Snapchat este pe primul loc în preferințele adolescenților americani atunci când vine vorba de rețele sociale, relevă un studiu realizat de banca de investiții Piper Jaffray.
Profitul JPMorgan, cea mai mare bancă americană în funcție de active, a crescut cu 17% în primul trimestru, în special pe baza rezultatelor bune ale diviziei de tranzacționare.
Grupul bancar elen Alpha Bank, prezent și în România, a finalizat vânzarea subsidiarei din Serbia către banca locală AIK Bank, deținută de conglomeratul MK Group.
O firmă de curierat din China și-a înjumătățit costurile cu ajutorul unei "armate" de roboți despre care spune că sunt mai eficienți și mai puțin costisitori decât oamenii. Un filmuleț cu roboții portocalii, care pot sorta până la 200.000 de colete pe zi, a devenit viral în mediul online.
Producătorul de țigări British American Tobacco (BAT), prezent și în România, a ajuns al un acord cu producătorul bulgar din industria tutunului Bulgartabac pentru preluarea unora dintre cele mai importante mărci ale sale, în schimbul a peste 100 de milioane de euro, informează Reuters.