Sugeram data trecută că invazia de postări, știri, imagini și mărturii lansate în spațiul public și mai ales în social media a atins un grad de frecvență și masivitate care face, pentru orice om obișnuit, aproape imposibilă separarea adevărului de minciună.
Nu mă refer aici exclusiv la cei care folosesc internetul informal, ci chiar la agenții de presă sau publicații oarecum onorabile. AI s-a strecurat peste tot. Sunt posturi de radio, publicații etc., entități care și-au încredințat algoritmilor misiunea de a informa, a dezinforma sau de a distra clientul. Ba chiar și aceea de a-l cenzura, de a-l exclude din viața publică.
Nu e un secret pentru nimeni că, de exemplu, FaceBook cenzurează și promovează. Cenzurează cu mecanisme computaționale orice imagine scandaloasă (chiar dacă e adevărată), dar promovează și susține orice aberație, dacă e plătită.
Am pățit-o și eu. Am postat mai demult o imagine iconică din timpul războiului din Vietnam.

Goliciunea unei fetițe vietnameze, care a fugit din calea napalmului așa cum se născuse, fără nimic pe ea, a deranjat teribil mecanismul pudibond și automat al softului. Dar imaginea era clasică, fusese fost premiată și e cunoscută la nivel mondial.
În alte ocazii, postări cu evidentă tentă comercial-sexuală ori scam-uri grosolane umblă la liber, pentru că sunt plătite. Acolo, mecanismul, mucles. Regulile comunității sunt pentru căței.
De asemenea, indiferent ce vrei să spui în doi peri, chiar dacă, să zicem, citezi cu ghilimele vreo inepție spusă de vreun netot, ești penalizat imediat. Mecanismele nu înțeleg citatele, polisemia, metafora, antifraza.
E clar că, lăsată de capul ei, inteligența artificială nu e numai „proastă”, dar e și limitată drastic. În lumea ei, cuvintele au o singură semnificație și, de regulă, semnificația e cea rea. Seamănă cu lista de cuvinte și expresii interzise din vremea lui Ceaușescu. Dar nici nu e de mirare.
Lumea artificială seamănă până la confuzie cu lumea reală care pare să fi ajuns în epoca interdicțiilor. Într-un clip care lăuda prestația actorului Christoph Waltz, din filmul „Inglorious Basterds”, cuvântul „nazist” era înlocuit cu „n***”.
Fac o paranteză și explic răspunsul genial al actorului. Întrebat cum de a putut interpreta atât de convingător un rol malefic, Waltz a căscat ochii, neînțelegând întrebarea. Apoi, a declarat că, din punctul de vedere al personajului, acesta era convins că e de partea binelui. Iar binele e de unde îl privești. Așa se explică de ce personajul acela odios a fost atât de credibil.
Dar revin la cuvântul cenzurat. Există azi zeci de cuvinte, folosite de sute de ani, care sunt scoase sistematic din vocabular, să nu supere pe careva, și sunt eliminate cu forța. Forța cui? Aici e întrebarea. Asta îmi evocă, într-un fel, gândirea magică populară. Dacă nu spui cuvântul, el nici nu se întrupează și nici nu se întâmplă. Ciudată concepție, zău! E ca politica struțului. Doar că e și a fost a poporului, care, eliminând cuvântul „dracul”, a folosit substitute: „ucigă-l toaca”. „necuratul” etc.
O să mi se spună că AI nu are treabă cu reglementările și prejudecățile unor proști. Ba are. Pentru că tot ce învață – și învață de zor – din lumea noastră își ia. Falsitatea, ipocrizia, minciuna, prostia, propaganda, interdicțiile nu există. În discuțiile purtate într-un limbaj natura AIl e la fel de deșteaptă ca lumea care ne înconjoară și formulează păreri „majoritare”. Însă această „majoritate” a părerilor e ordonată și direcționată de state și de marile companii. Interesul ultim al tuturor forțelor în joc e ca publicul să stea cuminte. Iar dacă nu e, există două soluții: prima, țapul ispășitor, iar a doua, pâine și circ.
Cred că e destul de clar, dacă vă dați huța pe net, că aceasta e tendința generală. Motorașul din spatele indivizilor e succesul personal, iar motorul de mare putere dindărătul statelor e liniștea publică. Instrumentul migrează, însă, dinspre indivizi și echipe de experți către autonomul AI. Pentru că însăși construcția monstrului implică servirea aproape necondiționată a clientului, care trebuie să se simtă bine, îndreptățit, de partea binelui. Când ești de partea asta a baricadei, orice porcărie îți apare ca nobilă și îndreptățită. Adversarul tău nu mai e om, ci o ființă josnică, numai bună de strivit.

Așadar, ceea ce contează cu adevărat e cum să-ți strecori ideile în capul câtor mai mulți oameni. Nu e un lucru ușor. Câte bordeie, atâtea obiceie. Cum să găsești portița prin care să scoți individul din casă și să te urmeze orbește, părăsind familie, obiceiuri, credințe și obște – și asta nu cu forța, cu biciul, ci cu vorba bună. Ei bine, de aici încolo începe munca inteligenței artificiale – cea care a învățat toate limbile pământului. Iar în ceea ce privește limba română, boții se exprimă mai corect, mai coerent și mai precis decât trei sferturi din populația de aici și de aiurea.
De curând, am văzut o postare cu un june bucătar, umilit la școală pentru că nu era capabil – în concepția profesorilor câinoși – să-și ia bacul. Nici nu l-a luat. Dar a emigrat, a muncit, și-a deschis trei restaurante, e mare „chef” și își povestește viața. Imaginea e frumoasă, nobilă, bucătăria localului strălucește de curățenie și sclipește de scule. La fel și povestea.
Întorsături poetice de frază, bogăție semantică și, cireașa de pe tort, o gramatică românească exemplară. Am căzut pe gânduri: când stăpânești la perfecție limba română, într-atât că dai clasă contemporanilor, eu, unul, am mari îndoieli că insul își putuse perfecționa româneasca de baltă în străinătate. Era un fals romantic și romanțios, generat de AI. Și doar perfecțiunea mijloacelor imagistice și de limbaj l-a trădat. Un om simplu, care a trecut cu greu clasa a XII-a, nu are în bagaj astfel de scule.
Nu are rost, cred, să amintesc că postarea conținea câteva idei: nu trebuie să înveți, valorile nu-s apreciate în țară, geniul poporului român. În câteva ore, postarea s-a răspândit în sute de exemplare și a adunat mii și mii de laicuri. Devenise adevărată. Și adevărul triumfă întotdeauna.
M-am întrebat, ca un Toma Necredinciosul ce sunt, cine va fi comandat povestea asta. Că AI, singur, nu se poate înregistra în rețelele sociale. A exista un comanditar.
Dar, despre unde, cine, cum și ce gândește clientul misterios, data viitoare.
(va urma)
Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole