Măsurile fiscale anunțate de Guvern săptămâna aceasta lovesc dur în bănci și fonduri de pensii, care, coincidență sau nu, sunt cei mai mari creditori ai executivului. Împreună, băncile și fondurile de pensii au împrumutat Guvernului circa două treimi din banii obținuți de acesta prin emisiuni de titluri de stat pe piața internă. Pe lângă bănci și fondurile locale de pensii (Pilon II și Pilon III), investitorii străini dețin și ei aproximativ 18% din datoria statului.
Guvernul renunță la intenția de a reduce TVA de anul următor cu un punct procentual, de la 19%, în prezent, la 18%, la 1 ianuarie 2019, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Contributorii la Pilonul II de pensii vor putea cere ca statul să nu le mai facă viramentele lunare către pensia administrată privat, rămânând astfel doar la Pilonul I (pensia de stat), însă numai după o perioadă de contribuție de cel puțin 5 ani. Activul acumulat până în prezent la Pilonul II nu va putea fi retras sau mutat în Pilonul I, astfel că un contributor la Pilonul II care va opta anul următor să rămână doar în Pilonul I va rămâne și în Pilonul II cu ce a acumulat până acum, urmând să primească bani și din această sursă la momentul pensionării. Activele acumulate până în prezent în Pilonul II vor rămâne acolo.
Activele băncilor vor fi impozitate dacă nivelul Robor va depăși nivelul de 2% a anunțat, vineri, premierul Viorica Dăncilă într-o ședință de guvern în care a fost aprobată ordonanța cu ample măsuri fiscale anunțată în această săptămână. În proiectul prezentat marți, activele băncilor ar fi urmată să fie taxate începând de la un nivel al Robor de 1,5%.
Guvernul crește bugetul CNAS pentru medicamente cu 320 de milioane de lei pe an, la 6,32 miliarde de lei, măsură care înseamnă că prin taxa clawback va lua anul următor cu 314 milioane de lei mai puțin decât se estima în cazul în care nu ar fi făcut nicio schimbare. Chiar și în acest context, în care face această concesie producătorilor de medicamente, Guvernul anticipează că taxa clawback va genera anul următor 1,5 miliarde de lei, cu 300 de milioane de lei mai mult comparativ cu anul acesta.