SUV-ul de clasă B al Jeep, primul model electric al mărcii, a înregistrat un număr mare de comenzi

SUV-ul de clasă B al Jeep, primul model electric al mărcii, a înregistrat un număr mare de comenzi
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 29 sep 2023

SUV-ul de clasă B al mărcii Jeep, Avenger, primul model electric al mărcii, a înregistrat un număr mare de comenzi în primul an de lansare, potrivit companiei Stellantis, care deține marca americană. SUV-ul are începând din luna iulie și motorizări cu combustie, mai ieftine.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Jeep a înregistrat 40.000 de comenzi pentru SUV-ul Avenger conform datelor oficiale publicate de companie, în condițiile în care mașina a început livrările abia în luna aprilie a acestui an. Datele nu reprezintă livrări, ci doar comenzi înregistrate, însă oferă o imagine clară privind popularitatea acestui automobil pe piața europeană. Compania spune că vânzările Avenger au accelerat în ultimele trei luni, odată cu startul livrărilor pe mai multe piețe din Europa.

Jeep a reușit să-și majoreze cota de piață în Europa, la 10,6%, cu ajutorul celor două SUV-uri de clasă B, Avenger și Renegade, pe un segment în care Dacia Duster și Ford Puma sunt printre cele mai vândute modele. Jeep a înregistrat un avans de 33,5%, mult peste media pieței, pe segmentul B, cu ajutorul Renegade, care a raportat un volum de 32.000 de unități vândute.

Jeep Avenger s-a bucurat încă de la premiera sa din 2022 de aprecieri din partea publicului și presei europene, fiind declarat Mașina Anului în Europa, pe lângă alte premii primite. Mașina este produsă în Polonia, în fosta fabrică Fiat, pe platforma nouă STLA Small, dezvoltată de companie pentru toate modelele de clasă A și B. Fiat va lansa propriul model înrudit cu Avenger, cu numele 600, ce va fi produs în aceeași uzină.

FOTO - ANUNȚ Ford Transit Courier \ CITEȘTE ȘI FOTO - ANUNȚ Ford Transit Courier "este gata de producție" la Craiova

Eric Laforge, șeful Jeep în Europa, spune că modelul a fost creat cu dedicație pentru europeni. „Jeep Avenger a fost conceput pentru a satisface nevoile clienților europeni, iar rezultatele sale comerciale sunt impresionante în toată Europa. Acest succes este susținut de dinamica puternică de vânzări a Jeep Renegade, demonstrând că cele două vehicule se completează, oferind două alternative de produse complet diferite, ecologice și convingătoare pe piața extrem de competitivă B-SUV.”

Jeep Avenger cu motorizare electrică a fost lansat în ediție specială la aproape 40.000 de euro, în timp ce motorul cu benzină (1.2 litri, 100 CP) costă mult mai puțin, respectiv 27.000 de euro, pentru versiunea entry-level. Versiunea electrică are o baterie de 54 kWh și un motor de 156 CP, având o autonomie de 400 km.

viewscnt
Afla mai multe despre
jeep avenger
comenzi avenger
stellantis