RA-APPS majorează tarifele la închirierea și vânzarea de imobile, pentru a-și asigura o cotă minimă de profit

RA-APPS majorează tarifele la închirierea și vânzarea de imobile, pentru a-și asigura o cotă minimă de profit
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 8 nov 2022

Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS) va închiria și vinde imobilele pe care le administrează la prețuri care vor include o cotă de profit de minimum 10%, și nu de cel mult 10%, cum stabilește legea acum. Doar în cazul clădirilor atribuite, contra cost, cu destinația de sediu către ministere, autorități și instituții publice centrale și locale, cota de profit va fi de maximum 10%,  prevede o ordonanță de urgență pregătită în acest scop. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Măsura vine în contextul în care Guvernul a decis decontarea de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, a cheltuielilor pentru investițiile la baza materială de reprezentare și protocol, aflate în administrarea RA-APPS, cu argumentul că nvestițiile pentru beneficiari precum Senatul, Camera Deputaților, Administrația Prezidențială, Curtea Constituțională implică cheltuieli foarte mari și nu mai pot fi suportate din bugetul Regiei.

DECIZIE Clarificare legislativă în Codul fiscal: Condițiile de îndeplinit pentru locuințele cu o cotă a TVA de 5% CITEȘTE ȘI DECIZIE Clarificare legislativă în Codul fiscal: Condițiile de îndeplinit pentru locuințele cu o cotă a TVA de 5%

De ce este important: Cu circa 2.000 de angajați și active imobiliare importante, printre care Hotelul Triumf sau Clubul Floreasca, sute de apartamente și vile în zone rezidențiale din Capitală, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a preluat de la regimul comunist atribuția de administrare a caselor de protocol, dar rămâne una din cele mai puțin transparente instituții publice. Argumentând prin confidențialitatea activității de protocol, efectuată pentru guvernanții de toate culorile politice care se perindă pe la Administrația Prezidențială, Palatul Victoria și administrația centrală sau pentru aleșii din Parlament, regia desfășoară, fără o mare transparență, o serie de servicii comerciale, variind de la construcții, catering și reparații auto.

De asemenea interesant: RA-APPS se afla pe locul al cincilea, la finele anului 2015, în topul firmelor cu acționariat de stat, cu o pierdere de 50,3 milioane lei. De asemenea, după pierderi de 7,5 milioane euro în 2020, RA-APPS promitea să aibă pierderi în 2021 de ”doar” 6,6 milioane euro. Astfel, și în trecut Guvernul a fost nevoit să aloce fonduri pentru întreținerea sediilor instituțiilor publice, cu argumentul că RA-APPS nu reușește să vândă suficiente imobile și nu își atinge țintele de venituri și cheltuieli.

PNL, PSD și UDMR vor să schimbe Codul Fiscal. Scapă primăriile de restituirea a peste 100 milioane euro către operatorii de parcuri eoliene. Păgubit ar fi doar bugetul de stat, inclusiv retroactiv CITEȘTE ȘI PNL, PSD și UDMR vor să schimbe Codul Fiscal. Scapă primăriile de restituirea a peste 100 milioane euro către operatorii de parcuri eoliene. Păgubit ar fi doar bugetul de stat, inclusiv retroactiv

În prezent, RA-APPS atribuie, contra cost, clădiri din administrarea sa ca sedii pentru ministere, administrația publică centrală și locală, dar și pentru partide politice, cabinete parlamentare și europarlamentare, culte religioase, organizații sindicale, organizații neguvernamentale declarate de utilitate publică. Potrivit legii în vigoare, tarifele de atribuire includ ”obligatoriu contravaloarea amortizării imobilului, a amortizării investițiilor proprii ale R.A.-A.P.P.S., a impozitelor și taxelor locale, a asigurării obligatorii a imobilului, a cheltuielilor indirecte, de întreținere și alte servicii solicitate, înregistrate în contabilitatea regiei cu imobilul respectiv, precum și a unei cote de profit”.

Ordonanța pregătită propune însă ca în cazul administrației centrale și locale tarifele să includă o cotă de profit de maximum 10%, iar în cazul celorlalte entități - partide, ONG ș.a.m.d. - cota de profit să fie de minimum 10%.

Cota de profit de minimum 10% va fi aplicată și în cazul prețurilor cu care se închiriază și se vând, prin licitații sau direct, imobilele de care Regia dispune. Până acum legea prevedea în aceste cazuri cote de profit de maximum 10%.

DOCUMENT Detalii legate de terminarea podului de la Brăila, \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Detalii legate de terminarea podului de la Brăila, "Golden Gate-ul României" - VIDEO

”Actuala cotă de profit de maximum 10% aplicabilă în prezent în cazul închirierii imobilelor prin licitație publică limitează veniturile încasate de RA-APPS , iar în cazul imobilelor proprietate publică a statului, limintează veniturile încasate la bugetul de stat cu 50%”, arată guvernanții.

viewscnt
Afla mai multe despre
ra-apps
cotă
profit
minimă
minimum
maximum
imobile
închiria
vinde
sedii
ministere
administrație