Prințul are mereu mâinile calde

scris 10 dec 2015

Era o zi din acelea în care, pur și simplu, nu găsești nimic interesant de scris. Viața reală de ziarist nu e atât de palpitantă ca în filme. Nu umbli prin teatrele de război, mânjit pe față cu cărbuni, și nici nu te rostogolești prin paturile hotelurilor de cinci stele cu văduve miliardare între două vârste, care ulterior îți dezvăluie secretele teribile ale familiilor lor celebre. Nimic din toate astea. Dai câteva telefoane și vorbești cu oameni importanți, în timp ce te bâlbâi emoționat, încercând să obții niște informații, primești comunicate scrise prost, pe care le publici într-un stil la fel de bolovănos sau cauți prin arhive până găsești vreo schimbare prin legi.

În ziua aceea nu-mi răspunsese nimeni la telefon și nu dibuisem nimic prin arhive. Am tresărit doar când am primit o invitație, dar nici de acolo nu puteam scoate o știre pe loc. "Avem plăcerea să vă transmitem alăturat invitația și programul evenimentului Luna Cartofului Românesc, din cadrul programului Dor de Gust”. Cu ceva timp în urmă fusesem invitat la "Balul Fermierului", iar înainte de asta cineva crezuse că merit să ajung la "Ziua Porumbului", în Ialomița.

Ca de fiecare dată când n-am subiecte, am început să răscolesc site-urile cu anunțuri de vânzări. Mi-a atras atenția o casă mare, cu porți înalte, pe care o știam parcă de undeva. Era scoasă la vânzare cu vreo trei milioane de euro. Un căsoi uriaș, de neam prost, ca mai toate din zona în care lucram pe atunci. Îmi era cunoscută de parcă treceam zilnic pe lângă ea, dar nu reușeam să o localizez. Am rugat câțiva colegi să se uite și ei. Unul s-a bătut cu palma peste frunte și apoi mi-a tras și mie o palmă în cap, cam tare, de bucurie că rezolvase problema: "Asta e casa prințulului ăluia cocalar".

Prințul locuia în zonă și avea un Audi Q7 cu numărul PPR, de la Prințul Paul de România. Așa cum un interlop de la mine de la țară, tot cu un Audi, dar mai mic și mai jerpelit, avea pe plăcuța de înmatriculare AIR. "Atenție, Intră Regele!" Diferența dintre ei e că prințul a reușit să-și schimbe numele de familie din Lambrino în "Al României", dar asta am aflat mai târziu, căutând ceva la Registrul Comerțului.

Mi-am amintit atunci de un prieten de la țară a cărui mamă se numea Mia. Copiii, la fotbal, urlau la el, pentru că era egosit: "Băi Al Mii, dă bă pase, în morții mă-tii". Probabil că și pe Paul, când era mic prin străinătățuri, îl strigau copiii prin gard: "Băi Al României, ieși afară să ne jucăm, că nu-ți luăm voseaua!" I-o fi plăcut expresia, și când s-a făcut mare, pac, prima grijă a fost să-și schimbe numele.

Treceam zilnic pe lângă casa prințului. M-am uitat odată prin gard și, undeva, în stânga curții, am observat un Rolls Royce decrepit, care părea abandonat. Exact așa e monarhia românească, mi-am zis, ca un Rolls Royce prăfuit, care nu mai pornește la cheie.

Nu-mi plăcea prințul, cu părul lui vopsit și dat pe spate și cu privirea alunecoasă. Nu-mi plăcea nici prințesa și mă amuza când îi auzeam vorbind stâlcit românește, prin emisiuni mondene la tv, unde poate cu o zi înainte fusese invitat Guță sau Florin Salam. Vorbeau calm, picior peste picior, încercând să emane clasă. Îi rodea, cum a spus un scriitor american, o dorință puternică de rafinament profund, dar păreau niște fake-uri cumpărate de la reduceri.

"Prințul Paul de România și-a scos casa la vânzare" ar fi sunat știrea mea și nu suna deloc rău. Am pus mâna pe telefon și am apelat numărul din anunț. Secretul e ca la astfel de anunțuri să nu pari ziarist, pentru că strici totul. Nimeni nu-ți mai spune nimic și gata, ai pierdut știrea. Mi-a răspuns o doamnă.

- Sărutmâna, sunt George Cantacuzino, am zis.

Când spui Popescu, Ionescu sau Iancu, pari un oarecare. Dar un nume vechi, cu rezonanță de moșier, n-are cum să dea rău.

- M-ar interesa casa aceea de trei milioane de euro.

Femeia, un agent imobiliar cu experiență și cu multe pachete de țigări la activ, după voce, mi-a dat o grămadă de detalii.

- Nu e casa prințului Paul?

A ezitat puțin, dar am luat-o tare.

- Cunosc imobilul și vă mărturisesc că îi dă valoare faptul că prințul locuiește acolo.

Punctasem decisiv, iar expresia "cunosc imobilul" mi s-a părut profi. Femeia a recunoscut, da, era casa prințului. Da, omul vrea s-o vândă. De ce? Nu știa. Poate se mută în altă zonă sau în altă țară. A rămas să ne mai auzim la telefon și să "vizionez" imobilul.

Orice știre economică de genul ăsta e incompletă dacă nu scrii și de ce vrea să vândă proprietarul și ce-și propune să facă cu banii. La întrebările astea aproape toți îți trântesc telefonul în nas, iar cei care nu fac asta lungesc discuția doar ca să te întrebe, mirați, de ce te intereseză astfel de lucruri și de ce crezi tu că i-ar interesa pe cititori. Așa că ar fi fost excelent să prind în știre și discursul prințului. N-am reușit să dau de el la telefon și cred că mi-ar fi fost mai ușor să-l strig la poartă. Dar marile idei nu-i vizitează prea des pe micii jurnaliști. După alte telefoane date, am luat legătura cu o tipă care se ocupa de imaginea prințului. I-am spus despre ce e vorba și a părut oarecum jignită că îndrăznesc să amestec un os domnesc într-o poveste atât de vulgară ca vânzarea unei case. Am insistat și a rămas să mă resune. M-a căutat după vreo două ore, interval în care am asasinat-o cu sms-uri de genul: "Transmiteți-i vă rog prințului că dacă nu dorește să facă declarații, o să scriu știrea doar cu datele pe care le am din anunț. Dar de scris scriu oricum".

- Bună ziua, mi-a zis tipa la telefon.

"Spune-i că sunt foarte supărat", s-a auzit un glas cu accent străin undeva pe fundal.

- Alteța sa este foarte supărată, a spus tipa.

- Prințesa sau Prințul? Am întrebat doar așa, de încălzire.

- Prințul, firește.

"Spune-i că femeia care a dat anunțul este o nebună", s-a auzit din nou glasul.

- Prințul spune că doamna care a dat anunțul nu este în toate mințile.

- Dar o cunoașteți? E o agentă imobiliară, înțeleg.

- Așa este, dar n-avea împuternicire de la prinț să dea acest anunț. Este un anunț mincinos.

- Am înțeles, dar în cazul ăsta aș putea să dau o știre că o nebună a scos casa prințului la vânzare pe un site, iar prințul... Cum să spun că va reacționa prințul? O dă în judecată?

Mi-am dat seama că vorbeam pe speaker, pentru că tipa nu-i transmitea mai departe prințului ce spun.

"Zi-i domnului că nu e treaba dumnealui", s-a auzit din nou glasul prințului.

- Zice prințul că nu e treaba dumneavoastră.

- Dar nu vreți să mi-l dați la telefon să vorbim direct?

- În niciun caz.

Am continuat discuția în ritmul ăsta câteva minute, dar n-am ajuns la niciun rezultat. Prințul nu recunoștea că vinde casa și m-a amenințat de-acolo, de pe fundal, că mă dă în judecată dacă scriu ceva. I-am transmis, în glumă, că nu mă tem, pentru că în fiecare zi am câte trei-patru procese.

"Spune-i că sunt foarte supărat", a zis el din nou pe fundal, la finalul discuției.

- Alteța sa este foarte supărată, a repetat tipa.

M-am întors în redacție și am început să scriu cu ce date aveam din anunț. Pe vremea aia, în 2011, lucram într-un alt loc și, de obicei, nimeni nu se amesteca în ciorba mea. Dar atunci am primit un telefon de la cineva din imediata apropiere a cuiva de foarte sus, din grup, care m-a rugat să renunțăm la știrea cu prințul. N-am avut încotro și am lăsat-o baltă. Eram atât de nervos, încât puțin a lipsit să mă duc tiptil și să scriu pe poarta prințului "De vânzare".

Au mai trecut câteva luni și-ntr-o altă zi în care n-aveam ce scrie am descoperit pe un site cu profil financiar că prințul Paul s-a împrumutat de la o firmă cu nume ciudat, Reciplia, de un milion de euro. Probabil că are omul nevoie de bani, dacă n-a reușit să vândă casa, m-am gândit atunci. Am căutat-o din nou pe tipa cu imaginea princiară și mi-a răspuns pe sms: "Trimiteți întrebările pe adresa paulofromania@... și ASR vă va răspunde". Îmi plăcea cum sună ASR, prescurtarea de la Alteța Sa Regală. Poate că Rolls-ul avea numărul ăsta, dar nu eram sigur, pentru că nu reușisem să văd prea bine prin gard.

I-am scris atunci prințului:
"1. Care este scopul acestui împrumut? Ce va face prințul cu banii? Plătește o datorie sau investește în ceva? În ce?
2. Care este legătura dintre prințul Paul și firma Reciplia și cum a ajuns ASR să se împrumute de la această firmă?
3. A încercat prințul să contracteze un credit bancar? Daca da, de ce n-a reușit? Dacă nu, de ce nu a încercat?
4. La cât se ridică datoriile Prințului Paul?
5. Împrumutul a fost garantat cu acțiuni la firma Lot Invest. Cu ce se ocupă această companie?

Ținând cont că ASR nu a răspuns nici la solicitarea pe care i-am adresat-o cu mai multe luni în urmă (cea referitoare la vânzarea casei), sper că acum vom beneficia de privilegiul îngăduinței princiare a domniei sale și vom primi răspunsuri la toate întrebările".

Chiar dacă exagerasem la final, întrebările erau serioase. De data asta prințul s-a mișcat și mai rapid. Din nou am primit un telefon pe verticală și din nou mi s-a spus că prințul s-a agitat foarte tare și a vorbit foarte sus, așa că ar fi bine să renunț la povestea asta.

Au mai trecut câțiva ani de atunci. Într-o altă zi în care nu aveam ce scrie, am coborât în fața sediului să-mi aerisesc creierii. Mai întâi l-am văzut pe Smiley pe strada Eminescu. Nu mă gândisem vreodată că pot scrie o propoziție care să-i conțină împreună pe Smiley și pe Eminescu. Era îmbrăcat cu ceva ce aducea vag a haine, iar din cap îi creștea ceva ce nu semăna deloc cu părul. A trecut atît de aproape de mine, încât, dacă aș fi vrut, aș fi putut să-l trag de fustă.

De emoție că l-am văzut pe tânărul compozitor mi s-a uscat gâtul și am intrat în Mega Image să-mi iau o sticlă de apă. L-am văzut din primul moment. Prințul, cu parpalac, cămașă neagră și coș în mână, adulmeca printre rafturi. Părul proaspăt vopsit, mai roșiatic la bază, se asorta cu portocalele pe care le studia cu atenție înainte să le arunce în coș. Lângă el, un copil de vreo cinci ani, cu fes și hanorac.

M-am gândit pe loc să scriu despre el pe facebook. Dar prințul nu făcea nimic deosebit. Nu sunt genul care să-și pună mutra de zece ori pe zi pe net, făcându-și poze singur cu telefonul, și nu-mi pozez nici mâncarea sau restaurantele în care intru. Nu cred că tot ce fac sau ce spun merită împărtășit. Totuși, nepotul lui Carol al II-lea printre rafturi nu e puțin lucru. Însă ideal ar fi fost să zică ceva. Sau să-i dea, măcar, o palmă copilului, cum a făcut nașul său mai demult, cu un alt copil.

M-am mai plimbat printre rafturi cu un ochi la produse și cu altul la prinț. Nimic. S-a îndreptat spre casă, cu coșul în mână. L-am depășit și i-am făcut cu ochiul, complice, vânzătorului. M-a privit imobil, ca o mască ruginită de fier. Nu-l recunoscuse pe prinț sau îl văzuse atât de des, încât își pierduse interesul.

Am ieșit și, în pragul ușii, pe lângă mine a zbughit-o copilul prințului. Prințul a lăsat coșul și a fugit după el. I-a zis cu accent străin, care mi s-a părut asemănător cu al celor din Republica Moldova: "Carol, așteaptă o clipă!". Micul Carol s-a uitat la mine, nu la el, ca și cum eu așteptam o explicație: "Mă duc să-mi îmbrățișez mama!", a spus. Prințul l-a prins de mână, a făcut un pas în stradă și a strigat: "Lia! Mama!". Prințesa nu se zărea. Probabil că aștepta în mașina cu numărul PPR și cu geamuri negre.

De atunci nu l-am mai văzut. Mi-am schimbat serviciul și am ajuns într-un loc în care prinții nu sună ca să blocheze știri. Am mai citit din când în când despre el și nimic nu era de bine. Anul trecut, am aflat că a fost implicat în niște retrocedări ilegale, iar prin toamnă am văzut la televizor că-l execută silit un jurnalist britanic. În dosarul retrocedărilor apare și numele firmei Reciplia, cea la care se împrumutase prințul în 2011.

Ieri, am citit din nou despre el că, în timp ce mergea spre DNA Brașov, fiind cercetat în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, i s-a făcut rău. Prințesa Lia a povestit în presă că ea a fost cea care i-a acordat primul ajutor soțului său. “A fost un șoc pentru mine. Soțul meu a colapsat, a fost inconștient câteva minute. Am fost pregătită și l-am resuscitat. Eu nu sunt doctor, dar când am realizat că are brațul rece, Prințul având mereu mâinile calde, și rigid, i-am oferit primul ajutor. L-am stropit cu apă, el a vorbit cu mine și mi-a spus că îl doare foarte rău în piept. I-a curs și sânge. Era un polițist acolo și ne-a escortat până la spital, la UPU. Prințul are nevoie să rămână aici și eu voi rămâne cu el. Niciodată Prințul nu a avut probleme de sănătate”, a declarat Prințesa Lia prin presă.

Am remarcat că, de data asta, familia princiară a fost extrem de generoasă cu declarațiile și nu pot să nu mă gândesc cât de neinspirat a fost prințul atunci, în urmă cu câțiva ani, când a refuzat să-mi răspundă la întrebări. Dacă ar fi vorbit sincer, dacă ar fi spus tot, cu inima la fel de caldă precum îi sunt mâinile, la cât de mici sunt pedepsele în România pentru cei care fură la scară mare, astăzi ar fi fost din nou liber și ar fi coborât vesel din PPR ca să-și cumpere o portocală de la Mega Image.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
paul de romania
opinie
liviu iancu