FOTO Mișcări ″tectonice″ în jurul Romelectro: Gruia Stoica a preluat o firmă din grup la care un partener de golf al lui Iohannis este minoritar, Liviu Dragnea și-a făcut firmă cu un șef

FOTO Mișcări ″tectonice″ în jurul Romelectro: Gruia Stoica a preluat o firmă din grup la care un partener de golf al lui Iohannis este minoritar, Liviu Dragnea și-a făcut firmă cu un șef
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 28 dec 2023

Furnizorul de soluții de transport Grampet Logistics, al omului de afaceri Gruia Stoica, a preluat controlul asupra companiei de lucrări de construcții energetice Electromontaj Carpați Sibiu, listată la Bursa de Valori București (BVB), un business aflat de 6 ani pe profit și cu rulaj anual de peste 50 milioane lei, parte a Romelectro, unul dintre cele mai importante și mai vechi grupuri românești specializate în inginerie, proiectare și execuție de obiective de profil, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Entitatea Romelectro Investment Development SRL a deținut până nu demult peste 70% din acțiunile Electromontaj Carpați Sibiu, însă a fost executată silit pentru o datorie neachitată la scadență. Astfel, pachetul de acțiuni a fost scos la licitație prin intermediul BVB de către executorul judecătoresc, prin procedura vânzării speciale la ordin. Acțiunile au fost adjudecate de către Grampet Logistics al lui Gruia Stoica.

Fraudă cu panouri fotovoltaice CITEȘTE ȘI Fraudă cu panouri fotovoltaice

Datoria provenea dintr-un credit de aproape 25 milioane lei contractat în 2021 de Romelectro Investment Development SRL de la CEC Bank și garantat inclusiv cu acțiunile la Electromontaj Carpați Sibiu. Banca a obținut decizie judecătorească de încuviințare a executării silite în vara anului trecut.

CONFIRMARE Alexandru Petrescu, instalat la conducerea ASF. LISTA numirilor. Mesajul noului președinte, pentru Profit.ro CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Alexandru Petrescu, instalat la conducerea ASF. LISTA numirilor. Mesajul noului președinte, pentru Profit.ro

La cotația bursieră actuală a titlurilor Electromontaj Carpați Sibiu, deținerea Grampet Logistics, de mai mult de 70% din capital, valorează peste 10 milioane de lei.

Compania, ce are în derulare contracte de lucrări importante pentru beneficiari precum Hidroelectrica sau Transelectrica, a terminat primul semestru din 2023 cu profit net de 1,35 milioane lei și rulaj de peste 23 milioane lei. În 2022, plusul a fost de 1,78 milioane lei, la cifră de afaceri de 51,1 milioane lei.

Romelectro Investment Development SRL are aceiași acționari principali precum Romelectro SA, aflată în insolvență: firma românească de distribuție și transport de materiale de construcții Multigrup Activ Distribution SRL și Valtellina Est Europa SRL. Aceasta din urmă a fost până nu demult subsidiara locală a grupului italian specializat în infrastructuri de telecomunicații Valtellina SpA, însă a fost preluată de curând de un vehicul juridic britanic, Zenon Elite LLP, deținut de 2 români, Mihail și Gabriela Cebotari, conform termene.ro și Registrului comercial din UK. 

Discuții pentru o nouă plafonare a tarifelor RCA, UNSICAR reacționează vehement CITEȘTE ȘI Discuții pentru o nouă plafonare a tarifelor RCA, UNSICAR reacționează vehement

Romelectro reprezintă unul dintre cele mai importante și mai vechi grupuri românești specializate în lucrări de construcții pentru obiective energetice, fiind urmaș al fostei întreprinderi de comerț exterior a Ministerului Energiei Electrice din Republica Socialistă România, înființată în 1971 pentru executarea de lucrări de profil în state precum Irak, Iran, Iordania, Egipt, Liban, Filipine sau Thailanda.

Pe 13 noiembrie, cu câteva zile înainte de tranzacția la ordin prin care Grampet Logistics a preluat 70,06% din acțiunile Electromontaj Carpați Sibiu, AGA societății listate sibiene, cu Romelectro Investment Development SRL încă acționar majoritar, a aprobat ca aceasta să preia de la banca de stat Exim Banca Românească o creanță a acesteia asupra insolventei Romelectro SA de 67,36 milioane lei cash și 59,13 milioane lei non-cash, pentru un preț egal cu valoarea norninală a creanței.

Pakistanul lansează campanii agresive: Plătiți taxe sau vă pierdeți inclusiv telefonul! CITEȘTE ȘI Pakistanul lansează campanii agresive: Plătiți taxe sau vă pierdeți inclusiv telefonul!

Tot atunci, AGA a decis ca Electromontaj să depună ca garanții un număr de 15 apartamente din Sibiu, plus alte 2 proprietăți din Deva și Cisnădie, constând în terenuri cu construcții, pentru ca ANAF să aprobe eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale restante ale unei alte societăți din grup, ISPE Proiectare și Consultanță SA.

Acționarii ISPE Proiectare și Consultanță SA sunt Romelectro SA (69,19%), o listă de persoane fizice (21,04%), Green Tech International (9%) și Ioan Dan Gheorghiu (0,77%), fost director general al ISPE, actualmente președintele Asociației Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al  Energiei, conform termene.ro. Administratori sunt Ioan Dan Gheorghiu, fostul șef al ANRE Petru Lificiu și Teranova Business&Consulting SRL.

VIDEO Erdogan a venit în vizită la Orban și a primit cadou un cal. Cei doi lideri au încheiat un parteneriat strategic: „Turcii și maghiarii vor fi împreună câștigători ai secolului XXI” CITEȘTE ȘI VIDEO Erdogan a venit în vizită la Orban și a primit cadou un cal. Cei doi lideri au încheiat un parteneriat strategic: „Turcii și maghiarii vor fi împreună câștigători ai secolului XXI”

În replică, Grampet Logistics a dat în judecată Electromontaj Carpați Sibiu și a cerut instanței să dispună anularea ambelor hotărâri AGA menționate, ca fiind păguboase pentru societate și acționarii ei. Un alt argument a fost că Romelectro Investment Development SRL ar fi trebuit să se abțină de la votul din AGA, devreme ce știa că pachetul său de peste 70% din acțiuni se afla în procedură de executare silită.

Procesul este pe rol, firma lui Gruia Stoica obținând deocamdată suspendarea executării hotărârilor AGA până la pronunțarea finală. De partea Grampet a intervenit în proces omul de afaceri sibian Werner Keul, apropiat și prezentat în spațiul public inclusiv drept partener de golf al președintelui Klaus Iohannis. Keul deține acțiuni la Electromontaj Carpați Sibiu, atât în nume personal, cât și prin intermediul companiei sale de construcții și imobiliare WK Group SRL, potrivit documentelor oficiale de la instanță.

Contactați de mai multe zile de Profit.ro, Romelectro, Grampet și Werner Keul nu au răspuns solicitărilor de comentarii până în momentul publicării acestui articol.

O femeie va primi 20.000 de euro după ce a dat în judecată Dedeman. Cum a reușit CITEȘTE ȘI O femeie va primi 20.000 de euro după ce a dat în judecată Dedeman. Cum a reușit

La puțin timp după, pe 23 noiembrie, a fost înființată o companie cu obiect principal de activitate producția de energie electrică, avându-și sediul social într-un birou din clădirea firmei imobiliare Institutul de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) SA, de pe Bulevardul Lacul Tei din Capitală, societate controlată de Romelectro. Printre asociații fondatori se numără Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD și al Camerei Deputaților.

Dragnea deține 30% din capitalul social al noii firme de producție de energie, Energy Multi Sistems SRL.

Administrator și totodată asociat, cu 10% din părțile sociale, este Dănuț Ungureanu, administratorul special al Romelectro, numit în funcție în februarie anul acesta. Ungureanu are calitatea de administrator și la alte societăți din grup, respectiv ISPE SA, Romelectro Investment Development și Electromontaj Carpați Sibiu, conform termene.ro.

 TeraPlast cumpără Palplast din Republica Moldova: Este mult de lucru într-o țară în care populația rurală are o rată de acces de 4% la rețele de canalizare CITEȘTE ȘI TeraPlast cumpără Palplast din Republica Moldova: Este mult de lucru într-o țară în care populația rurală are o rată de acces de 4% la rețele de canalizare

30% din Energy Multi Sistems SRL are și Sebastian Romulus Mihai, asociat și administrator unic al firmei de comerț angro cu materiale de construcții Baucem Trading Company SRL. Aceasta își are sediul social la aceeași adresă cu compania de distribuție și transport de materiale de construcții Multigrup Activ Distribution SRL, acționarul majoritar al Romelectro SA, care operează chiar sub brandul Baucem.

Al treilea asociat al lui Dragnea la Energy Multi Sistems SRL, tot cu 30% din capital, este societatea de construcții Dami Procons International SRL, controlată și condusă de Florin Lupu. Lupu este și acționar majoritar (cu aproape 80%), precum și administrator, la firma Teranova Business&Consulting SRL, care este unul dintre administratorii Electromontaj Carpați Sibiu, ceilalți fiind Dănuț Ungureanu, administratorul special al Romelectro SA, și Sorin Stuparu.Teranova Business&Consulting SRL este administrator și la ISPE Proiectare și Consultanță SA. 

Dacia nu a reușit să încheie negocierile pentru contractul colectiv de muncă. Ultima ofertă a companiei face apel la „înțelepciune și responsabilitate”. Protest în pauza de masă CITEȘTE ȘI Dacia nu a reușit să încheie negocierile pentru contractul colectiv de muncă. Ultima ofertă a companiei face apel la „înțelepciune și responsabilitate”. Protest în pauza de masă

În perioada 2016-2021, Dami Procons International SRL s-a aflat în insolvență, administrator special fiind Mirona Filipoiu, care în prezent este președinte și CEO al grupului Romelectro. În trecut, Mirona Filipoiu și administratorul special de acum al Romelectro SA, Dănuț Ungureanu, au deținut împreună (cu câte 50% din capital) o firmă de consultanță, Iacta Alea Est SRL, intrată în cele din urmă în faliment și radiată.

Administratorul judiciar al Romelectro este Euro Insol, la care unul dintre parteneri, totodată practician-coordonator, este Remus Borza, consilier economic onorific al președintelui liberal al Senatului, Nicolae Ciucă, și desemnat de curând secretar executiv al echipei de campanie a PNL pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Schimbare - Activitățile comerciale vor fi permise în clădirile cu risc seismic I, dar va fi interzisă închirierea locuințelor. Prevederi introduse pentru biserici

Contactat de mai multe zile de Profit.ro pentru detalii privind planurile cu noua firmă, Liviu Dragnea nu a transmis niciun răspuns până în momentul publicării acestui articol. Nici Romelectro nu a trimis vreun comentariu.

Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea, este la rândul său implicat în 2 firme de producție de energie electrică. Una dintre ele, South Sun Energy SRL, deține aviz tehnic de racordare (ATR) de la Distribuție Energie Oltenia pentru proiectul unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 41 MW, cu amplasament în zona Turnu Măgurele. Firma este controlată integral de societatea agricolă Nutrelo Group SA, la care acționari sunt Dragnea Junior (80%) și Gabriel Putineanu. Valentin Dragnea mai deține direct, alături de soția sa, firma de producție de energie Stal Energy SRL, înființată în vara acestui an.

Fondatorul unui startup de mașini electrice, condamnat la închisoare pentru că și-a înșelat investitorii. Compania a dat la vale un camion electric, ca demonstrație CITEȘTE ȘI Fondatorul unui startup de mașini electrice, condamnat la închisoare pentru că și-a înșelat investitorii. Compania a dat la vale un camion electric, ca demonstrație

În perioada când s-a aflat la putere, dar și ulterior, Liviu Dragnea a criticat dur, în numeroase rânduri, industria energetică și multinaționalele în general. De numele său se leagă celebra OUG nr. 114/2018, care a plafonat prețurile la energie și gaze și a introdus o suprataxă de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din sector, precum și prima formă a Legii offshore, care a amânat luarea deciziei finale de investiție în exploatarea gazelor naturale din perimetrul offshore Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească.

Eliberat din penitenciar în vara lui 2021, după ce fusese condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în mai 2019, pentru instigare la abuz în serviciu, Liviu Dragnea susține în prezent Partidul Mișcarea România Suverană, condus de fosta ministră de Interne social-democrată Carmen Dan.

viewscnt
Afla mai multe despre
gruia stoica romelectro
klaus iohannis romelectro
electromontaj carpați sibiu
liviu dragnea
liviu dragnea energie electrică
romelectro insolvență
liviu dragnea piață energie