ULTIMA ORĂ Orban anunță ordonanță pentru amendarea OUG 114, după ce PSD a atacat proiectul angajat în Parlament

ULTIMA ORĂ Orban anunță ordonanță pentru amendarea OUG 114, după ce PSD a atacat proiectul angajat în Parlament
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 6 ian 2020

Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va adopta printr-o ordonanță de urgență sau simplă modificările la OUG nr. 114/2018, pentru care Executivul și-a angajat răspunderea în Parlament, dar pe care PSD le-a atacat la Curtea Constituțională. După cum a relatat anterior Profit.ro, proiectul de lege pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament și prin care valoarea punctului de amendă era înghețată și pentru anul acesta la 145 lei a fost atacat la Curtea Constituțională de către PSD, iar președintele nu îl poate promulga până la decizia Curții. Alte efecte ale neintrării în vigoare a proiectului sunt majorarea indemnizațiilor demnitarilor, care vor crește o dată cu majorarea salariului minim, și majorarea cuantumului sporului pentru condiții vătămătoare de muncă. De asemenea, cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar nu va fi încă interzis, iar aleșii locali vor putea solicita și ei pensii speciale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Ludovic Orban a precizat că, în ședința de luni a Guvernului, toate aceste prevederi, pe care Executivul și-a angajat răspunderea, vor fi introduse într-un nou act normativ care să intre în vigoare imediat. 

Proiectul de lege privind modificarea OUG nr. 114/2018, pe care Guvernul Orban și-a angajat răspunderea în Parlament și prin care sunt eliminate taxele și obligațiile impuse de Guvernul Dăncilă în domeniul bancar, energetic și al fondurilor de pensii private, nu va putea fi promulgat de șeful statului decât după ce Curtea Constituțională se va pronunța asupra constituționalității acestuia. Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat luni că a contestat la Curtea Constituțională, atât pe formă, cât și pe fond, proiectul de modificare a OUG 114.

Promisiuni Cîțu la început de an: Mă duc în CSAT pentru informatizarea ANAF. Un singur control complex pe an la companii CITEȘTE ȘI Promisiuni Cîțu la început de an: Mă duc în CSAT pentru informatizarea ANAF. Un singur control complex pe an la companii

Potrivit legislației în vigoare, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar salariul minim brut lunar a crescut la 2.230 lei de la 1 ianuarie, de la 2.080 lei în prezent.

După cum promisese, Guvernul Orban a introdus în acest proiect o prevedere prin care valoarea fixă a punctului-amendă pentru amenzile contravenționale să fie menținută, în cursul anului 2020, la cuantumul de 145 lei. Acest cuantum valabil la nivelul anului 2017 fusese înghețat, prin decizii anuale ale Guvernului, în 2018 și 2019.

Contestarea PSD a avut loc chiar în ziua ultimei ședințe de Guvern din acest an, astfel încât Executivul condus de Ludovic Orban nu a mai apucat să înghețe prin alt act normativ valoarea punctului de amendă. 

Prin urmare, cum proiectul depus la Parlament nu poate intra în vigoare, valoarea punctului de amendă ar fi trebuit să se calculeze la 10% din salariul minim brut în vigoare la 1 ianuarie 2020, urmând a fi în cuantum 223 lei și reprezentând o majorare de aproape 54% față de nivelul actual.

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat anterior că trebuie schimbat acest sistem de calcul al punctului de amendă. ”Practic, punctul de amendă a fost legat de salariul minim pe economie și în fiecare an, practic, nu s-a crescut punctul de amendă odată cu creșterea salariului minim. Vom aplica și noi această soluție, să nu creștem punctul de amendă", a arătat premierul.

Euro coboară spre 4,77 lei. Prețul aurului continuă ascensiunea și atinge un nou nivel record CITEȘTE ȘI Euro coboară spre 4,77 lei. Prețul aurului continuă ascensiunea și atinge un nou nivel record

De asemenea, ca urmare a amânării intrării în vigoare a prevederilor proiectului de lege, indemnizațiile demnitarilor nu mai pot fi plafonate la nivelul lunii decembrie 2019 și vor fi majorate o dată cu creșterea salariului minim brut pe economie.

Totodată, nici amânarea pentru 1 ianuarie 2021 a aplicării prevederii din Codul Administrativ privind acordarea pensiilor speciale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților consiliilor județene, nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, așă că aleșii locali vor putea solicita aceste pensii.

Curtea Constituțională a fost sesizată de Avocatul Poporului cu privire la Codul Admnistrativ și urmează să ia o decizie abia anul acesta.

Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă de până la 15% din salariul de bază, acordat în prezent personalului angajat atât în administrația publică centrală, cât și în cea locală, nu doar că nu va mai fi redus, dar nici nu va mai fi plafonat în lipsa unui nou act nromativ.

În proiectul de lege atacat la CCR de PSD, Guvernul stabilise că sporul respectiv va fi plafonat la nivelul lunii decembrie, după ce inițial propuse plafonarea acestuia la 25% din salariul minim brut pe economie

Acum, acest spor ar urma să crească o dată cu majorarea salariului minim brut pe economie, în funcție de care se calculează și alte venituri salariale ale bugetarilor.

Cazul femeii arse în timpul operației la Spitalul Floreasca - Medicul Mircea Beuran, demis din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III. Incidentul, rezultatul unei erori umane CITEȘTE ȘI Cazul femeii arse în timpul operației la Spitalul Floreasca - Medicul Mircea Beuran, demis din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III. Incidentul, rezultatul unei erori umane

În același proiect de lege, Guvernul a decis interzicerea cumulului pensiei cu salariul în instituții publice, pentru pensionarii care beneficiază de drepturi de pensie plătite din fonduri publice. Ulterior, Executivul a decis să excepteze de la această prevedere angajații din companiile cu capital majoritar sau integral de stat, profesorii din învățământul preuniversitar, personalul din sănătate și cultură, precum și asistenții personali ai persoanelor cu handicap.

Social-democrații au contestat pe fond prevederile privind interzicerea cumuluiui pensiei cu salariul în sistemul public, pe motiv de discriminare.

viewscnt
Afla mai multe despre
punct
amenda
crestere
majorare
oug 114
salariu minim
angajare
parlament
psd
guvern