Cubanezii vor avea începând de marți acces deplin la internet pe telefoanele mobile, a anunțat directoarea companiei de stat care deține monopolul în telecomunicații, relatează DPA.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vrea introducerea în fiecare comună din România a unui abator mobil, care costă aproximativ 55.000 de euro, jumătate din acestă sumă urmând să fie asigurată prin Planul Național de Dezvoltare Rurală.
Orange România, liderul pieței locale de telecomunicații mobile, a câștigat licitația organizată de Transelectrica pentru furnizarea de servicii de telefonie mobilă și internet mobil. Estimat la 856.400 euro, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru 382.266 euro, fără TVA, pentru 3 ani.
Românii, alături de francezi și belgieni, se numără printre europenii care au cea mai redusă frecvență a cumpărăturilor online, iar 46% dintre aceștia preferă să plătească, cu numerar sau card, la livrare.
Vodafone România a înregistrat venituri din servicii de 178,2 milioane euro în trimestrul încheiat în 30 iunie, acestea rămânând constante în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, în pofida impactului negativ al tarifelor de interconectare.
Societatea Confort Urban Constanța a inițiat o licitație care urmărește introducerea, în orașul Constanța și stațiunea Mamaia, a unui sistem de plată a taxei pentru ocuparea unui loc de parcare prin intermediul unui mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil. Cu o durată de doi ani, contractul a fost estimat la 6,2 milioane de lei, fără TVA.
Guvernul promite să înceapă elaborarea Codului Economic al României, care va include toate legile ce vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar, care va fi accesibil printr-o aplicație online inclusiv pentru telefoanele mobile. Executivu estimează că astfel va fi redus la jumătate numărul de articole și capitole din legile economice.
Când vine vorba de motive de gelozie, în România, telefonul mobil este cauza principală. Aproape la egalitate, atât doamnele, cât și domnii invocă același motiv pentru disensiunile care apar din cuplu. Mai exact, 45% dintre români sunt mai geloși pe faptul că jumătatea lor stă cu nasul în telefon și doar 18% pe timpul pe care și-l petrece cu prietenii, cunoștințele sau chiar în eventuale relații din afara cuplului, relevă un studiu realizat de E.ON și Kantar EMNID în 10 țări europene.
După ani buni în care companiile și clienții serviciilor de taxi sau de ridesharing, precum Uber sau Taxify, folosesc aplicații mobile pentru a desfășura sau utiliza aceste servicii, Guvernul s-a gândit în cele din urmă să le și legalizeze. Executivul vrea să legalizeze deocamdată rapid, prin ordonanță de urgență, doar aplicațiile, după ce anul trecut Primăria Capitalei a decis că în București serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate firmele de taxi și vor fi autorizate de primărie. Între timp, pentru serviciile de tip ridesharing există un proiect de lege depus la Parlament de reprezentanții majorității de guvernământ.
Datele prelucrate de Autoritate pentru finalul anului 2017 arată că 38% din numărul total de conexiuni la internet mobil sunt conexiuni 4G, iar 42% conexiuni 3G, ceea ce înseamnă că 80% din cele 20,3 milioane conexiuni la internet mobil sunt conexiuni de mare viteză. Astfel, rata de penetrare la 100 locuitori a internetului mobil prin conexiuni 3G și 4G a fost de 83%.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul de introducere a sistemului de alertare a populației prin SMS în cazuri de urgență.
Senatul a aprobat, miercuri, un proiect de lege care prevede că radarele rutiere trebuie instalate exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției, iar radarele de tip pistol nu pot fi folosite la o distanță mai mare de 10 metri de mașina poliției. În caz contrar, procesele verbale de constatare a contravențiilor rutiere devin nule.
Peste jumătate (51%) dintre comenzile din 2017 ale clienților eMAG au fost plasate de pe smartphone-uri și tablete, iar 49% de pe desktop, fiind pentru prima oară când dispozitivele mobile depășesc tradiționalul PC.
Compania Walt Disney vrea să cumpere grupul american de media 21st Century Fox (Fox), controlat de magnatul Rupert Murdoch, într-o tranzacție de 60 miliarde dolari, conform New York Times.
Cuvântul “Freedom” îl traducem în același fel, dar libertatea pentru fiecare dintre noi poate însemna ceva diferit. Pentru companii, Telekom definește acest concept prin internet mobil nelimitat la viteze 4G, minute și SMS nelimitate, la prețuri începând de la 5 euro lunar, plus TVA, fără perioadă minimă contractuală și fără taxă de reziliere.
Compania de tehnologie Ericsson a anunțat că a fost aleasă de către grupul RCS & RDS pentru a pregăti rețeaua sa mobilă în vederea trecerii la tehnologia 5G.
Clienții Digi Mobil care călătoresc în interiorul statele membrie ale UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein vor plăti, începând cu această lună, tarife mai reduse cu până la 50% pentru datele, minutele și SMS-urile utilizate în roaming.
Gigantul petrolier american Exxon Mobil, partenerul OMV Petrom la concesiunea offshore de gaze natuale Neptun Deep din sectorul românesc al Mării Negre, a raportat rezultate peste așteptări pentru trimestrul al treilea. În urma veștilor bune pentru investitori, acțiunile companiei au crescut cu până la 1,6% premarket.
Guvernul a alocat 30,4 milioane lei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a achiziționa în regim de urgență și prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunț echipamentele necesare realizării sistemului de alertare a populației prin SMS în cazuri de urgență.
Operatorii de telefonie mobilă din România sunt dispuși să colaboreze cu statul pentru a introduce sistemul de alertare a populației în caz de urgență, dar implementarea sistemului ar putea dura până la 1 an și depinde de soluția tehnică aleasă de autorități. Operatorii de telefonie nu dețin deocamdată echipamentele tehnice pentru un astfel de sistem și nici pentru o platformă comună cu STS.
Întreprinderile mici și mijlocii vor putea primi finanțare în limita a 50.000 lei/ an/ beneficiar pentru participări la târguri și expoziții internaționale, dar și pentru realizarea unui site de internet, aplicații pentru mobil, cursuri de pregătire sau analize și studii de piață, conform unui program adoptat de Guvern.
Compania de telefonie mobilă Digi Mobil a înregistrat un avans al numărului utilizatorilor în primul trimestru al acestui an, până la 3,3 milioane, în condițiile în care traficul în 4G a ajuns la 50% din total în primul trimestru al acestui an, acoperirea la nivelul populației României a ajuns la 50% în 4G, iar firma se va concentra pe extinderea rețelei 4G pentru a acoperi inclusiv toate tunelurile metroului bucureștean până în septembrie, potrivit datelor transmise marți de reprezentanții companiei în cadrul unei conferințe de presă.
România se clasează pe poziția a opta în funcție de viteza de internet pe mobil, după state vest-europene precum Marea Britanie și Germania, însă înaintea Japoniei și a vecinilor din Ungaria și Slovacia, potrivit ultimului raport trimestrial despre “Starea Internetului” publicat de Akamai.
Grupul american de media 21st Century Fox (Fox), controlat de magnatul Rupert Murdoch, a intrat pe piața jocurilor video pentru dispozitive mobile, prin achiziția studioului de jocuri Aftershock, care lucrează în prezent la dezvoltarea unui joc bazat pe filmul “Avatar”.
Deși nu plătește de regulă mai mult de 36 lire sterline pe lună pentru utilizarea telefonului mobil, un cetățean britanic a ajuns la costuri de peste 17.500 de lire sterline pentru convorbiri internaționale și accesarea de date în timpul unei călătorii de numai 4 zile în Dubai.