Ministerul Culturii a anunțat, recent, că a lansat procedurile pentru restituirea donațiilor publice făcute pentru achiziționarea sculpturii ”Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși, iar termenul limită pentru depunerea cereilor de restituire era 31 octombrie. Sumele trebuiau returnate până la finele acestui an, dar acum Guvernul pregătește amânarea restituirii până la sfârșitul anului 2018 și trebuie să achite sume mai mari.
Polița de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) va acoperi și pagubele produse de furtuni, nu doar pe cele cauzate de cutremure de pământ, alunecări de teren sau inundații. Parlamentarii au luat-o înaintea altor autorități și au elaborat un proiect de lege în acest sens.
Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, lansarea procedurilor pentru construirea a cinci spitale regionale, în Timișoara, Târgu-Mureș, Constanța, Brăila-Galați și Brașov. Finanțarea lucrărilor va fi din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, care este încă în stadiu de proiect, dar Executivul ia în calcul și contractarea unor împrumuturi.
Autovehiculele second hand din străinătate vor fi comercializate doar de firme, iar persoanele fizice nu vor putea cumpăra decât cel mult un singur astfel de automobil în 2 ani, prevede un proiect. Dacă ar fi adoptate, interdicțiile cu impact asupra dreptului de proprietate și a posibilității de a dispune de patrimoniul personal ar fi mult mai dure decât reglementările prin care și Guvernul vrea să descurajeze, dar la nivel fiscal, prin taxe mai mari, persoanele care cumpără mai multe mașini vechi din străinătate și le vând în țară fără să plătească impozit.
Senatorii au aprobat un proiect de lege inițiat pentru ca societăți de stat, precum Remin Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare sau chiar Oltchim, să beneficieze în insolvență de posibilitatea de scăpa de datoriile bugetare prin conversia creanțelor în acțiuni. Măsura a fost extinsă și la instituții publice, dar Guvernul nu o susține, deși a fost propusă chiar de PSD.