Rețele Electrice Dobrogea, companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuție Dobrogea, modernizează stația de transformare Năvodari și liniile electrice de medie tensiune din zonă, în cadrul a două proiecte cu valoare totală de 67 de milioane de lei.
Interconectorul de înaltă tensiune în curent continuu este menit să evacueze și să redistribuie de la est la vest surplusul de energie electrică produs în Dobrogea, paradisul eolian și nuclear al României, și să facă astfel loc pentru construirea de noi unități de producție regenerabilă în regiune, inclusiv offshore.
Alexandrion Group, înființat în 1994, are două unități de producție în România, la Rădăuți, în județul Suceava, precum și la Ploiești, în Prahova, birouri și filiale în Cipru, Brazilia, Grecia și SUA, o rețea de distribuție internațională care acoperă peste 50 de țări, precum și hotelul New Montana din Sinaia. În 2021, potrivit propriilor declarații, grupul a avut o cifră de afaceri globală de circa 1,3 miliarde lei.
Fotini Teodorescu, administrator al Dobrogea Grup, producătorul Eugenia și unul dintre cei mai mari jucători de pe piața panificației, a intrat în acționariatul mai multor firme din grup.
În Dobrogea s-a ″înghesuit″ o bună parte din producția de energie a Românie, regiunea găzduind centrala nucleară Cernavodă și atrăgând ca un magnet investitorii în eoliene, grație calității energetice a vântului.
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a făcut un prim pas în proiectul liniei subterane de înaltă tensiune în curent continuu Tuzla-Nădlac, menit să evacueze și să redistribuie de la est la vest surplusul de energie electrică produs în Dobrogea, paradisul eolian și nuclear al României, și să facă astfel loc pentru construirea de noi unități de producție regenerabilă în regiune, inclusiv offshore.
Compania daneză de producție de energie regenerabilă Eurowind Energy, fondată de frații Jens și Soren Rasmussen, a preluat integral capitalul firmei care dezvoltă proiectul de parc eolian de 48 MW Pecineaga din județul Constanța, pentru care a semnat deja un acord de furnizare de turbine de profil cu Siemens Gamesa.
Gigantul spaniol Iberdrola intenționează să-și vândă parcurile eoliene onshore din România, ca parte a unei strategii de strângere de numerar pentru a finanța proiecte mai profitabile de energie regenerabilă.
Emergy AS, dezvoltator norvegian de unități de producție de energie regenerabilă cu operațiuni în China și Ucraina și cu planuri de extindere în întreg sud-estul Europei, a preluat patru subsidiare românești ale Siemens Gamesa, compania-gigant cu venituri anuale de peste 9 miliarde euro creată în 2017 prin fuziunea dintre spaniolii de la Gamesa Corporacion Technologica și germanii de la Siemens Wind Power, inclusiv 3 proiecte locale de parcuri eoliene cu putere instalată totală de 360 MW.
Bacșișul e probabil unul dintre cele mai controversate subiecte când vine vorba de răsplătirea serviciilor de care avem nevoie. Cât se lasă bacșiș? Ce anume determină valoarea bacșișului? Care sunt motivele care influențează lăsarea unui bacșiș? Trebuie să lași bacșiș? Acestea au fost întrebările de la care am pornit pentru a afla obiceiurile românilor în acest sens.
Parcurile eoliene falimentează administrațiile locale. 16 comune din Dobrogea, din judetele Tulcea si Constanța, trebuie să restituie 1oo de milioane de euro, bani încasați ca impozit pe clădiri, în perioada 2014-2019, de la companiile care dețin parcuri eoliene.
E-Distribuție Dobrogea, operatorul de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a anunțat vineri că a lansat o licitație de peste 125 milioane lei pentru atribuirea de servicii de proiectare și execuție a lucrărilor de mentenanță și modernizare a liniilor și instalațiilor electrice de medie și joasă tensiune din județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea.
Compania suedeză OX2 AB, cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene onshore din Europa, care și-a anunțat foarte recent intenția de a se lista pe o platformă a Bursei Nasdaq, are în plan resuscitarea unor proiecte de construcție de unități de producție de energie din vânt în Dobrogea cu putere instalată de peste 400 MW vechi de 10 ani.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, încearcă să se pregătească pentru "asaltul" a mii de noi megawați instalați în parcuri eoliene ce urmează a fi construite în zona de sud-est a României, oricum supraaglomerată cu unități de producție de electricitate, în special din vânt, pe lângă centrala nucleară Cernavodă. Acest lucru constituie deja de ceva timp o vulnerabilitate a sistemului, atât din cauza intermitenței generării centralelor eoliene, cât și a faptului că alte regiuni ale țării sunt deficitare din punct de vedere al producției în raport cu consumul, România fiind profund dezechilibrată din acest punct de vedere.
Transgaz, operatorul de transport gaze autohton, negociază cu finanțatorii companiei în vederea comandării unui studiu de fezabilitate pentru construirea și operarea unei facilități de producție a hidrogenului la scară redusă în zona Dobrogea, reiese dintr-un document oficial consultat de Profit.ro.
Firma Eolica Dobrogea SRL, parteneră a gigantului spaniol Iberdrola la mai multe proiecte de parcuri eoliene din România și aflată de 7 ani în insolvență, are în plan obținerea autorizațiilor legale pentru construirea unui "complex energetic integrat" de 500 MW format din unități de producție de energie din vânt și gaze naturale, plus instalație de hidroliză pentru generarea de hidrogen, chiar în "Mecca" industriei eoliene românești, comuna Cogealac din județul Constanța.
Spectralcom SRL a inaugurat în Săcele al 14-lea magazin Spectral Mobilă. Noua locație va fi administrată în sistem de franciză și este a doua deschisă în acest an.
Subsidiarele românești ale companiei olandeze NERO Renewables, care anunța încă din 2017 că vrea să construiască cu subvenții ale Guvernului de la Haga trei mari parcuri eoliene în România, cu putere instalată cumulată de circa 1 GW, a căror producție să fie calculată, printr-un mecanism european, la ținta de pondere a energiei regenerabile în consum a Olandei, nu a României, au fost vândute unui grup britanic de asset management specializat în investiții în active "verzi".
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a lansat o licitație de 1,67 miliarde lei (350 milioane euro), fără TVA, pentru reabilitarea unei părți din litoralul românesc, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Toți cei trei operatori concesionari de distribuție a energiei electrice controlați de Enel în România au raportat pierderi anul trecut, cu un minus cumulat total de peste 470 milioane lei. Este vorba de prima astfel de situație consemnată cel puțin din 2008 încoace, ultimul an pentru care există date publice disponibile din urmă.
Georgios Stassis va rămâne la conducerea Enel România până la jumătatea lunii septembrie, în așteptarea confirmării numirii sale la compania energetică de stat Public Power din Grecia, pentru a asigura transferul responsabilităților către viitorul Country Manager, al cărui nume va fi anunțat în curând, transmite Enel România.
Grecul Georgios Stassis va pleca după 3 ani și jumătate de la conducerea operațiunilor Enel România, fiind propus să preia șefia companiei energetice de stat Public Power din Grecia.
Producătorul de panificație Dobrogea Grup, care are în portofoliul de produse brandul Eugenia, dar și biscuiții Digesta și pâinea, cozonacul și făina Dobrogea, ieșit din insolvență în 2017, după 4 ani, procedură în care intrase cu datorii de peste 126 milioane lei către 150 de creditori, a revenit și pe profit, având anul trecut un plus de 1,1 milioane lei.
Distribuitorul de energie E-Distribuție Dobrogea a anunțat, marți, că a finalizat proiectul de modernizare a stației de transformare Abator din Constanța, după investiții de aproape 12 milioane de lei, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciului de distribuție de electricitate pentru circa 26.000 de clienți.
Este vorba de prima astfel de situație consemnată cel puțin din 2008 încoace, ultimul an pentru care există date publice disponibile din urmă. Astfel, în perioada 2008-2017 inclusiv, toate cele 3 companii de distribuție a electricității au raportat profit net în fiecare an de activitate. Enel a preluat de la statul român controlul asupra Electrica Banat și Electrica Dobrogea în 2005 și asupra Electrica Muntenia Sud în 2007.