Rompetrol a redus activitatea la rafinăria Petromidia după incendiul soldat cu 4 victime

Rompetrol a redus activitatea la rafinăria Petromidia după incendiul soldat cu 4 victime
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2016

Rompetrol Rafinare a redus activitatea la rafinăria Petromidia după incendiul de luni, soldat cu 4 victime, instalația afectată, de distilare în vid, fiind oprită, se arată într-un comunicat al companiei-mamă, KMG International, parte a grupului energetic kazah de stat KazMunayGas.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"În acest moment, orice pericol a fost îndepărtat. Instalația afectată este oprită, activitatea rafinăriei fiind redusă.  Reprezentanții Rompetrol Rafinare au luat toate măsurile necesare alături de autoritățile responsabile pentru operarea în siguranță a rafinăriei", potrivit sursei citate.

Compania arată că, luni, în jurul orei 18.00, pe platforma Petromidia a avut loc "un incident" în zona instalației de distilare în vid. "În acest moment, incendiul a fost neutralizat, iar zona incidentului a fost pusă în siguranță. Pentru neutralizarea incendiului au intervenit echipajele de pompieri ale rafinăriei Petromidia, alături de cele de la Inspectoratul de Urgență Dobrogea al județului Constanța si de la Stația de Pompieri Midia-Năvodari", se spune în comunicat. În timpul incidentului au fost rănite 4 persoane, care se află la spital sub supraveghere medicală, precizează KMG International.

Debitorii mai au de așteptat. Justiția amână reducerea tarifelor notariale pentru darea în plată CITEȘTE ȘI Debitorii mai au de așteptat. Justiția amână reducerea tarifelor notariale pentru darea în plată

"La nivelul companiei s-a constituit o echipă formată din specialiști și a fost demarată o anchetă oficială pentru determinarea cauzelor care au dus la acest incident. Reprezentații companiei sunt în legatură directă cu colegii afectați și cu familiile lor și le acordă tot strijinul necesar", se mai menționează în comunicatul KMG International.

Rafinăria Petromidia se află sub sechestru, instituit de DIICOT în dosarul Rompetrol 2, și este de asemenea partea cea mai importantă a deal-ului încheiat în aprilie între KazMunayGas și firma chineză China Energy Company Limited (CEFC), prin care chinezii  urmează să preia controlul, printr-o companie mixtă în care CEFC are o participație majoritară, asupra afacerii din România a kazahilor.

Ultimul incident soldat cu victime pe platforma Petromidia a avut loc în 2010, când o depresurizare bruscă a unei conducte aferente instalatiei HDV (hidrodesulfurarea distilatului de vid) s-a fisurat pe fondul unei probe pneumatice de presiune. În urma depresurizării, s-a produs un incendiu care a fost stins rapid de pompierii civili, dar trei muncitori au suferit arsuri minore, doi dintre ei la față, iar cel de-al treilea la picior.

Cu un an înainte, însă, în noiembrie 2009, într-un interval de doar două săptămâni, două persoane au decedat, iar alte 4 au fost rănite, în două incidente diferite. Mai întâi, pe 5 noiembrie, un incendiu puternic a izbucnit în jurul orei 23, în stația de granulație PVC a rafinăriei, care se afla în revizie, împreună cu alte secții ale rafinăriei. În urma incendiului, un muncitor a murit, iar altul a suferit arsuri de gradele 2 și 3 pe circa 30% din suprafața corpului. Ulterior, pe 17 noiembrie, un muncitor de la Petromidia a murit, iar alți 3 au fost răniți, după ce la instalația la care lucrau au avut loc scăpări de gaze.

Bloomberg: Turismul românesc vrea să pună un accent mai mare pe Deltă și mai puțin pe Dracula CITEȘTE ȘI Bloomberg: Turismul românesc vrea să pună un accent mai mare pe Deltă și mai puțin pe Dracula

Cei patru răniți în urma exploziei produse luni seară la rafinăria Petromidia vor fi aduși în Capitală cu două elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne, a declarat, pentru News.ro, secretarul de stat Raed Arafat.

Potrivit lui Arafat, unul dintre răniți va fi adus în Capitală cu un elicoper SMURD medicalizat, de mici dimensiuni, iar ceilalți trei vor fi transportați cu un elicopter al MAI de dimensiuni mai mari. Elicopterele vor ateriza pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța pentru preluarea celor patru răniți.

O explozie s-a produs, luni seară, în jurul orei 18.00, la rafinăria Petromidia, deflagrația fiind urmată de un incendiu puternic, care a fost stins după aproximativ o oră. În urma deflagrației, au fost rănite patru persoane, care au fost transportate la Spitalul Județean Constanța, de unde vor fi transferate în Capitală, la Spitalul Bagdasar-Arseni și Spitalul de Arși.

Conform Ministerului Sănătății, în urma deflagrației un bărbat de 35 de ani a suferit arsuri de gradul III pe 100% din suprafața corpului. Acesta este stabil, intubat și va fi transportat la Spitalul "Bagdasar-Arseni”.

CFR Călători a vândut online bilete de aproape 6 milioane lei în sezonul estival, în creștere cu 10% CITEȘTE ȘI CFR Călători a vândut online bilete de aproape 6 milioane lei în sezonul estival, în creștere cu 10%

Un alt bărbat, de 49 de ani, are arsuri de gradul II și III pe 25% din suprafața corpului. Pacientul este stabil, cu leziuni ale căilor respiratorii, este intubat și va fi transportat la Spitalul "Bagdasar-Arseni”. Ceilalți doi bărbați, de 34 și 58 de ani, au arsuri de gradul II-III pe 20% și respectiv 24% din suprafața corpului. Ei sunt stabili, respiră singuri și nu au leziuni pe căile respiratorii. Pacienții vor ajunge la Spitalul de Arși din Capitală, a anunțat Ministerul Sănătății.

De asemenea, Agenția Națională de Protecția Mediului a dispus trimiterea unor laboratoare mobile pentru măsurarea gradului de poluare cu agenți chimici volatili în apropierea rafinăriei Petromidia din Năvodari, însă nu s-a atins pragul de alertă, a declarat pentru News.ro secretarul de stat Ioan Ghergheș, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

„S-au făcut măsurători de compuși organici volatili. Nu s-au înregistrat la punctul de măsurare niveluri foarte mari, nu este vorba despre un prag de alertă. Ni s-a raportat că incendiul s-a stins. Vom avea, mâine dimineață un raport informativ în legătură cu măsurătorile. În fond, Agenția de Mediu Locală și Garda Națională de Mediu au fost acolo, la câteva sute de metri de incendiu”, a declarat Ghergheș.

Ghergheș a arătat că măsurătorile s-au făcut la o distanță de aproximativ 300 de metri de locul incendiului deoarece specialiștii nu au putut pătrunde în incinta rafinăriei cât timp intervenția era încă în desfășurare.

DNA: Un inspector Antifraudă trimis în judecată pentru luare de mită a returnat banii denunțătorului, nemulțumit de sumă CITEȘTE ȘI DNA: Un inspector Antifraudă trimis în judecată pentru luare de mită a returnat banii denunțătorului, nemulțumit de sumă

„Acum, sigur că fumul în cauză este vizibil și este generat de particule. Nu am reușit să ajungem în zona penei de fum”, a mai spus președintele ANPM.

Reprezentanții ISU Dobrogea spun că, în urma exploziei de la Petromidia, după măsurători ale emisiilor din aer nu au fost înregistrate valori care să pună în pericol viața oamenilor.

“În zona de manifestare, specialiștii CBRN, în colaborare cu cei ai operatorului economic, au făcut măsurători ale emisiilor din aer, nefiind înregistrate valori care să pună în pericol viața comunităților din proximitate și nici a celor din amplasament”, se arată într-un comunicat al ISU Dobrogea.

Potrivit sursei citate, după primirea apelului la 112 privind incidentul de la Rafinăria Petromidia, la fața locului s-au deplasat 37 de pompieri cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială CBRN și cinci ambulanțe ale Serviciului Județean. Reprezentanții ISU au precizat că două persoane au fost intoxicate cu fum, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Constanța.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol
petromidia
incendiu petromidia
rafinaria petromidia
platforma petromidia
kazmunaygas
rompetrol rafinare