Hidroelectrica pierde dreptul de administrare a Hidroserv

Hidroelectrica pierde dreptul de administrare a Hidroserv
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 apr 2018

Hidroelectrica a pierdut dreptul de administrare a Hidroserv, filiala sa de mentenanță, aflată în insolvență, drept pe care îl exercita printr-un administrator special, fiind acuzată acumularea continuă de pierderi și datorii, precum și lipsa unui "plan rațional de activitate" la Hidroserv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit Legii insolvenței, dreptul de administrare constă în "dreptul de a conduce activitatea și dreptul de administra și de a dispune de bunurile din averea proprie". Aceste drepturi urmează acum să fie exercitate de către CITR Group, principal jucător pe piața de insolvențe.

VIDEO A doua generație Nissan Leaf a primit 5 stele EuroNCAP la cel mai dur test din istorie CITEȘTE ȘI VIDEO A doua generație Nissan Leaf a primit 5 stele EuroNCAP la cel mai dur test din istorie

Administratorul judiciar a solicitat în august anul trecut ridicarea dreptului de administrare a Hidroserv. Argumentele au fost că, de la intrarea în insolvență, Hidroserv și-a majorat pierderile și datoriile, nu a derulat un plan rațional de activitate și nu a implementat măsurile recomandate de către CITR ca necesare pentru reorganizarea companiei.

Hidroserv, intrată în insolvență în octombrie 2016, este controlată integral de Hidroelectrica, unde acționar majoritar este Ministerul Energiei, cu 80% din acțiuni. Cel mai mare producător de energie electrică din România este totodată principalul client al Hidroserv, asigurând-i peste 90% din încasări. Creditorii Hidroserv s-au înscris la masa credală a companiei cu creanțe totale de peste 204 milioane lei, din care au fost acceptate deocamdată creanțe de circa 123,5 milioane lei, potrivit tabelului preliminar al acestora. Principalii creditori sunt UCM Reșița, care este și furnizorul de echipamente al Hidroserv, ANAF și Banca Transilvania.

"Administratorul judiciar a mai arătat că (...) de la data deschiderii procedurii și până în prezent compania a înregistrat pierderi continue, în valoare totală netă de 9.949.423 lei, iar aceasta nu derulează un plan rațional de activitate. Astfel, s-a susținut că, încă de la începutul procedurii, administratorul judiciar a arătat în cuprinsul raportului de cauze că șansele de reorganizare ale societății depind de îndeplinirea unor pași concreți de restructurare, iar până în prezent societatea nu a implementat măsurile necesare pentru restructurarea acesteia, deși în acest sens au fost comunicate propuneri din partea administratorului judiciar. (...) Conform graficului expus în cerere, trendul de deficit se menține și în perioada de observație, cheltuielile de exploatare sunt excedentare raportat la venituri, iar societatea a acumulat datorii ulterioare deschiderii procedurii ce nu pot fi achitate într-o perioadă scurtă de timp, din care bugetare 11,9 milioane lei. Astfel, dacă se raportează datoriile acumulate la bugetul de stat la cifra de afaceri medie realizată lunar în 2017, rezultă că societatea generează pierderi din exploatare, nu implementează măsuri de restructurare și eficientizare și tergiversează proceduri de negociere a tarifelor practicate în raporturile comerciale cu acționarul Hidroelectrica SA, măsuri ce ar fi putut să aducă un surplus de lichidități", se arată în motivarea deciziei Tribunalului București.

Gmail primește unul dintre cele mai mari upgrade-uri de când a fost lansat. Google lansează un nou design împreună cu mai multe funcții noi pentru utilizatorii de business CITEȘTE ȘI Gmail primește unul dintre cele mai mari upgrade-uri de când a fost lansat. Google lansează un nou design împreună cu mai multe funcții noi pentru utilizatorii de business

De altfel, CITR a susținut că "instabilitatea la nivelul întregului management al debitoarei, generată de acționarul unic Hidroelectrica, a făcut ca implementarea măsurilor solicitate de administratorul judiciar să nu fie aduse la îndeplinire până în prezent". De la intrarea în insolvență, Hidroelectrica a schimbat din funcție trei administratori speciali ai Hidroserv, compania fiind condusă în prezent de un al patrulea.

"(...) procesul executiv și decizional este îngreunat de acționarul unic. (...) un program de restructurare nu este încă în vigoare ca urmare a faptului că nu există un accept din partea directoratului Hidroelectrica SA", se mai arată în documentele de la instanță.

La proces, administratorul special al Hidroserv a susținut că pierderile companiei nu sunt din activitatea curentă, ci de natură fiscală, constituind cheltuieli de amortizare, și că există premisele pentru depunerea unui plan rațional de activitate, argumente care nu au fost acceptate de instanță.

Tensiunile dintre Guvern și BNR cresc, în timp ce România are cea mai mare deteriorare a indicatorilor macroeconomici dintre toate țările din regiune CITEȘTE ȘI Tensiunile dintre Guvern și BNR cresc, în timp ce România are cea mai mare deteriorare a indicatorilor macroeconomici dintre toate țările din regiune

"Creditorul Aceti SRL, prin avocat, solicită respingerea  cererii, apreciind că această măsură nu ar fi în interesul creditorilor, ci al administratorului judiciar. Mai arată că există o contradicție între prezenta cerere și solicitarea administratorului din cuprinsul raportului de activitate, de continuare a supravegherii activității debitoarei, nu de conducere a acesteia. Mai mult, nu înțelege de ce a fost convocat comitetul creditorilor pentru angajarea unei persoane de specialitate, cu un onorariu de 126.000 euro, dacă la mai puțin de două săptămâni urma să preia el conducerea societății – administratorul judiciar fiind o persoană de specialitate. Referitor la pierderi, arată că acestea nu sunt operaționale, ci numai contabile", se mai menționează în motivarea deciziei Tribunalului București, care a respins și aceste contraargumente.

Hidroserv SA a fost înființată în 5 august 2013, ca urmare a fuziunii prin contopire a celor opt sucursale de mentenanță și reparații ale Hidroelectrica: Bistrița, Cluj, Curtea de Argeș, Hațeg, Porțile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Slatina. La înființare, noua companie a preluat atât activul, cât și pasivul celor opt sucursale, inclusiv datorii de aproximativ 64 milioane lei. Decizia a fost luată de Euro Insol, administratorul judiciar al companiei-mamă Hidroelectrica, aflată atunci la rândul său în insolvență. În 2015, Hidroelectrica, care este și principalul client al companiei, asigurând-i peste 90% din încasări, a majorat capitalul Hidroserv cu 10 milioane lei.

Hidroserv a intrat în insolvență în octombrie 2016, la cererea proprie. În 2016, pierderile filialei de mentenanță a Hidroelectrica au crescut de peste 4 ori comparativ cu 2015, de la 10,1 la 46,5 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 31% în 2016, de la 170,6 la 117,8 milioane lei. După primele 11 luni ale anului trecut, Hidroserv consemna pierderi de 5,9 milioane lei, la o cifră de afaceri de 110,2 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
hidroserv
ministerul energiei
casa de insolventa transilvania
insolventa
mentenanta hidroelectrica