Indicii principali ai bursei românești au câștigat cu puțin peste un procent și jumătate după scăderile semnificative din ședințele precedente, însă activitatea de tranzacționare a fost deosebit de slabă.
Indicii principali de la BVB pierd peste 2 procente în prima sesiune de după Sărbătorile Pascale, în care tonul deprecierilor îl dau titlurile Băncii Transilvania.
Bursa românească și-a continuat parcursul negativ din ședința precedentă. Închiderile divergente sugerează recalibrări ale structurilor portofoliilor înainte de o etapă de 4 zile în care piața va fi închisă.
În contextul reluării vânzărilor pe bursele mari și a perspectivei prelungirii stării de urgență, indicii principali de la BVB au avut o depreciere abruptă antrenată de titlurile Băncii Transilvania și de cele ale OMV Petrom, afectate de scăderile din piața petrolului. Acțiunile românești au cedat prim-planul titlurilor Erste Group AG, listate principal pe Bursa din Viena și care au căzut cu 10%.
Prima ședință de tranzacționare de la Bursa de Valori București a fost una negativă, în care piața a pierdut în medie cu puțin peste jumătate de procent, pe fondul unor rulaje în declin.
Pe fondul unui raliu pe noi maxime a bursei americane, bursa de la București a câștigat pe medie aproape 1 procent. Rulajul de 45,15 milioane lei (9,47 milioane euro) a fost susținut și cu tranzacții sporite, inedit pentrul ultima perioadă și pe titlurile Erste Bank și Deutsche Bank.
Picajul bursier de final de an antrenat de ordonanța de urgență care taxează suplimentar multinaționalele a determinat o performanță negativă în anul 2018 pentru indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri.
Deși a avut o ședință „roșie”, bursa de la București a supraperformat piețelor principale europene, care au avut scăderi de peste 3%.
Indicele BET de la BVB s-a stabilizat în jurul reperului de 8.000 de puncte după recuperarea deprecierilor de la sfârșitul săptămânii trecute. Volumele sunt ridicate, iar maniera de tranzacționare le ridică suspiciuni unor brokeri. „Sunt vânzători mari la noi în piață”, spune unul dintre ei.
Piața românească de capital nu s-a conectat la raliul consistent al burselor europene antrenat de primul tur al alegerilor din Franța în care investitorii au interpretat că șansele candidatului naționalist Marine Le Pen s-au redus. Singurul element de sincronizare a fost reprezentat de aprecierea cu 4,32% a titlurilor grupului bancar austriac Erste, listat secundar la BVB.
La acest început de săptămână, Bursa de Valori București este caracterizată de oscilații modeste ale cotațiilor și lichiditate slabă. Claudiu Cazacu, analist la X-Trade Brokers, spune că este o atitudine de așteptare pentru a identifica o direcție clară a burselor mature în contextul nou post-electoral din SUA, în care câștigător este republicanul Donald Trump.
Creșterea cu 5,38% a acțiunilor BRD și cea de 2,68% a titlurilor Băncii Transilvania au condus la o apreciere zilnică de 1,40% a indicelui BET, la cel mai înalt nivel de dinainte de prăbușirea cotațiilor de la BVB.
Rulajul pieței de acțiuni a depășit nivelul de 30 milioane lei, pe primele 2 locuri în topul tranzacțiilor fiind titlurile Băncii Transilvania și Erste.
Rulajul pieței de acțiuni de la BVB abia a depășit 3 milioane de euro, fiind unul dintre cele mai scăzute din acest an. În absența volumelor, nici cotațiile nu au avut forța de a se desprinde de referințele de vineri. Indicii principali au închis doar marginal peste valorile de la finele săpotămânii trecute.
Revenirea titlurilor Bănci Transilvania în zona maximelor, animarea tranzacțiilor pe Fondul Proprietatea în perspectiva derulării ofertei publice de răscumpărare și ricoșeul puternic din minime al titlurilor OMV Petrom, Romgaz și BRD a adus idicele BET la nivelul de 6.614,60 puncte, cel mai ridicat de la începutul lunii iunie și până în prezent.
Astăzi, rulajul din piața de acțiuni a Bursei de Valori București a fost de 39,15 milioane lei, una dintre cele mai ridicate valori de la începutul verii. Acesta a fost concentrat pe titlurile Fondului Proprietatea, volumele pe acest emitent, de aproape 17 milioane de lei, reprezentând 43% din activitatea de tranzacționare.
Cea mai mare parte a datelor de înregistrare pentru încasarea dividendelor la emitenții importanți au trecut, iar efectul inițial al știrii privind oferta de răscumpărare a Fondului Proprietatea pare să se fi estompat. Investitorii își îndreaptă atenția către piețele externe, astăzi nefavorabile activelor de risc.
Titlurile Fondului Proprietatea s-au apreciat astăzi cu aproape 3% pe transferuri însumând 8,40 milioane lei, în condițiile în care emitentul a anunțat că a depus la ASF documentația aferentă unei oferte de accelerare a programului de răscumpărări.
Indicii de la BVB au rezistat în jurul nivelurilor de referință ale sesiunii de vineri, chiar și în contextul unor scăderi de 3% a principalelor piețe europene. Analistul financiar Liviu Moldova spune că doar la prima vedere aceasta reprezintă robustețe. De fapt, este consecința faptului că în piața locală nu sunt investitorii instituționali nerezidenți care să vândă. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă.”
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere prima ședință de tranzacționare din această săptămână, în linie cu bursele europene, rulajul cu acțiuni fiind modest, de 15,22 milioane de lei.
Indicele BET al celor mai tranzacționate titluri de la BVB a coborât cu 0,08% într-o săptămână de tranzacționare scurtată de Sărbătorile Pascale.
Negativă pentru societățile financiare, descumpănitoare pentru OMV Petrom (SNP), slabă pentru bănci și dezastruoasă pentru Romgaz, luna aprilie a fost una „roșie” la Bursa de Valori București. Directorul de investiții de la cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România observă că parcursul descendent al cotațiilor este în contrast cu perspectiva unor dividende ridicate.
Interesul de astăzi al investitorilor de la Bursa de Valori București pentru titlurile Băncii Transilvania s-a reflectat nu numai în volumele sporite, dar și în aprecierea cu aproape 3% a cotației. Mihai Purcărea, director de investiții la Erste Asset Management, atrage atenția asupra evoluției următoare a titlurilor bancare având în vedere trimiterea la reexaminare către Parlament a legii dării în plată.