Lion’s Head a finalizat achiziția Oregon Park, a doua cea mai mare tranzacție din istoria pieței imobiliare românești

Lion’s Head a finalizat achiziția Oregon Park, a doua cea mai mare tranzacție din istoria pieței imobiliare românești
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 4 iul 2019

Fondul de investiții Lion’s Head Investments, format anul trecut printr-un parteneriat între cea mai veche firmă de asigurări de viață din Africa de Sud – Old Mutual și cea mai mare agenție imobiliară din Bulgaria – AG Capital, a cumpărat astăzi și ultima clădiri de birouri din complexul Oregon Park, parte a unei tranzacții evaluate la peste 170 milioane de euro, a doua cea mai mare din istoria pieței locale. Investitorii participă la licitații pentru noi achiziții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În 14 iunie 2018, compania a anunțat achiziția complexului de birouri Oregon Park, format din două clădiri funcționale și o a treia în construcție, de la dezvoltatorul acestuia, Portland Trust, contra unei sume estimate la peste 170 milioane euro. Costul de dezvoltare al proiectului a fost calculat la 140 milioane euro. La momentul respectiv, aceasta era cea mai mare tranzacție imobiliară cu un singur activ realizată vreodată în București, depășind recordul deținut de tranzacționarea complexului hotelier Radisson, pentru 169,2 milioane euro. Între timp, frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au plătit 200 milioane de euro pe complexul de birouri The Bridge, dezvoltat de asocierea Forte Partners.

La mai bine de un an distanță, în 4 iulie 2019, a fost definitivată tranzacția, după finalizarea ultimei clădiri din parcul de afaceri amplasat pe Șoseaua Pipera.

Lion’s Head a fost asistat de Kinstellar pe partea juridică, Sentient pe latura tehnică și PWC în zona fiscală.

HARTA Comerciantul de energie electrică Mihai Tufan pregătește o afacere imobiliară într-o zonă de lux a Bucureștiului CITEȘTE ȘI HARTA Comerciantul de energie electrică Mihai Tufan pregătește o afacere imobiliară într-o zonă de lux a Bucureștiului

Noua clădire, în suprafață de aproape 25.000 de metri pătrați, este închiriată aproape de 85% către Oracle, care  s-a extins cu aproape 4.000 de metri pătrați, către Deloitte Tehnologie care s-a extins și către BNP Paribas, care își mută toate diviziile aici. Cei trei chiriași ocupă circa 70% din clădire, ceilalți ocupanți fiind Philips, World Class și încă o companie care se extinde din clădirea B a Oregon Park.

„Principiul nostru de business este să ne extindem în România. Ne menținem planul anunțat de dublare a valorii portofoliului din România. Sunt clădiri sau portofolii de vânzare la care suntem și noi în discuții. Interesul nostru este să ne consolidăm poziția în zona de Nord, dar și să explorăm și alte sub-piețe cu clădiri eficiente și chiriași buni. Ne uităm și în zona de Vest și de Sud a Bucureștiului. Nu așteptăm, neapărat, să se pună ceva la vânzare pe piață, ci inițiem noi discuțiile. Suntem optimișit că anul acesta am mai putea face o tranzacție“, a declarat recent, pentru Profit.ro, Lori Collin, directorul Lion’s Head Romania.

EXCLUSIV Teia Sponte, apropiat al lui George Becali, pregătește o nouă tranzacție pe piața imobiliară, după afacerea cu IKEA. Are în lucru un proiect cu sute de apartamente CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teia Sponte, apropiat al lui George Becali, pregătește o nouă tranzacție pe piața imobiliară, după afacerea cu IKEA. Are în lucru un proiect cu sute de apartamente

Investitorul deține trei parcuri de afaceri, formate din cinci clădiri, două în Sofia și unul în București, cu o suprafață totală de 235.000 metri pătrați și o valoare totală de 310 milioane euro. Țările vizate pentru noi achiziții sunt România, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Grecia, Croația și Slovenia.

Volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, malluri, depozite și hoteluri) din primul trimestru al anului a fost de 117,5 milioane euro, situându-se la un nivel similar cu Ungaria, unde s-au înregistrat 123 milioane de euro, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară CBRE. Piața locală de investiții s-a situat peste cea din Slovacia, care a ajuns la 86,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar sub piețele din Cehia, Austria și Polonia, fiecare realizând volume investiționale de peste 700 milioane de euro. Cea mai importantă tranzacție vizează sectorul spațiilor comerciale și constă în achiziționarea la nivel național a portofoliului de parcuri de retail al Prime Kapital, de către MAS Real Estate, printr-un acord de 113 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
lion’s head
oregon park
portland trust
old mutual
oracle