Birourile Audi au fost percheziționate joi, pentru a doua zi, de procuratura germană

Birourile Audi au fost percheziționate joi, pentru a doua zi, de procuratura germană
scris 16 mar 2017

Procuratura din Munchen a efectuat din nou percheziții la birourile Audi, joi, în legătură cu scandalul emisiilor care afectează încă grupul Volkswagen, relatează Reuters.

În jur de 100 de reprezentanți ai procuraturii au cercetat miercuri birourile Audi din Ingolstadt și Neckarsulm, unde se află cele mai mari două fabrici ale companiei, precum și sediul central al Volkswagen din Wolfsburg și alte câteva locuri, inclusiv locuințe private, scrie News.ro.

Perchezițiile, primele efectuate la Audi după izbucnirea scandalului emisiilor automobilelor diesel, acum 18 luni, se concentrează pe persoanele implicate în instalarea unor softuri ilegale pe 80.000 de automobile VW, Audi și Porsche cu motoare de 3 litri, ale căror emisii depășesc normele legale din SUA.

Totodată, procurorii au percheziționat și birourile firmei de avocatură angajată de Volkswagen pentru scandalul emisiilor, intensificând eforturile de a-i identifica pe cei implicați în scandal.

VW, cel mai mare producător auto european, a criticat perchezițiile efectuate miercuri, dar raportate joi, ca fiind ”inacceptabile în toate privințele”, adăugând că grupul se va folosi de toate instrumentele legale pentru a se apăra.

Dacia a produs la Pitești pentru întreg grupul Renault 1 milion de motoare TCE 90 CITEȘTE ȘI Dacia a produs la Pitești pentru întreg grupul Renault 1 milion de motoare TCE 90

Firma de avocatură, Jones Day, a refuzat să comenteze, iar reprezentanții procuratorii din Munchen nu au fost disponibili pentru comentarii.

Grupul VW a recunoscut în septembrie 2015 că până la 11 milioane dintre vehiculele comercializate la nivel mondial au softuri instalate care reduc nivelul emisiilor în timpul testelor.

Un purtător de cuvânt al procuraturii a declarat joi că investigatorii au confiscat deja numeroase documente, începând de miercuri dimineață, iar unele persoane au fost interogate. El a refuzat să ofere detalii.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi