, Satu Mare - 5.819 lei, Ialomița - 5.968 lei, Caraș-Severin - 6.738 lei, Giurgiu - 8.034 lei și Buzău - 8.262 lei.

Lideri sunt județele cu economie dezvoltată sau destinații turistice, București - 3,24 milioane lei, Cluj - 431.029 lei, Ilfov - 317.253 lei, Constanța - 311.138 lei și Brașov - 251.694 lei.

Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 - «Restaurante», 5630 - «Baruri și alte activități de servire a băuturilor». Impozitul se declară prin formularul D100, "Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” - impozit pe veniturile din alte surse.

De la începutul anului 2023, barurile și restaurantele au oblgația de a evidenția bacșișul atât pe nota pe plată, cât și pe bonul fiscal. Sumele provenite din bacșiș trebuie distribuite integral angajaților, iar banii din această sursă ai angajaților sunt considerați venituri cu reținere la sursă, fără să fie cuprinse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și fără a intra în sfera de aplicare a TVA. Nerespectarea prevederilor legate de bacșiș va fi considerată contravenție, sancționată cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 4.000 lei.

Pentru operatorii economici prevăzuți, bacșișul încasat de la clienți se evidențiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia. Operatorii economici au obligația de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacșișului oferit, între 0% și 15% din valoarea consumației. Nota de plată trebuie să conțină și o alta rubrică în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacșiș, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacșișului acordat. Este interzis operatorilor economici să condiționeze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordare a bacșișului.

    Număr
contribuabili
ianuarie
-mai
sume colectate
(lei)
medie lunară
(lei)
1 București 3.180 3.235.960 647.192
2 Cluj 1.467 431.029 86.206
3 Ilfov 896 317.253 63.451
4 Constanța 1.742 311.138 62.228
5 Brașov 863 251.694 50.339
6 Timiș 1.213 200.141 40.028
7 Iași 697 138.527 27.705
8 Dolj 665 126.817 25.363
9 Sibiu 632 96.768 19.354
10 Prahova 791 92.907 18.581
11 Mureș 890 68.804 13.761
12 Olt 458 63.766 12.753
13 Bihor 836 56.845 11.369
14 Argeș 556 55.704 11.141
15 Harghita 348 53.191 10.638
16 Bacău 612 39.070 7.814
17 Hunedoara 577 38.964 7.793
18 Neamț 496 33.667 6.733
19 Galați 625 33.611 6.722
20 Arad 653 33.094 6.619
21 Vâlcea 564 32.952 6.590
22 Dâmbovița 366 29.888 5.978
23 Maramureș 575 23.086 4.617
24 Brăila 345 22.093 4.419
25 Mehedinți 165 21.457 4.291
26 Bistrița-Năsăud 421 16.775 3.355
27 Alba 522 16.580 3.316
28 Teleorman 235 14.752 2.950
29 Botoșani 316 13.933 2.787
30 Gorj 393 13.244 2.649
31 Covasna 191 12.808 2.562
32 Călărași 234 11.454 2.291
33 Suceava 750 10.851 2.170
34 Buzău 349 8.262 1.652
35 Giurgiu 251 8.034 1.607
36 Caraș-Severin 354 6.738 1.348
37 Ialomița 219 5.968 1.194
38 Satu Mare 436 5.819 1.164
39 Tulcea 258 5.407 1.081
40 Vrancea 359 4.485 897
41 Sălaj 273 3.386 677
42 Vaslui 247 2.583 517
  Total 26.020 5.969.505 1.193.901

 

viewscnt
Afla mai multe despre
bacsis
impozit
restaurant
bon fiscal
nota
plata
angajați