VIDEO Profit.ro Live TV – Alexandra Bădescu, deputy general manager IntegralEdu: Sfaturi pentru părinți și elevi. Costurile din Marea Britanie și lipsa cazării în Olanda îi fac pe tineri să caute alte destinații de studiu

Cererea pentru studiile în străinătate se schimbă semnificativ. Dacă Marea Britanie și Olanda rămân în topul preferințelor, interesul pentru aceste destinații scade din cauza costurilor ridicate și a dificultăților legate de cazare. În schimb, Spania, Italia, Germania și Franța atrag tot mai mulți tineri datorită programelor în limba engleză și a taxelor mai accesibile. Irlanda rămâne atractivă, dar procesul târziu de admitere o face să piardă teren. IntegralEdu recomandă părinților și elevilor să înceapă documentarea încă din clasa a IX-a, să participe la târguri educaționale și să apeleze la consultanți pentru a crește șansele de admitere.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
VIDEO Profit.ro Live TV – Alexandra Bădescu, deputy general manager IntegralEdu: Sfaturi pentru părinți și elevi. Costurile din Marea Britanie și lipsa cazării în Olanda îi fac pe tineri să caute alte destinații de studiu

„Marea Britanie și Olanda au scăzut ca număr de aplicații. Marea Britanie și Olanda rămân în top, urmează Spania, Italia, Belgia, Germania și Franța ca destinații de studiu. Programele sunt foarte diversificate. Sunt programe de studiu care s-au lansat noi în limba engleză în țările acestea.

Practic, universitățile din Spania au depus un efort foarte mare astfel încât să reinventeze programele de studiu în limba spaniolă și vedem același trend și pentru universitățile din Italia”, a declarat Alexandra Bădescu, la emisiunea Profit Live, realizată pe Prima News TV de Profit.ro, de luni până joi, de la ora 11.00.

Scăderea interesului pentru Marea Britanie are explicații clare, spune reprezentanta IntegralEdu: costurile mari de trai și de școlarizare.

„Din punct de vedere al consultanților noștri educaționali, clar scăderea pe Marea Britanie o reprezintă costurile de trai și costurile de studiu acolo, pentru că taxele sunt ridicate, cele mai ieftine programe sunt la nivelul studiilor de 9.250 de lire pe an, la care se adaugă și taxele de trai.

VIDEO Profit.ro Live TV – Iulian Lolea, macroeconomist Confederația Patronală Concordia: De ce să stricăm ceva ce merge? Cota unică funcționează, taxele heirupiste nu rezolvă deficitul CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Live TV – Iulian Lolea, macroeconomist Confederația Patronală Concordia: De ce să stricăm ceva ce merge? Cota unică funcționează, taxele heirupiste nu rezolvă deficitul

Iar Olanda scade datorită presiunii Guvernului, care a interzis universităților din Olanda să se mai promoveze datorită locurilor de cazare.

Predicțiile sunt de acum 2 ani, dar treptat interesul a scăzut, copiii au văzut că e din ce în ce mai dificil să-ți găsești un loc de cazare în Olanda și atunci caută alte destinații.

Chiar dacă au fost acolo și au studiat, generațiile care vin din urmă caută programele în limba engleză în alte țări, cum ar fi Spania, Italia, Germania și Franța”, a spus Bădescu.

Chiar și așa, Olanda rămâne o destinație relevantă datorită calității ofertei educaționale.

„Clar, în Olanda sunt foarte căutate programele de computer science, care pot fi făcute împreună cu alte module de arhitectură sau diverse domenii, astfel încât cel care termină computer science să știe cum să pregătească lucrurile și pentru celelalte domenii cu care copiii vor interacționa”, a explicat ea.

În Marea Britanie, domeniile de interes pentru tinerii români rămân medicina și dreptul internațional, dar acestea au devenit inaccesibile din cauza taxelor mari.

„Specializările foarte căutate în Marea Britanie sunt medicina, drept internațional, însă acum sunt foarte costisitoare și copiii europeni nu și le mai permit”, a spus Bădescu.

VIDEO Profit.ro Live TV – Alexandru Măxineanu, Managing Partner GoTech World: Incertitudinea este cel mai mare dușman al pieței. A afectat piața de business și piața de IT mai ales la nivel psihologic CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Live TV – Alexandru Măxineanu, Managing Partner GoTech World: Incertitudinea este cel mai mare dușman al pieței. A afectat piața de business și piața de IT mai ales la nivel psihologic

Un rol important îl au și târgurile educaționale. Ele reprezintă un punct de pornire pentru orientarea elevilor, mai ales din clasele mici de liceu.

„Noi recomandăm să vină părinții împreună cu copiii la târgurile educaționale începând cu clasa a noua. Chiar dacă ei gândesc că e un moment de respiro pentru copil, e bine să vină, să vadă ceea ce cer universitățile, plus de asta vor vedea diversitatea programelor de studiu și îi ajută să își aleagă, pe mai departe, domeniul. Pentru că un copil de clasa nouă e greu să credem că știe deja în momentul ăsta ce vrea să facă pe viitor în facultate și la job. De aceea, vizita la târg noi o recomandăm încă din clasa a noua”, a afirmat Bădescu.

Aceasta a subliniat că târgurile sunt și un loc unde elevii și părinții pot afla detalii esențiale despre viața de student în străinătate.

„Aceștia le spun care sunt criteriile de admitere, ce trebuie să pregătească pentru dosar, dacă există nevoie de un portofoliu sau nu. Le povestesc despre viața în campus, care nu este ușoară, și acesta este un factor de menționat în momentul în care pleci la drum să studiezi în afară, ca și vremea, cultura, distanța față de familie. Toate aceste lucruri îngreunează viața efectivă acolo copiilor și de asta e bine, în momentul în care plecăm la drum, să știm ce dificultăți vom avea acolo”, a mai spus ea.

VIDEO Profit.ro Live TV – Dragoș Șerbu, antreprenor: Investiția inițială într-o franciză Logiscool este între 30 și 40 de mii de euro, recuperarea vine în 1-2 ani CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Live TV – Dragoș Șerbu, antreprenor: Investiția inițială într-o franciză Logiscool este între 30 și 40 de mii de euro, recuperarea vine în 1-2 ani

În privința Irlandei, Alexandra Bădescu a precizat că rămâne o opțiune constantă pentru elevii români, dar procesul de admitere o face mai puțin competitivă.

„Irlanda a fost o țară mereu căutată, este în top, datorită faptului că se studiază în limba engleză și e la îndemâna copiilor și mai accesibil. Singurul inconvenient pe care îl menționez la Irlanda, și de aceea nu este atât de căutată ca celelalte destinații, este procesul de admitere foarte târziu.

Și atunci, în momentul în care noi avem rezultatele la bacalaureat, nu putem să avem și răspunsul din partea universităților din Irlanda. De aceea, mulți copii aplică în Irlanda, dar având răspunsul mai rapid din alte destinații de studiu, cum ar fi Olanda, merg pe varianta aceasta, nemai păstrând ca backup Irlanda”, a explicat ea.

VIDEO Profit.ro Live TV – Horia Szabo, proprietar Conacul Archia: Ca să faci HoReCa, trebuie să fii și un pic nebun. Este un an ciudățel, totul e în scădere. Este momentul să începem să vorbim bine de România CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Live TV – Horia Szabo, proprietar Conacul Archia: Ca să faci HoReCa, trebuie să fii și un pic nebun. Este un an ciudățel, totul e în scădere. Este momentul să începem să vorbim bine de România

Costurile sunt un alt element care influențează decizia de a studia în străinătate.

„Costurile pentru studiu rămân aceleași, în jur de 2.600 de euro pe an, în funcție de programul pe care îl alegi în Olanda. În UK, taxele minime rămân de la 9.250 de lire în sus. Pentru Germania avem taxe zero la instituțiile de stat.

În Spania, taxe de la zero la 6.000 de euro.

Important este să-și dorească să meargă să studieze în străinătate și să depună acest efort de a pleca departe de casă, de familie și a învăța lucruri noi. Avantajul programelor din străinătate este că ele sunt updatate mereu și încontinuu”, a spus Alexandra Bădescu.

Ea a oferit și câteva recomandări pentru elevi și părinți înainte de a lua decizia finală.

„Clar, trebuie să definești foarte bine domeniul de studiu, ce vrei să studiezi mai departe. Trebuie să te uiți la curiculul respectiv, pentru că titlul pare asemănător cu celelalte universități, dar efectiv vei face alte lucruri în funcție de programele pe care le au universitățile.

Este foarte bine să se cunoască programul, apoi e recomandat să mergi în țara respectivă, să mergi la un open day al universității, să vezi vibe-ul, să vorbești cu studenți de acolo. Dacă nu se poate efectiv merge fizic, se poate intra pe grupuri de studenți cu care să discuți, să întrebi care sunt provocările lor”, a declarat Bădescu.

VIDEO Profit.ro Live TV – Alexandra Boroș, co-fondatoare SQB Robotics: Avem potențialul să ne transformăm într-un unicorn. Suntem în curs de a atrage 500.000 de euro. Vizăm și extinderea în Emirate CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro Live TV – Alexandra Boroș, co-fondatoare SQB Robotics: Avem potențialul să ne transformăm într-un unicorn. Suntem în curs de a atrage 500.000 de euro. Vizăm și extinderea în Emirate

Tot ea a adăugat că sprijinul consultanților educaționali este esențial pentru reușită.

„Și toate lucrurile astea nu le poți face de unul singur, e bine să apelezi la un ajutor, la un consultant educațional care te ajută și te îndrumă, îți dă feedback inclusiv spre ce rezultate să te îndrepți, ce să pui în acel personal statement cu care faci aplicația la universitate.

Nu poți să mergi cu același personal statement la mai multe universități, că nu se potrivește. Și atunci, în funcție de asta, procesul tău de candidatură și rezultatul crește, astfel încât să ai șanse de admitere la universitatea respectivă”, a conchis Alexandra Bădescu, deputy general manager al IntegralEdu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0772 +0.0018+0.04 %
1 USD4.3460 +0.0250+0.58 %
1 GBP5.8068 -0.0053-0.09 %
1 CHF5.4363 +0.0057+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite