BCE reduce stimulentele, dar totodată promite un sprijin consistent pentru 2022

BCE reduce stimulentele, dar totodată promite un sprijin consistent pentru 2022
scris 16 dec 2021

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să reducă și mai mult stimulentele, dar în același timp a promis un sprijin consistent pentru 2022, confirmând viziunea sa relaxată cu privire la inflație și sugerând că orice ieșire după mai mulți ani de politică monetară ultrarelaxată va fi una lentă, transmite Reuters.

Potrivit unui comunicat de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor, BCE va înceta în luna martie 2022 să mai achiziționeze active în cadrul programului de achiziționare în regim de urgență în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP), scrie Agerpres.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

În paralel, însă, BCE își va accelera achizițiile de obligațiuni în cadrul unui program mai vechi, denumit program de achiziționare de active (asset purchase programme - APP), astfel că instituția de la Frankfurt va continua să fie activă pe piață. Conform comunicatului de presă difuzat joi, în al doilea trimestru al anului viitor, BCE va cumpăra obligațiuni în valoare de 40 de miliarde de euro pe lună, în cadrul APP, urmând ca aceste achiziții să fie reduse la 30 de miliarde de euro pe lună în trimestrul al treilea și la 20 de miliarde de euro pe lună începând din luna octombrie a anului următor.

"Consiliul guvernatorilor consideră că progresele pe calea revenirii economice și spre ținta sa de inflație pe termen mediu permit o reducere de tip pas cu pas a ritmului achizițiilor de active în următoarele trimestre", a subliniat BCE.

Tot joi, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% și, respectiv, minus 0,50%.

Atenția analiștilor se îndreaptă spre conferința de presă a președintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:30 (ora Europei Centrale), ocazie cu care șeful BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca centrală europeană
stimulente