Cotațiile petrolului au început săptămâna în creștere puternică și se îndreaptă spre pragul de 40 dolari/baril, pe fondul așteptărilor investitorilor privind o eventuală reducere a excedentului de producție, concomitent cu o revenire a cererii.
Evoluția pozitivă a petrolului pe piețele internaționale s-a “fundamentat” pe declarațiile ministrului rus al energiei, care a afirmat că există deja “o masă critică” de state care au convenit să-și “înghețe” producția.
Din punct de vedere strict economic, prețul petrolului este dictat de raportul dintre cerere și ofertă și de anticipațiile privind evoluția viitoare a raportului dintre cele două. Supraproducția la nivel global de peste un milion de barili de petrol pe zi este de altfel și principala explicație a nivelului redus al barilului de petrol din prezent. De ce însă nu se reglează raportul cerere/ofertă la fel de rapid ca pe orice altă piață?
Principalele acțiuni europene au scăzut miercuri pentru a doua ședință consecutiv, cea mai slabă evoluție fiind înregistrată de titlurile companiilor din sectorul energetic, transmit Bloomberg și MarketWatch.
Ministrul saudit al petrolului i-a "informat" pe americani la ei acasă, în Houston, că trebuie să dea faliment: "Producătorii ineficienți și neprofitabili vor trebui să dispară. Știu că sună dur, dar este un fapt”
Cotațiile petrolului au înregistrat creșteri semnificative luni după ce Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a publicat un raport în care estimează alinierea dintre cererea și producția de petrol până în 2017, iar SUA a anunțat reducerea activității de foraj pentru a noua săptămână consecutivă, transmit Bloomberg și MarketWatch.
Cotațiile petrolului au crescut miercuri, în condițiile în care investitorii sunt optimiști că marii exportatori de țiței vor ajunge la un acord pentru plafonarea producției mondiale, în pofida faptului că Iranul s-a exprimat împotriva unei înțelegeri care i-ar afecta planurile pentru majorarea producției zilnice la nivelurile dinaintea înăspririi sancțiunilor economice internaționale, potrivit Reuters.
Petrolul s-a depreciat după ce duminică au părăsit Iranul, cu destinația Europa, 4 milioane de barili, dintre care 2 milioane au fost achiziționate de Total. Un milion de barili ar fi fost acontat de Lukoil, și ar urma să fie rafinat la rafinăria Lukoil din România, Petrotel. Celălalt milion de barili a fost cumpărat de Compania Espanola de Petroleos (CEPSA).
Cotațiile petrolului au crescut vineri, piața fiind influențată de speranța că membrii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și alți mari producători vor reduce producția, transmite MarketWatch.
Acțiunile europene au reluat joi declinul, după o apreciere în ședința de miercuri, în condițiile în care investitorii sunt îngrijorați cu privire la încetinirea economiei globale, petrolul se tranzacționează sub 27 de dolari/baril, iar titlurile din sectorul bancar înregistrează scăderi majore, transmite MarketWatch.
Igor Sechin, directorul executiv Rosneft, susține că actualul nivel al prețului petrolului este cel mai redus din ultimii 46 de ani, mai exact din 1973, dacă se ia în considerare evoluția cheltuielilor de capital specifice industriei, care s-au majorat de câteva ori în ultimele decenii.
BNR anticipează o reducere a prețului combustibililor cu 4,4% în 2016 și cu 2,3% în 2017, pe fondul reducerii în două etape a cotei standard a TVA, eliminării supraaccizei la carburanți (1 ianuarie 2017) și al dinamicii anuale negative a prețului petrolului.
Acțiunile europene au continuat să scadă luni, pentru a șasea ședință consecutiv, atingând minimul ultimelor aproape 16 luni, pe fondul pesimismului în rândul investitorilor privind evoluția economiei globale.
Barilul de țiței se va tranzacționa în următorul deceniu într-un interval cuprins între 40 și 60 de dolari pe baril, crede Ian Taylor, CEO-ul celei mai mare companii independente de trading de petrol din lume, Vitol.
Prețul petrolului s-a menținut joi peste pragul de 35 dolari/baril pentru a doua zi consecutiv, în condițiile în care deprecierea dolarului a atenuat îngrijorările investitorilor referitoare la creșterea stocurilor de petrol din SUA, scrie MarketWatch. Speculațiile privind o reuniune de urgență între OPEC și alți mari producători de petrol pe tema excedentului de producție au contribuit la aprecierea cotațiilor.
Petrolul West Texas Intermediate (WTI) a coborât din nou marți sub nivelul de 30 de dolari pe baril, ca urmare a scepticismului cu care piața a primit zvonurile unei reuniuni Rusia-OPEC și a majorării stocurilor din Statelor Unite ale Americii
Principalele acțiuni europene au înregistrat scăderi în ședința de marți, după ce au închis prima ședință din februarie pe roșu, cel mai abrupt declin fiind înregistrat de companiile din sectorul energetic, în contextul în care cotațiile petrolului au coborât cu 3%, transmite MarketWatch.
Principalele acțiuni europene au închis în scădere ședința de luni, după avansul înregistrat la finele săptămânii trecute, în contextul scăderii prețului petrolului, care a revenit sub pragul de 31 de dolari pe baril, transmite MarketWatch.
North Dakota Sour, cotat la un -0.5 $/baril, este un țiței cu un înalt conținut de sulf și dificil de rafinat (rafinăriile trebuie să dețină o tehnologie superioară, extrem de scumpă, pentru înlăturarea sulfului în exces). Costurile de rafinare și de transport suplimentare afectează prețul de vânzare.
Prețul petrolului a crescut miercuri pentru prima dată în opt zile, după ce China, al doilea mare consumator de petrol la nivel global, a raportat importuri record de aproape 33,2 milioane barili pentru ultima lună a anului trecut, risipind temerile privind o eventuală încetinire a cererii. Petrolul WTI, care a coborât marți sub pragul de 30 dolari/baril pentru prima oară din decembrie 2003, a revenit peste nivelul de 31 dolari/baril.
Există tipuri de țiței, cele mai grele, dificil de transportat și rafinat care se tranzacționează chiar și sub nivelul de 20 de dolari pe baril. Este vorba de Canadian Heavy, care se vinde pentru 16 dolari barilul, și Basra Heavy (irakian), care costă puțin sub 20 de dolari pe baril.
Potrivit Morgan Stanley, petrolul s-ar putea deprecia cu 10-25% dacă dolarul se va aprecia cu 5 puncte procentuale. În opinia analiștilor, dezechilibrul dintre cerere și ofertă ar fi putut conduce la o reducere a prețului petrolului undeva la 55-60 de dolari pe baril, însă deprecierea de la 55 la 30 de dolari este cauzată, în principal, de mișcarea de apreciere a monedei americane din ultima parte a anului trecut.
Analiștii Goldman Sachs susțin că petrolul ar putea atinge un preț de 20 de dolari pe baril în perioada următoare. Cererea de petrol din China s-a redus cu 4,9% (cu 537,3 mii de barili pe zi) față de luna precedentă și cu 2% (cu 216,7 mii de barili pe zi) față de luna noiembrie a anului trecut
Petrolul a înregistrat, în ultimii doi ani, cea mai mare depreciere din istorie și ca urmare a diminuării influenței cartelului statelor exportatoare de petrol, OPEC, care de altfel a renunțat la plafonarea producției pentru prima dată de la înființare. În plus, depozitele de țiței din SUA se află la un nivel extrem de ridicat, cu 100 de milioane de barili peste media rezervelor din ultimii 5 ani.
Șoferii, companiile petroliere și cele furnizoare de servicii petroliere, guverne și instituții internaționale stau în aceste zile cu ochii pe evoluția prețului petrolului pentru a-și putea face planuri de viitor. Bugete ale statelor și companiilor, deficite, investiții, disponibilizări, rate ale șomajului și cursuri de schimb valutar - toate acestea depind de evoluția viitoare a prețului internațional al petrolului.