Polițiștii din Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, fac 17 percheziții la persoane bănuite de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea ar fi indus în eroare mai multe societăți de asigurare, pentru a obține despăgubiri.
Doar 7% din accidentele care au avut loc anul trecut în România s-au petrecut pe întuneric, cele mai multe având loc la lumina zilei (peste 70%), iar restul pe înserat, arată datele Institutului Național de Statistică.
Locurile de muncă din România sunt printre cele mai periculoase din Uniunea Europeană, în condițiile în care, în anul 2018, aici a fost înregistrată o rată standardizată de incidență de 5,27 accidente mortale la 100.000 de lucrători, aproape dublu față de media din UE care a fost de 2,87 accidente mortale la 100.000 de lucrători, arată datele publicate miercuri de Eurostat.
Comisia Europeană a publicat cifre provizorii privind accidentele rutiere mortale din anul 2020. Potrivit estimărilor, 18 800 de persoane și-au pierdut viața în urma unui accident rutier în cursul anului trecut, o scădere anuală fără precedent de 17 % față de 2019. Aceasta înseamnă că un număr de 4 000 de vieți au fost cruțate pe drumurile din UE în 2020 în comparație cu anul 2019.
Restricțiile de circulație impuse de autorități au condus la reducerea în 2020, anul pandemiei, cu 218 sau 11,7% a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere grave comparativ cu anul 2019. Dacă raportăm însă la numărul de km parcurși, mortalitatea din accidente rutiere s-ar putea însă să fie mai ridicată decât cea de dinainte de declanșarea pandemiei și de impunerea restricțiilor.
Statele Unite au înregistrat în 2020, an plin de restricții de circulație impuse ca măsuri anti-COVID, cea mai mare creștere anuală a ratei deceselor cauzate de accidente de circulație raportată la numărul de mile parcurse din ultimii 96 de ani, potrivit datelor preliminare ale Consiliului Național de Siguranță (NSC).
Aplicația de hărți și ghidare dezvoltată de Apple va oferi, în curând, o facilitate de raportare a accidentelor și a altor evenimente de pe traseu, similară celei popularizate de Waze.
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în accidente în care au fost implicate avioane comerciale de mari dimensiuni a crescut în 2020 la nivel mondial, chiar dacă numărul de avioane care s-au prăbușit anul trecut a scăzut cu 50%, a anunțat o firmă de consultanță olandeză.
Șoferii care provoacă accidente auto cu vătămări corporale sau decese de persoane vor fi penalizați cu patru clase de malus, față de două în prezent, fapt ce va avea ca efect creșterea semnificativă a primei de asigurare la reînnoirea poliței RCA. Sunt pregătite și alte schimbări.
Numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi în această vară a scăzut cu 43%, iar cel al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47%, transmite IGPR.
România are cele mai periculoase șosele din Europa, potrivit statisticilor publicate de ACEA, bazate pe numărul de accidente produse în 2019. Țara noastră a înregistrat o scădere importantă în ultimii 10 ani, dar este la mare distanță de media de accidente din Uniunea Europeană.
Euro NCAP, organizația independentă specializată în testare vehiculelor din Europa și promovarea siguranței rutiere, a lansat propria aplicație destinată siguranței post-accidente.
JGV și Asociații, societatea de avocatură specializată în recuperarea de daune ca urmare a accidentelor rutiere, denunță discriminarea acordării daunelor morale și materiale pe criterii de vârstă. Avocații specializați în recuperarea de daune invocă o decizie CEDO pronunțată anul trecut în cazul Deaconu împotriva României. Este vorba despre decizia instanțelor de a acorda despăgubiri morale în cuantum diferit reclamanților ce au același grad de rudenie cu victima, singurul criteriu de departajare invocat de instanțele din țară fiind vârsta. Această practică a fost considerată discriminatorie și a fost respinsă categoric de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Hotărârea a fost pronunțată în ianuarie anul trecut și publicată în Monitorul Oficial al României în octombrie 2019.
În timp ce drumurile europene au fost și în 2019 cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori, România este pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condițiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu față de media din UE), a anunțat joi Comisia Europeană.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) prezintă, într-o postare pe Facebook, un bilanț al accidentelor din ultimele 48 de ore - 44 de accidente, 19 persoane decedate și 33 grav rănite. "Este foarte mult, este extrem de mult!", arată aceștia, îndemnându-i pe șoferi să respecte regulile rutiere.
Verificările efectuate la aeronavele Boeing 737 NG, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a fost notificată în privința unor fisuri structurale, au cuprins până acum peste 800 de aeronave, iar la 38 au fost observate fisuri la îmbinarea dintre aripă și fuzelaj.
Administrația Federală a Aviației (FAA) a cerut operatorilor aerieni să verifice aeronavele Boeing 737 NG, după ce agenția a fost notificată în privința unor fisuri structurale, transmite CNN.
Familiile care au pierdut rude în două accidente fatale ale unor aeronave Boeing 737 MAX vor primi fiecare aproximativ 144.500 de dolari din partea companiei, transmite BBC News.
Utilizatorii de trotinete electrice din Berlin se deplasează adeseori în stare de ebrietate și au provocat deja peste 60 de accidente, au anunțat reprezentanții Poliției locale, la trei luni după ce aceste mijloace de transport au fost autorizate să circule pe străzile din Germania.
Compania americană urmărește datele furnizate de GPS, accelerometru și alți senzori instalați pe smartphone pentru a detecta un eventual accident.
Automobilele de lux și SUV-urile electrice au o probabilitate mai mare cu 40% de a provoca accidente decât echivalentele lor cu motoare standard, posibil pentru că șoferii încă se obișnuiesc cu accelerația mai rapidă a acestora, potrivit asigurătorului francez AXA, transmite Reuters.
O campanie de combatere a accidentelor rutiere mortale a fost lansată în Medgidia, cu prima trecere de pietoni tridimensională, pentru șoferi fiind pregătită o pereche de ochelari speciali care simulează starea de ebrietate sau efectele consumului de droguri la volan, autoritățile locale vorbind de un "fenomen care din păcate a scăpat de sub control în România, în special în sezonul estival".
Cei mai mari jucători europeni de pe piața asigurărilor și reasigurărilor ar putea plăti peste 450 de milioane de dolari în urma accidentelor în care au fost implicate avioane Boeing 737 Max.
Constructorul american de avioane Boeing a anunțat costuri suplimentare de 1 miliard de dolari în primul trimestru, a retras estimările financiare pentru acest an, urmând să publice cifre noi, și a oprit răscumpărările de acțiuni, în urma crizei provocate de suspendarea zborurilor cu avioane 737 MAX la nivel global, pe fondul tragediilor recente.
Aproape 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic de inspectorii Registrului Auto Român, în prima jumătate a acestui an, prezentau pericol iminent de accidente, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Aceștia au verificat peste 33.000 de vehicule în întreaga țară, iar aproape jumătate dintre acestea erau neconforme.