

Guvernul a a prelungit cu un an termenul de finalizare a investițiilor sprijinite de stat pentru creșterea și reproducția porcilor, precum și pentru investițiile similare din sectorul avicol.
Decizia Guvernului să scadă cu o zi plata asigurată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru concedii medicale va fi aplicată de mâine.
Angajații rafinăriei Petromidia s-au adunat în fața clădirilor de birouri pentru a-și striga nemulțumirile.
Persoanele fizice care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026, prevede o ordonanță adoptată acum de către Guvern.
Înregistrarea fiscală a sediilor secundare care sunt plătitoare de salarii și venituri similare va fi simplificată semnificativ, după ce Parlamentul a introdus pe finalul anului trecut modificări legislative care au sporit semnifciativ birocrația pentru firme, prevede un proiect de ordonanță adoptat acum de Guvern. Astfel, în cazul în care o firmă are sedii secundare în aceeași localitate ca sediul principal (domiciliul fiscal), acestea nu vor mai trebui înregistrate, iar în cazul în care mai multe sedii secundare sunt într-o altă localitate decât sediul principal, dintre acestea va trebui desemnat doar unul ca plătitor de salarii și venituri asimilate.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat peste 80 de operatori economici care vând bijuterii.
Emitenții de avize și acorduri din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării lucrărilor de construcții vor avea obligația de a comunica solicitările, avizele, acordurile sau respingerile exclusiv prin mijloace electronice, în ziua emiterii acestora. Totodată, nu vor putea limita solicitările de avizare, iar în cazul beneficiarilor privați nu vor putea percepe taxe sau tarife multiple în etapa de avizare.
Carburanții, în special motorina, se pot scumpi considerabil în perioada următoare pe fondul tensiunilor geopolitice din Europa de Est, dar și din lume, creșterile de preț putând ajunge la 50% în cazul unui scenariu pesimist al Asociației Energia Inteligentă (AEI), bazat pe apariția unei crize majore în regiune.
Statele Unite pot impune taxe vamale într-un cuantum nespecificat țărilor care vând petrol Cubei, arată un decret semnat de Trump.
Pe fondul dificultăților financiare majore întâmpinate, compania RAAL anunță concedieri colective.
Donald Trump a declarat că “este foarte periculos pentru Marea Britanie să negocieze cu China”.
Din primăvara anului viitor, mandatul de prim-ministru va fi preluat de PSD, le-a spus premierul Bolojan unor investitorii americani cu care s-a întâlnit la Palatul Victoria.
Consiliul General al Capitalei nu a fost de acord cu desființarea Centrului Expo Arte, a Centrului pentru Tineret și a Centrului Cultural Lumina.
Ministrul Economiei anunță că s-a stabilit un calendar clar pentru funcționarea semnăturii electronice.
Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, lansează un proces de eficientizare a instituției care va viza atât aparatul propriu, cât și structurile subordonate, inclusiv din zona de cultură.
Noua viziune asupra politicii de migrație a Uniunii Europene pentru următorii cinci ani, care include mai multe expulzări și o cooperare sporită cu țările din afara UE, a fost prezentată de Comisia Europeană.
Un raport al Comisiei Europene arată că poluanți eterni (PFAS), substanțe chimice omniprezente în viața noastră de zi cu zi, ar putea costa Uniunea Europeană până la 1.700 miliarde de euro până în 2050.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro