EXCLUSIV Clienții nemulțumiți de firmele de asigurare vor putea apela la o comisie specială, din vara acestui an

EXCLUSIV Clienții nemulțumiți de firmele de asigurare vor putea apela la o comisie specială, din vara acestui an
Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 29 mar 2016

Proiectul comisiei de soluționare alternativă a litigiilor dintre firmele de asigurare și clienți a intrat în fazele finale după ce trei dintre cei cinci viitori membrii ai conducerii au fost deja nominalizați. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară urmează să se pronunțe, pe 6 aprilie, în legătură cu cele trei propuneri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Comisia specială, care se numește oficial “entitatea de soluționare alternativă a litigiilor SAL-FIN” se va adresa, de asemenea, și cotizanților la fondurile de pensii, dar și investitorilor de pe piața de capital. Proiectul, coordonat de Direcția pentru Protecția Consumatorilor din cadrul ASF încă din noiembrie anul trecut, ar fi putut fi implementat mai repede dacă Ministerul Energiei și, ulterior, al Economiei și-ar fi dat acordul într-o perioadă mai scurtă de timp.

Ca și Banca Națională a României, în cazul sistemului bancar, ASF a fost obligată să înființeze acest organism de o directivă UE, transpusă în legislația locală prin Ordonanța de Guvern 38/2015. Comisia va fi condusă de un board format din cinci persoane, dar de soluționarea efectivă a litigiilor se va ocupa un corp de conciliatori care urmează să fie selectați ulterior. Doi dintre membrii boardului vor fi desemnați dintre angajații ASF, unul va reprezenta asociațiile de consumatori, unul asociațiile reprezentative ale pieței și încă unul Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Cum vor fi selectați și ce vor face conciliatorii

Specialiștii din comisia pentru rezolvarea alternativă a litigiilor se vor ocupa de problemele apărute între firme și consumatori în toate piețele supravegheate de ASF, adică piața de capital, piața pensiilor private și piața asigurărilor. Piața asigurărilor va fi cel mai important furnizor de cazuri pentru noua comisie. Pe ansamblul anului 2015, ASF a primit peste 16.000 de petiții în ceea ce privește relația între firmele de asigurare și clienții lor, însemnând aproape 95% din reclamațiile primite de Autoritate.

Condițiile de selecție ale viitorilor conciliatori sunt încă în discuție, dar ele vor pune accent pe experiența candidaților în domeniile de care se vor ocupa. În actuala formă, normele arată că viitorul conciliator va trebui să aibă o vechime de cel puțin patru ani în domeniul de care se va ocupa sau să fi activat în cadrul unui organism de supraveghere a respectivelor piețe.

De asemenea, el va trebui să respecte unele condiții de integritate și moralitate (de exemplu, să nu fie condamnat penal și să nu se afle în conflict de interese ca angajat sau colaborator al unei firme din zonele supravegheate de ASF). În prezent, normele de selecție arată și că persoana care candidează trebuie să aibă experiență în soluționarea alternativă a litigiilor, de exemplu să fie mediator autorizat, să activeze într-un organism specializat în arbitraj sau să aibă o experință juridică adecvată. Spre deosebire de mediator, conciliatorul va avea posibilitatea să impună o soluție de rezolvare a conflictului, spun sursele Profit.ro.

DOCUMENT SRI a convins parlamentarii că regimul cartelelor prepay trebuie reglementat CITEȘTE ȘI DOCUMENT SRI a convins parlamentarii că regimul cartelelor prepay trebuie reglementat

Consumatorii vor putea alege dacă vor merge pe varianta unei petiții sau dacă încearcă o rezolvare amiabilă. Avantajul celei de-a doua variante este că oferă o soluție concretă. Specialiștii din comisie pot propune sau pot chiar impune societății de asigurare o soluție. Firma poate contesta decizia în instanță.

În cazul petiției, ASF poate verifica respectarea cadrului legal fără a impune soluții, doar apelând la efectuarea a unu, două controale pe an la firmele reclamate și să le sancționeze corespunzător. Pe de altă parte, în cazul petiției, clientul primește un răspuns în maximum 30 de zile, însă dacă va merge la comisie soluția vine după 60 sau 90 de zile.

Firmele vor fi obligate să se prezinte la negocieri dacă vor fi chemate de comisie. În prezent, firmele de asigurare preferă să ignore clientul, chiar dacă riscă să ajungă în instanță. De cele mai multe ori, păgubiții preferă să își asume pierderile decât să stea ani de zile prin tribunale.

După înființarea comisiei firmele vor fi obligate să stea față în față cu clientul. Probabil că vor fi modificate și contractele astfel încât să includă prevederi explicite în ceea ce privește rezolvarea amiabilă a conflictelor, în faza preprocesuală.

Care sunt propunerile pentru conducerea comisiei

Reprezentanții mai multor organizații ale consumatorilor, ale piețelor supravegheate de ASF și cei ai ANPC s-au întâlnit, la începutul acestei săptămâni pentru a decide care vor fi propunerile pentru membrii comisiei. Au fost votați Alin Iacob (președintele Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare - AURSF), Radu Toia (director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri) și a fost desemnat din partea ANPC Paul Anghel, director în ANPC. Lor li se vor adăuga doi reprezentanți ai ASF care nu pot fi angajați în direcțiile de supraveghere sau autorizare. Atribuțiile celor cinci vor fi unele de natură administrativă, ei nefiind implicați direct în procesele de soluționare a litigiilor.

Alin Iacob este un fost jurnalist cu o vastă experiență în presa financiară. Este fondatorul portalului www.conso.ro, una dintre primele inițiative dedicate educației consumatorilor din domeniul financiar. În prezent, el este membru al mai multor entități afliate Comisiei Europene și specializate în domeniul protecției consumatorilor. A înființat și conduce AURSF.

Radu Toia a fost director în cadrul fostei Comisii Naționale a Valorilor Mobiliare, acum parte din ASF. Până anul trecut, Toia a activat în cadrul SIF Transilvania de unde  a fost demis. În prezent conduce AAF, organismul reprezentantiv al administratorilor de fonduri.

 

Paul Anghel este director al Direcției Generale Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.  

viewscnt
Afla mai multe despre
comisiei rezolvare litigii asigurari
clienti nemultumiti
rca
asf
sal-fin