Directorul general al producătorului auto Stellantis, Carlos Tavares, nu se așteaptă la îmbunătățiri în lanțul de aprovizionare cu semiconductori înainte de anul viitor, transmite Reuters, preluată de News.ro.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Livrarea de semiconductori este încă foarte restrânsă, situația este foarte asemănătoare cu cea din 2021. Aș spune că 2022 nu va aduce o îmbunătățire majoră”, a declarat Tavares vineri, la un eveniment la Como, pentru promovarea noului vehicul utilitar sport (SUV) al Alfa Romeo, Tonale.
CITEȘTE ȘI UE pregătește "inimaginabilul": interzicerea treptată a țițeiului rusesc până la sfârșitul anuluiEl a adăugat, însă, că previziunile incluse în rezultatele financiare publicate recent de producătorul auto au fost ”conservatoare” și vor rămâne neschimbate.
Tavares a spus că principala diferență față de anul trecut este că numărul furnizorilor cu probleme este acum mai mic, mulți având un control mai bun asupra operațiunilor și lanțurilor lor de aprovizionare.
CITEȘTE ȘI Avantajele acordate fostului cancelar Schroder, un apropiat al lui Putin, puse în discuție de Guvernul german”În acest moment, Stellantis este afectat de un număr redus de furnizori de cipuri, maxim trei sau patru”, a spus el, adăugând că se așteaptă la o îmbunătățire în 2023.
CEO-ul a reiterat că impactul invadării Ucrainei de către Rusia a fost până acum ”foarte, foarte marginal” asupra veniturilor grupului.
CITEȘTE ȘI Ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei este parte a negocierilor de pace – Serghei LavrovEl a spus că conflictul face mediul de afaceri mai dificil pentru toți producătorii de automobile, nu doar pentru Stellantis.
Grupul Stellantis, care reunește mărci precum Fiat și Peugeot, a declarat că nu a fost afectat până acum de decizia Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Polonia, unde grupul deține trei fabrici.