VW a confirmat mutarea Passat în uzina Skoda din Cehia și construcția unei noi fabrici în Europa de Est. România pare ieșită din calcule, din cauza infrastructurii proaste

VW a confirmat mutarea Passat în uzina Skoda din Cehia și construcția unei noi fabrici în Europa de Est. România pare ieșită din calcule, din cauza infrastructurii proaste
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 nov 2018

Volkswagen a confirmat că viitorul Passat va fi mutat în uzina Skoda din Cehia, pentru a face loc mașinilor electrice care vor intra în producție în Germania. Skoda va avea o altă fabrică în Europa de Est.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Herbert  Diess, CEO al Volkswagen Group, a confirmat jurnaliștilor că a fost luată decizia definitivă privind transferul producției Passat din Germania în Cehia. Actuala generație Passat este produsă, pentru piața europeană, în Germania, la Emden, o fabrică prevăzută a fi introdusă în rețeaua de producție a vehiculelor electrice din Grupul VW.

Lansarea proiectului „Inovare, diversificare de produs și proces la ANC TRADING CONF” CITEȘTE ȘI Lansarea proiectului „Inovare, diversificare de produs și proces la ANC TRADING CONF”

În Cehia, Passat se mută în fabrica din Kvasiny, acolo unde sunt produse Skoda Superb, modelul de clasă medie al cehilor, dar și SUV-urile Karoq, Kodiaq și SEAT Ateca. Primele exemplare Passat fabricate în Cehia vor ieși de pe liniile de producție în 2023. Până la acel moment, două dintre SUV-uri, Skoda și SEAT, vor fi mutate la rândul lor în altă uzină, multi-brand, pe care VW intenționează să o construiască în Europa  de Est.

Despre această investiție s-a scris deja că ar viza Bulgaria sau Turcia, țări în care Volkswagen caută terenuri. România pare ieșită din orice calcule privind această investiție, existând totuși o șansă, este adevărat că la 1 milion, ca în ultimul moment șefii VW să ia o decizie în favoarea noastră, în pofida absenței infrastructurii specifice industriei auto, respectiv autostrăzi și cale ferată de mare viteză.

Volkswagen Passat este cel mai vândut sedan de clasă medie din Europa și unul dintre cele mai vândute la nivel global. Deși până acum cei de la VW au menținut producția sa în Germania, pentru a nu-i știrbi prestigiul de mașină germană, reputația de care se bucură modelele Skoda, mai ales în Germania, i-a determinat pe șefii VW să ia în calcul această mutare.

Toyota, Mitsubishi, Fiat și Honda vor vinde același model în China, produs local, pentru a face față viitoarelor restricții privind emisiile poluante CITEȘTE ȘI Toyota, Mitsubishi, Fiat și Honda vor vinde același model în China, produs local, pentru a face față viitoarelor restricții privind emisiile poluante

Volkswagen se pregătește să lanseze o gamă întreagă de vehicule electrice, începând cu un hatchback compact care să joace rolul pe care l-a jucat Beetle, acum 80 de ani, și Golf, acum 45 de ani, ca modele populare entry level pentru marca VW. La Emden, acolo unde este produs astăzi Passat, ar urma să fi produs atât ID.NEO, modelul compact electric, cât și un model de clasă medie, ID.Aero, teoretic versiunea electrică a lui Passat.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
volkswagen
passat
uzina passat
skoda
seat
fabrica vw europa de est
investitie vw romania