Printre cei care nu apar în Revisal sunt militarii, structuri ale MAI, SRI, SIE, STS, SPP, parlamentarii, unii demnitari, primarii și magistrații.
Toate cele 5 emisiuni de obligațiuni guvernamentale vândute către populație se tranzacționează la debut peste valoarea nominală.
Este posibil ca majoritatea băncilor centrale la nivel mondial să fie aproape de un vârf în ce ceea privește dobânzile cheie sau să fi încheiat deja creșterea ratelor de dobândă și să ia o pauză înainte de o posibilă relaxare monetară, scrie Bloomberg.
Aproape 18.000 de ordine s-au cumulat în sistemul bursei pentru obligațiunile guvernamentale vândute de stat în programul Fidelis, preferința covârșitoare fiind pentru titlurile denominate în euro.
Cea mai mică participare în oferta de titluri de stat pentru populație este pentru emisiunea specială destinată donatorilor de sânge, deși aceasta oferă o bonificație de 1 punct procentual.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că perspectivele privind creșterea economiei globale pentru următorii cinci ani sunt cele mai slabe din ultimele trei decenii, îndemnând națiunile să evite fragmentarea economică cauzată de tensiunile geopolitice și să ia măsuri pentru a stimula productivitatea.
Aproape 5.000 de ordine s-au strâns în sistemul bursei pentru obligațiunile guvernamentale vândute de stat în programul Fidelis.
Lira sterlină a depășit, marți, pragul de 1,25 dolari pentru prima dată în ultimele 10 luni, iar euro s-a apropiat de cel mai ridicat nivel din ultimul an față de moneda americană, care a slăbit ca răspuns la revizuirea așteptărilor privind deciziile de politică monetară.
Peste 4.000 de ordine s-au strâns în sistemul bursei pentru obligațiunile guvernamentale vândute de stat în programul Fidelis.
Indicatorul de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) crește de la 1 aprilie, dar cu un pas mai mic decât în lunile precedente. Din toamnă va urma prima reducere din ultimii doi ani. O scădere mai abruptă vedem deja în cazul cotațiilor ROBOR.
Acțiunile americane cresc vineri, susținute de așteptările investitorilor privind o eventuală pauză în campania agresivă de majorare a ratelor dobânzilor, după ce un indicator pe care Rezerva Federală (Fed) îl urmărește îndeaproape pentru a măsura inflația a încetinit peste așteptări.
Inflația din Germania a încetinit semnificativ în martie, însă mai lent decât estimau economiștii, sporind presiunile asupra Băncii Centrale Europene de a înăspri și mai mult politica monetară.
Investitori individuali au făcut plasamente agregate de peste 40 milioane de euro în obligațiunile guvernamentale puse în vânzare și denominate în moneda unică europeană.
Banca Angliei a majorat din nou rata dobânzii, în ciuda turbulențelor din sectorul bancar, considerând că economia britanică va evita pentru moment recesiunea și că inflația rămâne un risc.
Banca Națională a Elveției a majorat joi rata dobânzii de referință cu 50 de puncte de bază, aducând-o la 1,5%.
Acțiunile americane au scăzut abrupt miercuri, în condițiile în care Rezerva Federală a continuat să majoreze dobânzile, recunoscând în același timp că turbulențele din sectorul bancar ar putea încetini economia deja fragilă. Acțiunile băncilor regionale au condus scăderea.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat, miercuri, dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, în linie cu estimările analiștilor.
Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, promite sprijin pentru sistemul financiar dacă va fi necesar, dar spune că va menține, de asemenea, o abordare fermă privind prețurile de consum, despre care afirmă că nu au dat încă semne de temperare pe fondul recentelor turbulențe de pe piețele globale.
Un înalt oficial al Băncii Populare Chineze a declarat sâmbătă că prăbușirea băncii americane Silicon Valley Bank (SVB) a arătat că schimbările rapide ale politicii monetare au efecte de contagiune, a informat ziarul de stat Shanghai Securities News.
În ultimii 70 de ani, fiecare ciclu de înăsprire monetară din SUA s-a încheiat cu o recesiune sau o criză financiară, iar actualul ciclu de majorări de dobânzi nu va fi diferit, avertizează un important analist Morgan Stanley.
Zona euro ar urma să înregistreze o inflație mai redusă și o creștere economică mai puternică decât se anticipa în 2023, ca urmare a declinului prețurilor la energie și a faptului că economia a rezistat mai bine la contextul internațional dificil, arată cele mai noi prognoze publicate de Banca Centrală Europeană (BCE), informează AFP.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să majoreze dobânda de referință cu 50 puncte de bază, așa cum a promis încă de luna trecută, ignorând haosul de pe piețele financiare și solicitările investitorilor privind renunțarea la înăsprirea politicii monetare până la revenirea încrederii, transmite Reuters.
Principalii indici bursieri de la New York se apreciază puternic în tranzacțiile de marți, în ton cu bursele europene, susținuți de revenirea acțiunilor bancare și de datele privind inflația, care a încetinit în linie cu estimările analiștilor.
La mai puțin de o săptămână după ce președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a vorbit despre o posibilă creștere ritmului de majorare a dobânzilor, percepția pieței pare complet schimbată.
Banca centrală SUA a majorat la 4,75% dobânda-cheie și vizează noi creșteri în prima parte a acestui an. Charles Bobrinskoy, investitor cu 2 decenii de experiență la Salomon Brothers și Citigroup, afirmă că politica este eronată întrucât piața muncii nu este supraîncălzită și sursa inflației sunt banii pompați în economie în anii 2020-2021.