Vânzările de aeroterme și radiatoare electrice au crescut semnificativ în Germania, din cauza temerilor populației cu privire la o posibilă penurie de gaze naturale pentru încălzirea locuințelor la iarnă, pe fondul reducerii dramatice a livrărilor din Rusia, iar unii operatori de distribuție a energiei avertizează că există riscul ca rețelele germane să "crape" din cauza consumului suplimentar masiv de curent determinat de trecerea la utilizarea pe scară largă a aparatele electrice de încălzire.
Unul dintre analiștii financiari care au avertizat că tipăririle de bani succesive ale băncilor centrale vor conduce la explozii de prețuri afirmă că persistența în politicile inflaționiste reprezintă cea mai rea opțiune. Marc Faber întrevede o etapă de distrugere de avuție în care cine va pierde doar 20% din bani va fi un geniu.
În contextul unor noi întrruperi de gaze naturale ale Gazprom, îi avertizează pe francezi că urmează vremuri dificile din punct de vedere economic.
Grecia iese oficial de sub supravegherea consolidată a Comisiei Europene.
Uzina de automobile sport Porsche din Leipzig a intrat într-un blocaj de producție, ca urmare a imposibilității aprovizionării cu unele componente. În acest moment, unele mașini sunt asamblate cu piese lipsă ce sunt montate ulterior.
După suspendarea de la tranzacționare pentru efectuarea operațiunii de consolidare a acțiunilor, titlurile Băncii Transilvania revin în ringul de la BVB, prețul de referință fiind de 21,20 lei/acțiune. Ce făcea emitentul acum 14 ani, chiar înainte de căderea băncii Lehman Brothers.
Datele INS arată că uleiul comestibil s-a scumpit cu peste 36% în primele 7 luni ale anului și cu aproape 52% în perioada iulie 2021 – iulie 2022.
Michael Burry, fondatorul Scion Asset Management, devenit celebru după ce Christian Bale l-a interpretat în filmul "The Big Short", s-a debarasat de toate acțiunile pe care le-a deținut cu excepția unuia în al doilea trimestru al lui 2022, relatează CNBC și Bloomberg.
Prețul zincului a crescut la maximele ultimelor două luni marți, după ce una dintre cele mai mari topitorii din Europa a anunțat că va opri producția luna viitoare, în condițiile în care criza energetică de pe continent lovește industriile grele.
În mijlocul unei crize alimentare mondiale, în care prețurile au atins valori record, Uniunea Europeană încearcă să împiedice apariția unor probleme în aprovizionarea cu alimente. În timp ce UE încearcă să contracareze această problemă, multe țări din Europa se confruntă cu creșterea prețurilor, reiese dintr-o analiză efectuată de Agerpres.
Toyota continuă să-și revizuiască planurile de producție pe baza cărora partenerii și furnizorii își dimensionează la rândul lor activitatea. În lunile iulie și august, producătorul japonez anunțase scăderi de producție, după care a revenit cu o posibilă creștere în august. Acum, luna septembrie ar putea aduce și ea o mică recuperare în producție, dar prognozele pentru finalul anului rămân neschimbate, deocamdată.
La fabrica pe care firma franceză de patiserie Brioche Pasquier o are în apropiere de Londra fiecare chiflă care iese din cuptor costă acum cu cel puțin 50% mai mult pentru a fi produsă, transmite Bloomberg.
Criza energetică va trimite oricum Europa în recesiune, întrebarea este cât de rea va fi aceasta. ING se așteaptă ca economia zonei euro să scadă cu 1-3% în cazul unei încetări totale a livrărilor de gaze din Rusia.
Cel mai mare constructor de automobile din lume, Toyota, a anunțat noi ajustări ale producției, de data aceasta pentru luna august, după ce în luna anterioară reconsiderate în mai multe rânduri producția planificată. Vestea bună este că ajustarea restrânge perioada de suspendare a producției, ceea ce înseamnă că livrările de semiconductori s-au îmbunătățit.
Metrorex, operatorul metroului bucureștean, companie de stat controlată de Ministerul Transporturilor, a ajuns să primească energie electrică de la un furnizor de ultimă instanță (FUI), jucătorii din piața de profil nedorind să încheie în mod voluntar contract de furnizare negociat concurențial cu compania.
Plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale în perioada noiembrie 2021 – martie 2022 înseamnă deocamdată pentru bugetul de stat costuri totale de peste 1,3 miliarde de lei, reprezentând compensații datorate de Ministerul Energiei furnizorilor de profil pentru diferențele dintre prețurile plafonate facturate clienților și costurile companiilor, potrivit celor mai recente date ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
O tragedie se petrece în Sri Lanka. Cetățenii trebuie să stea la coadă pentru alimente și produse farmaceutice, proprietarii de mașini nu-și pot umple rezervoarele și au avut loc întreruperi frecvente de curent. Economia este paralizată și, deoarece datoriile țării sunt deja nesustenabile, aceasta nu se poate împrumuta. Țara suferă cea mai gravă criză economică mondială de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Pe piața europeană, prețul la electricitate se stabilește pe baza principiului "costului marginal", care presupune că prețul de referință este prețul ultimei capacități de producție utilizate pentru echilibrarea rețelei, care în prezent este cel al centralelor pe gaze.
Magazinele din Franța care au aer condiționat vor fi nevoite să-și țină ușile închise sau riscă să fie amendate pentru a combate risipa de energie, a declarat ministrul francez al tranziției ecologice, Agnes Pannier-Runacher, relatează The Guardian și France 24.
Criza de personal care a declanșat haosul din aeroporturi în această vară reflectă un deficit de 1,2 milioane de lucrători în sectorul turismului și călătoriilor din întreaga Uniune Europeană, potrivit Consiliului Mondial pentru Călătorii și Turism (WTTC).
Guvernul francez s-a oferit să plătească aproximativ 9,7 miliarde de euro pentru naționalizarea completă a Electricite de France SA (EDF), prețul fiind în jumătatea superioară a intervalului estimat de analiști.
Marea Britanie va opri livrările de gaze naturale către Europa în cazul în care se va confrunta cu o penurie energetică majoră, potrivit unui plan de urgență al Londrei. În prezent, UE importă masiv gaze din UK pentru a-și umple în proporție cât mai mare depozitele subterane de înmagazinare până la venirea iernii, în condițiile spectrului întreruperii exporturilor din Rusia.
Producătorii români de gaze naturale, cei mai mari fiind Romgaz și OMV Petrom, care asigură cumulat peste 98% din producția internă, ar urma să fie obligați să își încalce la nevoie contractele de livrare încheiate "la liber" înainte de 22 martie 2022 cu consumatorii industriali pentru a putea asigura integral consumul de gaze al clienților casnici și al producătorilor de energie termică la prețuri reglementate.
Muncitorii de la Automobile Dacia vor înceta lucrul două zile în această săptămână, din cauza dificultăților de aprovizionare cu semiconductori.
Șefii marilor companii energetice din Franța au cerut duminică populației și întreprinderilor să limiteze imediat consumul de energie, pentru a se pregăti pentru o criză energetică care se profilează, transmite Reuters, preluată de News.ro.