Trei consultanți și avocați ai Deloitte România au fost promovați în cadrul grupului ca parteneri pentru regiunea Europa Centrală, a anunțat firma de audit și consultanță. Astfel, Ciprian Gavriliu, director servicii fiscale, Deloitte România, a fost promovat în poziția de partener în Deloitte Europa Centrală, iar Georgiana Singurel și Andreea Artenie, parteneri la Reff & Asociații, au devenit parteneri Deloitte Legal în Europa Centrală.
Cheltuielile Guvernului din primele cinci luni ale anului au depășit cu peste 8 miliarde de lei veniturile colectate de Executiv din taxe și impozite, astfel că deficitul a ajuns la 0,88% din Produsul Intern Brut (PIB), de 3 ori și jumătate mai mult comparativ cu ianuarie-mai anul trecut, când deficitul bugetar s-a situat la 2,2 miliarde de lei, reprezentând 0,25% din PIB. Creșterea cheltuielilor s-a menținut în ianuarie-mai, la fel ca în primele luni ale anului, la peste 20%, de circa două ori mai rapidă comparativ cu avansul veniturilor. Creșterea veniturilor a accelerat ușor în mai, ca urmare a unei reveniri a colectării la TVA, insuficientă însă pentru a contribui la consolidarea finanțelor statului, întrucât și cheltuielile au urcat.
Persoanele fizice, cele care dețin un cont de Spațiu Privat Virtual (SPV), dar și cele care nu s-au înregistrat în SPV, serviciu pus la dispoziție de ANAF, pot plăti din 11 iunie, în sucursalele CEC Bank, o serie de impozite, taxe, contribuții și amenzi, indiferent dacă au sau nu cont la această bancă.
Firmele vor putea obține mai ușor ajutor de stat pentru proiecte importante de investiții, Guvernul urmând să modifice schema în această săptămână, prin diminuarea nivelului minim al investiției obligatorii, de la 10 la 3 milioane de euro, un alt moment la care trebuie prezentată dovada lipsei datoriilor bugetare și eliminarea principiului de selecție pe baza unui punctaj. Banii atribuiți schemei, dar nefolosiți pe parcursul unui an vor putea fi realocați.
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România și-a revenit după anii de criză și se află, în prezent, în creștere, dar nu există perspective pentru un boom precum cel din 2008, când aderarea la Uniunea Europeană a crescut masiv interesul străinilor pentru active românești și a pus vânzătorii într-o poziție de forță în relație cu cumpărătorii. Nu se întrevede în viitorul previzibil revenirea la un astfel de raport pe piața de fuziuni și achiziții, a declarat Ioana Filipescu, partener M&A Deloitte România.