INFOGRAFIC Duster crește, Sandero scade, dar rămân ambele în Top 25 al celor mai vândute mașini din Europa

INFOGRAFIC Duster crește, Sandero scade, dar rămân ambele în Top 25 al celor mai vândute mașini din Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 dec 2019

Datele statistice privind înmatriculările, colectate de Jato Dynamics de pe piața europeană radiografiază evoluția modelelor cele mai vândute de pe continent. Duster și Sandero se mențin în top 25, dar hatchback-ul începe să piardă teren.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele mai vândute modele Dacia, Duster și Sandero, se află în continuare între primele 25 din Europa, potrivit datelor Jato, dar poziția lor s-a inversat și ambele au coborât în partea de jos a clasamentului, după ce în vara acestui an se situau în primele 5. Dacia Duster a înregistrat o creștere foarte mare, în luna octombrie, de 42%, cu un volum de 15.993 de unități, fiind depășit doar de Renault Captur (17.850 unități) și de VW T-Roc (16.555), dintre competitorii din clasa lui (B-SUV).

Dacă includem toate clasele SUV, Duster este pe locul 5. Sandero, în schimb, a scăzut în octombrie cu 3,1%, la 14.948 de unități, astfel că a fost depășit de Citroen C3, de Peugeot 208, de Toyota Yaris, de Ford Fiesta, de VW Polo și de Renault Clio, care este și cea mai vândută mașină de clasă B din Europa și a doua pe toate clasele, după VW Golf. În total ,Dacia a înregistrat o creștere de 12,7%, respectiv 38.393 unități înmatriculate, în luna a zecea.

INFOGRAFIC Duster crește, Sandero scade, dar rămân ambele în Top 25 al celor mai vândute mașini din Europa

Datele Jato evidențiază o nouă creștere a segmentului SUV-urilor, care au ajuns la 40% cotă de piață, în detrimentul celorlalte clase. Scăderi mai mari au avut vânzările clasei subcompacte (care sunt înlocuite de B-SUV-uri), mașinile mici (clasa A), în timp ce clasa medie și vanurile au crescut ușor.

FOTO Ultimele date despre Dacia Sandero: motor hibrid și platforma lui Clio. Moment istoric pentru marca românească de automobile CITEȘTE ȘI FOTO Ultimele date despre Dacia Sandero: motor hibrid și platforma lui Clio. Moment istoric pentru marca românească de automobile

Din punct de vedere al sistemului de propulsie, cota de piață a vehiculelor cu propulsie alternativă a crescut cu 2 procente în octombrie, față de anul trecut, în timp ce dieselurile au scăzut 3 procente. Cele mai vândute mașini electrice au fost, în luna analizată, Renault Zoe, cu 3.453 unități, VW e-Golf, 2.961 unități, Nissan Leaf, 2898, BMW i3, cu 2.598 unități, și smart fortwo, 1.899. Datele privind aceste vehicule sunt colectate doar din UE 21.

România a fost în octombrie țara cu cea mai mare creștere a pieței auto, pe baza înmatriculărilor, cu 10.649 unități, cu 57,3% mai multe față de anul trecut. De la începutul anului, România a înmatriculat 134.694 autoturisme, cu 18,8% mai multe.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia dustere
dacia sandero
cele mai vandute masini