Sondaj Deloitte: Creșterea controalelor fiscale, așteptată de 95% dintre reprezentanții multinaționalelor din România

Sondaj Deloitte: Creșterea controalelor fiscale, așteptată de 95% dintre reprezentanții multinaționalelor din România
Oana Osman
Oana Osman
scris 26 sep 2017

Mai multă expunere la controale fiscale, cu risc crescut ca ANAF să ajusteze prețurile tranzacțiilor intragrup, obligații de raportare suplimentare, dar și majorări ale impozitului pe profit datorat sau chiar dublă impozitare a unor venituri. Sunt riscuri pe care, potrivit unui sondaj Deloitte, le anticipează reprezentanții multinaționalelor din România după implementarea măsurilor din planul împotriva erodării bazei impozabile și a mutării artificiale a profiturilor în alt stat (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Sondajul a fost realizat online de Deloitte România în perioada august - septembrie 2017 pentru a afla opinia mediului de business local despre efectele BEPS. Demersul filialei din România vine după ce, în iulie, rețeaua globală Deloitte a publicat rezultatele unui studiu amplu pe acest subiect: Inițiativa BEPS a OECD și “transformarea fiscalității”, la nivel global. România nu fusese inclusă în sondajul global pentru că nu era membru asociat al BEPS la momentul derulării sondajului, calitate pe care a dobândit-o la începutul lunii iunie 2017.

Potrivit sondajului, 95% dintre reprezentanții grupurilor multinaționale din țara noastră cred că vor fi mai expuși controalelor fiscale în viitor ca urmare a modificărilor aduse de BEPS.

68% dintre aceștia anticipează că va crește riscul ca ANAF să facă ajustări ale prețurilor practicate în tranzacțiile intragrup în cadrul controalelor fiscale ca urmare a implementării directivei europene privind raportarea obligațiilor în fiecare țară (country by country reporting adoptat de România prin OUG 42/2017).

CECCAR: Sistemul de plată defalcată a TVA are impact și asupra profesiei de contabil CITEȘTE ȘI CECCAR: Sistemul de plată defalcată a TVA are impact și asupra profesiei de contabil

”Atenția sporită a autorităților fiscale pentru structurile fiscale implementate de grupurile multinaționale, accentul tot mai mare pe controale fiscale și volumul crescut de cerințe de raportare în zona prețurilor de transfer sunt principalele așteptări ale mediului de business în România. Concluziile sunt similare cu cele constatate la nivel global”, a spus Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice Deloitte România.

De proiectul BEPS și de măsurile pe care România le-a adoptat și urmează să le adopte România ca membru asociatau aflat 58% dintre respondenți, însă o analiză de impact asupra activității companiei au realizat doar 42%.

Dintre cei care au efectuat analiza, jumătate consideră că vor avea obligații de raportare suplimentare.

La o creștere a impozitului pe profit datorat se așteaptă 17%, în timp ce 13% anticipează chiar o dublă impozitare a unor venituri.

Categoriile de tranzacții intra-grup cele mai afectate de proiectul BEPS vor fi: prestarea de servicii (38%), furnizarea de know how și alte drepturi de proprietate intelectuală (18%) și finanțarea (13%).

„Creșterea transparenței fiscale va avea impact asupra tuturor companiilor. Autoritățile fiscale vor avea acces tot mai mare la informațiile financiare și fiscale ale tuturor entităților din cadrul unui grup. Este vorba inclusiv de informațiile pe care le raportează societățile mamă în jurisdicțiile de rezidență despre filialele / sediile lor permanente din România. Informațiile vor fi utilizate în cadrul analizelor de risc pentru efectuarea controalelor fiscale”, spune Dan Bădin. Din acest motiv, arată acesta, grupurile de companii cu prezență în România ar trebui să analizeze toată structura de business astfel încât să se asigure că se conformează regulilor fiscale în continuă schimbare atât la nivel local, cât și internațional.

viewscnt
Afla mai multe despre
deloitte
bebs
multinationale
impozit
preturi de transfer